Albastru - verde - galben - cafeniu, toate nuantele de pe globul aflat pe masa de lucru sugereaza cate ce. Sa-i dam globului o miscare usoara de inrtire in jurul axei sale, sa ne indepartam de el, sa cuprindem jocul culorilor care se amesteca ori se succed. Sa ne inchipuim de asta data globul real, la dimensiunile lui aderate, neobosit in miscarea sa de revolutie si rotatie. Culorile cu care i-am desenat apele, campiile, pustiurile, muntii capata relief si insufletire: peste tot globul apare ca o uriasa "pelicula a vietii", pe care nu o taie, intrerupand-o, nici gheturile vesnice, nici nisipurile arzatoare. In sus, douazeci si trei kilometri, de la suprafata solului, in jos, doi kilometri, iata grosimea acestei pelicule, denumite biosfera. Animale si te dintre cele mai diferite populeaza biosfera in partea ei terestra, conferindu-i o rietate remarcabila si grupandu-se, cu foarte rare exceptii, in zoocenoze, in fitocenoze sau, cu un singur termen, in biocenoze.

Cate din aceste specii de te medicinale?

Raspunsurile riaza de la un cercetator la altul: sase sute, patru sute ori trei sute specii

iata cele mai frecvente cifre intalnite in lucrari. Cu alte cuvinte, din sase-noua ori douasprezece specii, una isi semnaleaza prezenta in terapeutica. Cifrele destul de riate in acest domeniu stau, pe de o parte, marturie faptului ca unele specii mentionate in folclorul medical nu au rezistat la o analiza stiintifica a insusirilor terapeutice ce li s-au atribuit, iai pe de alta parte, ca triajul telor medicinale nu este incheiat inca. Stiinta cerne in continuare, relend necontenit noi specii loroase sub aspect terapeutic. Aproximativ doua sute de specii nu au prezentat in cercetari riguroase actiune farmacologica certa, iar alte doua sute asteapta inca sa fie investigate din acest punct de vedere.
Sa nu ne inchipuim insa tele medicinale ca o grupa "inchisa", sa hm uitam ca granita dintre medicatie si alimentatie este salutar de incerta.
Porumbul, este desigur, cunoscut ca o ta principala de cultura. Iata insa ca matasea lui (stigmatele) este lorificata in scopuri farmaceutice, ca un bun diuretic. De la visine ori cirese, cozile au, de asemenea, proprietati diuretice. Macul, cultit in primul rand pentru semintele sale, este si o straveche ta medicinala, din care se extrag diferite substante narcotice, cum este morfina. Foarte multe specii, grupate intr-o familie denumita a umbeliferelor (datorita inflorescentelor in forma de umbrele pe care le formeaza) - secarica, anasonul, chimenul, patrunjelul, coriandrul, morcovul - nu sunt folosite numai in alimentatie sau in industria alimentara, ci si pentru principiile active pe care le contin in seminte sau in alte organe si care dau rezultate bune ca laxative, tonice, gastrice, hipotensive etc. Din izma se extrage un ulei utilizat pe scara larga in industria cosmetica, alaturi de cate trebuie insa amintit efectul terapeutic al ceaiului din frunze. Aportul vitaminic al fructelor multor specii nu poate fi neglijat. Pe langa uleiurile volatile pe care le contin, multe te aromatice - trandafirul, lentica, lamaita, jalesul, cimbrul - au si intrebuintari riate in medicina.
Exemple de acest gen pot fi aduse cat de multe. Aproape fiecare ta pe care o consumam in mod curent in hrana sau o utilizam in diferite industrializari pentru necesitatile atat de riate ale societatii noastre contemporane contine, printre altele, tot felul de principii active fiziologic ori factori de crestere, vitamine etc.
Principiile active, care confera calitatea de "medicinala" unei te, au fost intuite in mod genial, dupa cum am zut, de Paracelsus, cu patru secole in urma. Izolarea si studierea lor din leacurile de multe milenii ale omenirii au inceput insa de-abia in secolul trecut.
Botanistii cunosc in prezent peste cinci sute de mii de specii de te, dintre care trei sute de mii sunt te cu flori. Stapanirea si lorificarea in susirilor utile ale acestora constituie o etapa importanta in istoria omenirii Cunoasterea structurii chimice a telor si dezluirea pe aceasta cale a acelor compusi, care, prin actiunea lor, prezinta interes terapeutic au adus nemijlocit tele medicinale intr-o epoca de renastere. An de an, se descopera zeci de principii active, pe baza carora se realizeaza multe medicamente noi, se largeste nomenclatorul farmaciei verzi de pe tot globul, interesul pentru o fitoterapie reconsiderata stiintific creste puternic.
Numai rareori in ta se gaseste un singur principiu activ. in corsitoarea majoritate a cazurilor, principiile active se gasesc sub forma unui complex de fractiuni, inrudite sau nu chimic intre ele. Numarul acestor fractiuni poate ajunge la mai multe zeci intr-o ta.In complexul de principii active, fractiunile se completeaza reciproc ca actiune, in foarte multe cazuri rezultand un efect terapeutic global. Uneori se asociaza chiar mai multe te, cu complexele lor de principii active, pentru a intregi actiunea dorita. Exista insa si cazuri cand se prefera a izola in stare pura o anumita fractiune, responsabila pentru o anumita actiune terapeutica.Impiedica manifestarea actiunilor terapeutice ale substantelor fiziologic-active, dar alteori, din contra, nu reprezinta un balast, ci o structura chimica cu rol activ, de sine statator.

Dintre holozide pot fi amintite:

- gumele (cu actiune emolienta);

- pectinele (cu actiune coagulanta);

- mucilagiile (cu actiune preponderent emolienta), amidonul, celuloza etc.
a Alcaloizii, compusi organici complecsi, care se caracterizeaza prin prezenta azotului in molecula lor si reactie alcalina, cu formare de saruri. Se intalnesc mai ales in tele cu flori (antofite), prezenta lor determinand in unele cazuri toxicitatea speciilor respective. Importanta lor terapeutica este deosebit de mare; in medicina se folosesc mai ales sub forma de saruri.
a Glicoalcaloizii, alcaloizi cu functie glicozidica.
a Principiile amare, care, indiferent de structura lor chimica (glicozidica, alcaloidica etc), au un gust amar comun, excitant al secretiei gastrice, marind apetitul.
a Acizii organici, substante care se gasesc in sucul celular al celor mai multe te si care uneori se utilizeaza si in scopuri terapeutice.
a Vitaminele, principii specifice, care in cantitati foarte mici sunt necesare proceselor vitale normale din organismul uman si animal.
a Fitoncidele, compusi cu structura diferita, caracterizati prin actiunea lor antimicrobiana.
a Antibioticele, categorie biologica larga de compusi care inhiba dezvoltarea agentilor patogeni.
a Uleiurile volatile, produse mai ales de te aromatice - grupa strans corelata sau chiar suprapusa frecvent peste tele medicinale. Datorita compusilor pe care ii contin, au proprietati antiseptice si microbicide prin excelenta. Se caracterizeaza prin miros si volatilitate.
a Rezinele si balsamurile, compusi de excretie rezultati din oxidarea . uipleta sau incompleta a uleiurilor volatile.
a Uleiurile grase sau iitolipidele, substante constituite din esteri ai iicerinei cu acizi grasi.
Pe langa clasificarea principiilor active dupa natura lor chimica, se mai utilizeaza uneori si alte criterii de grupare a lor. Astfel, pe boli, se delimiteaza :

- te folosite in maladiile aparatului circulator;

- te folosite in maladiile aparatului digestiv;

- te folosite in maladiile aparatului respirator;

- te folosite in maladiile aparatului locomotor;

- te folosite in maladiile aparatului uro-genital etc.

Dupa actiunea pe care o exercita in organism - actiune grupata sau nu pe maladii ale aparatelor - se cunosc clasificari de te medicinale ale t iror principii active imprima, in mod preponderent, produsului medicamentos o actiune laxati, purgati, colagoga, tonic-nervina, mtidismenoreica, vulnerara, antiflogistica, emenagoga, antiieterica, antiseptica, antispasmodica, carminati, hipotensi, expectoranta, cmolienta, hemostatica, sudorifica, pectorala, diaforetica, antivomiti, to-nic-cardiaca, coleretica, antidiabetica, hipoglice-mianta, bacteriostatica, eupeptica, antiastmatica, anticoleretica, sodilatatoare, vermifuga, hemostatic-uterina si lista este departe de a se incheia aici!
In compozitia chimica a tei, principiile active ocupa doar de la cate zecimi de procent la cate procente, dar intervin decisiv, prin insusirile lor specifice, asupra oricaror dereglari ale organismului nostru de ia starea sa fizio-logica normala.
Principiile active se gasesc rareori localizate in toata ta. Unele se acumuleaza in radacini, rizomi, tuberculi, stoloni, altele in partile aeriene: alpini, frunze, flori, rfuri inflorite etc. Pentru a putea lorifica intr-o masura cat mai completa si rationala tele medicinale, este necesar, pe de o parte, a cunoaste structura diferentiata a spectrului de principii active, iar pe de alta parte, localizarea precisa a acestui spectru in tesuturile vegetale. iu acest fel, se ajunge a se sili care parte a tei trebuie recoltata in scop
Principalele clase de compusi chimici carora le apartin principiile active sunt:
a Heterozidele sau glicozidele, compusi din clasa mare a hidratilor de carbon sau glucidelor. Proprietatile terapeutice ale glicozidelor sunt deosebit de riate. Glicozidele pot fi, la randul lor, clasificate in:
- glicozide cardiotonice (cardenolide) cu actiune asupra cordului;
- glicozide oximetilantrachinonice (antracenozide) cu actiune laxativ-purgati;
- saponozide, cu actiune hemolizanta, expectoranta si depurati; agitate cu apa, formeaza o spuma persistenta si abundenta;

- tioglicozide, cu insusiri revulsive;

- glicozide cianogenetice, care pun in libertate acid cianhidric;
- flavonozide, compusi greu solubili in apa, constituind pigmenti galbeni ai telor si prezentand o actiune in special diuretica;
- taninuri, care precipita proteinele, proprietate care explica si actiunea lor hemostatica si astringenta, pe langa aceea de acire.
a Holozidele, compusi cu greutate moleculara mare, incadrati ca si glicozidele in clasa hidratilor de carbon. in unele cazuri, holozidele terapeutic si in ce perioada de vegetatie, ratiunea de a folosi produsul obtinut ca atare, in stare proaspata sau uscat (si in ce mod), precum si modul cel mai eficient de utilizare: sub forma de solutie extracti; sub forma de complex de principii active, insotit sau nu de alte substante apartinand compozitiei chimice a tei; sub forma de principiu activ purificat, izolat din complexul in care se afla etc.
Studiile efectuate au dezluit care este perioada optima de recoltare a telor medicinale (coincizand cu un maximum de acumulare a principiilor active) sau perioada balsamica a telor aromatice, cand ele contin cantitatea cea mai mare de uleiuri volatile. Asemenea perioade sunt cunoscute in prezent pentru fiecare specie in parte. in general, organele subterane se recolteaza de la speciile bianuale sau perene, fie la desprimarare, inainte ca tele sa porneasca in vegetatie, fie toamna tarziu, la incetarea vegetatiei active. Organele subterane ale speciilor anuale se recolteaza la inceputul infloritului.
Tulpinile, scoarta si lemnul se recolteaza, ca regula generala, toamna, pe cat cu putinta inaintea primelor brume. Mugurii se recolteaza la sfarsitul iernii.
Frunzele, aceste organe verzi atat de indispensabile tei, sunt si locul unde se sintetizeaza si se acumuleaza riate principii active. Recoltarea masei foliare incepe la maturarea sa tehnica. Aceasta faza se produce la majoritatea speciilor, dupa 50-60 zile de la inceputul formarii frunzelor si coincide cu acumularea maxima de principii active. Este necesar a respecta si momentul recoltarii in timpul zilei

si anume pe timp uscat, dupa ce s-a ridicat roua si in orele in care soarele nu arde prea puternic.
Florile se culeg cand sunt complet dezvoltate, dar fara a fi trecute, in primele ore matinale, dupa ce roua s-a ridicat. Fructele dehiscente, a caror pulpa se desface cu usurinta de pe sambure, se recolteaza inainte de maturarea completa, iar cele indehiscente, la maturare. Semintele se recolteaza in faza de maturare completa.
Pe fila fiecarei luni, calendarul recoltarii telor medicinale aduce necontenite impliniri ale acestora in leacuri. Drumul acestor impliniri mai este insa lung.
Etapa urmatoare in drumul amintit este uscarea. intrerupta in activitatea ei vitala prin recoltare, ta medicinala devine drog, forma sub care intra in lorificare. Cazurile in care materialul recoltat se foloseste in stare proaspata nu sunt prea numeroase, ceea ce se explica, printre altele, si prin perioada limitata de timp in decursul anului, cand ta poate fi lorificata ca atare.
Bineinteles, produsul vegetal nu trebuie spalat dupa recoltare, caci si-ar pierde din principiile sale active.
Mult mai frecventa este trecerea tei in stare de drog uscat, operatie care, daca este corect efectuata, nu reduce cu nimic din insusirile terapeutice. Prin uscare, ta medicinala este redusa la un gabarit convenabil, pastreaza un aspect corespunzator, dar, mai ales, este silizata calitativ, devenind o materie prima conserbila, in timp, o sursa constanta pentru extragerea de leacuri.In timpul uscarii, partile subterane pierd aproximativ doua treimi din greutatea lor, scoarta - doua cincimi, tulpinile - intre o doime si doua cincimi, frunzele - intre trei patrimi si patru cincimi, mugurii - o treime, iar florile - intre patru cincimi si noua zecimi din greutatea initiala.
Cantitatea de apa pierduta este mai mare la speciile care se recolteaza primara sau toamna, pe cand in lunile de ra tesuturile verzi au o umiditate mai scazuta si, implicit, un randament la uscare mai mare.
Frunzele si tulpinile se considera uscate cand se rup si trosnesc la indoirea lor, florile - cand fosnesc la atingere, frunzele - cand sunt aspre la pipait si se sfarma lesne, iar radacinile sau scoarta - cand se rup cu zgomot.
Fie ca sunt uscate pe cale naturala (la soare, la umbra, in soproane, poduri, sure, magazii), fie ca sunt uscate pe cale artificiala, in uscatorii de tot felul, in care temperatura se poate regla dupa natura produsului, tele medicinale se pastreaza la sfarsitul acestei operatii in alte camere, unde absorb umiditatea atmosferica, devenind astfel mai putin sfaramicioase. O data cu aceasta, ta este pregatita a intra din farmacia naturii in farmacia casei ori in prelucrari industriale, din care produsul vegetal iesi, prin metamorfoze moderne, in riate forme farmaceutice, purtatoare de sanatate.