Istoria medicinei chinezesti incepe o data cu istoria Chinei insasi si, desi tine esential de mitologie, debutul poate fi datat cu precizie: mai multe harti astronomice descriind pozitia stelelor pe cer permit sa se stie ca istoria lui Fu Hi - primul imparat al Chinei - incepe la mijlocul secolului al XXXVII-lea i.Hr., deci cu 3600 de ani inaintea erei noastre, adica in era potopului, dupa cronologia biblica. Fu Hi, personaj mitic, a fost primul care a descris legile si principiile Universul, punind astfel bazele cosmologiei chinezesti care - pentru ca se refera la principii universale - este ea insasi universala. Tot lui i se atribuie Yi King (sectiunea transformarilor"), bazata ne cunoasterea urmatoarelor 8 trierame :

Aceste trigrame permit construirea a 64 de hexagrame care sint cele 64 de momente" fundamentale necesare si suficiente pentru descrierea unei situatii si pentru intelegerea devenirii ei. Aceste hexagrame au fost des comentate ulterior, mai ales de Wen Wang (fondator al dinastiei Zhon) si de fiul sau, ca si de Confucius in secolul V i.Hr. Lunga lor traditie explica utilizarea lui Yi King, chiar si in zilele noastre, de catre medici si profesori chinezi de inalt renume :

Shen Nong este un alt imparat mitic si mai apropiat de medicina traditionala chineza : numele lui se traduce prin Taran divin" si este un om al tarii, care cunoaste natura inconjuratoare, care stie ca aceasta poate fi si cruda, si teribila - ca in timpul marilor catastrofe : seceta, inundatii, dar si foarte generoasa.
Este natura care ne ofera mijloacele de subzistenta, care ne furnizeaza hrana, dar si leacuri pentru a ne vindeca atunci cind ne imbolnavim.

Lui Shen Nong ii placea sa se plimbe prin paduri, sa se catere pe munti, sa se scalde in lacuri sau sa se aseze sub caderile apei pure a cascadelor. Plimbarile nu erau doar romantice" : erau destinate, ne spune el, sa-l puna in contact strins cu Natura si sa-l faca sa inteleaga esenta divina ascunsa in spatele aparentelor. Numai asa putea pricepe natura si functia profunda a tuturor fiintelor vii, animale si te, neuitind mineralele care traiesc si ele in felul lor. La intoarcerea din plimbari, impartasea cunostintele Iui citor discipoli si aceste cunostinte s-au transmis pe cale orala pina ce o parte au fost cuprinse intr-o sectiune, Shen Nong Ben Cao Jing, cunoscuta in franceza sub titlul Matiere medicale de Shen Nong (Cunostintele medicale ale lui Shen Nong), si care descrie 365 de te medicinale.
Numarul 365 corespunde, bineinteles, numarului zilelor dintr-un an, prin care Shen Nong, Taranul divin", vrea sa ne dea de inteles ca tele descrise sint suficiente pentru prevenirea si tratarea bolilor; nu spunem intimplator prevenire si tratare", caci in aceasta sectiune tele studiate sint divizate in trei categorii: superioara, mijlocie, inferioara.
Categoria superioara grupeaza tele care vizeaza in principal prevenirea si pot fi folosite frecvent drept condimente in alimentatie sau in decocturile baute zilnic ; prevenirea se face :
in functie de tendinta morbida (adica tendinta de a face o boala sau alta) a subiectului;
in functie de aparitia primelor simptome - adesea foarte discrete, dar pe care orice chinez stie sa le recunoasca - ale unei boli;
in functie de schimbarile de mediu, fie ca sint climaterice, fie psiho-afective. .
Categoria inferioara cuprinde in principal otravurile" care vor fi utilizate in combaterea bolilor grave, o data ce s-au instalat, dupa principiul chinez Yi Du Kong Du, care inseamna ca poti utiliza o otra pentru a controla alta otra; acest principiu - in treacat fie spus - poate fi considerat complementar lui Simila similibus curantur al lui Hipocrate, drag homeo-patilor, traductibil prin ceea ce provoaca o boala poate s-o vindece".
E usor de inteles ca, in aceste conditii, utilizarea farmacopeei chinezesti nu poate fi considerata in nici un caz drept practica unei medicine gingase.
Categoria mijlocie se situeaza intre celelalte doua si aici vom gasi, evident, te care vor fi folosite fie pentru prevenirea, fie pentru vindecarea bolilor, dupa imprejurari.
In fine, Huang Di este cel de-al treilea si ultimul imparat mitic: este imparatul galben", foarte cunoscut acupunctorilor occidentali pentru al sau Huang Di Nei Jing (Canonul intern al imparatului galben"), scris sub forma de dialog intre imparatul galben si Qi Bo. medicul sau; aceasta sectiune contine in esenta indicatii pentru acupunctura, masaje si Qi Gong, dar si sfaturi deloc neglijabile cu privire la dieta si farmacopee.
Preceptele acestor trei imparati reiau punctele forte ale gindirii si metafizicii taoiste, care stau la baza civilizatiei chineze de la inceputurile timpului.
Apoi, numerosi medici contribuie la precizarea intaturilor acestor trei imparati gratie obsertiilor si simtului lor clinic; nu putem cita numele tuturor medicilor celebri in China care, de la Bian Que (cam 500 de ani i.Hr.) pina la profesorii contemporani, au contribuit la constructia acestui imens edificiu care este farmacopeea chineza, totusi, trebuie sa mentionam patru medici cunoscuti de majoritatea chinezilor:
Hua Tuo, apartinind dinastie Han (260 I.Hr. - 207 d.Hr.), care a fost medicul curtii imperiale, dar si un medic itinerant care incerca sa usureze suferintele populatiei. Din exemplul lui s-a inspirat Mao Zedong cind a folosit notiunea medici desculti", pentru ca acest mare medic si chirurg mergea prin sate pentru a-i vindeca pe oameni si cercetarile facute l-au condus la descoperirea principiilor analgeziei prin acupunctura si ale anesteziei prin farmacopee;
Zhang Zhong Jing (152-219), care a scris Shang Han Za Bing Lun (Tratat despre raceli"), sectiune comentata de sute de ori si care continua sa faca obiectul intamintului de specialitate si al cercetatorilor in facultatile de medicina traditionala chineza;
Sun Si Miao (581-682), autor al faimosului Qian Jin Yao Fang (Prescriptii lorind o mie de uncii de aur");
Li Shi Zhen (1518-l593). care a scris Ben Cao Gang Hu (Compendiu de probleme medicale"), lucrare care repertoriaza 1892 de substante medicinale insotite de circa o mie de desene; cite dintre aceste desene ilustreaza partea a doua a prezentei carti.
Acesti patru medici, ca si toti ceilalti care au participat la elaborarea farmacopeei chinezesti asa cum o stim in zilele noastre, sint produsul unor diverse scoli filozofice sau religioase, cum ar fi taoismul, budismul si indeosebi confucianismul, si al unor regiuni diferite ale Chinei; acest din urma fapt a facut ca ea sa se imbogateasca prin numeroasele te venind din toate regiunile Chinei si chiar din provinciile indepartate, ca Tibetul si Mongolia.
In plus, multe medicamente occidentale sint acum folosite de caire medicina traditionala chineza, fiind integrate in clasificare. Ca sa dam un exemplu frapant, vom cita aspirina, considerata un medicament de natura rece, cu gust acid si care are, ca meridian destinat, rinichiul.
Istoricul medicinei traditionale chineze, facut aici pe scurt, pune totusi in evidenta faptul ca aceasta forma de medicina, care s-a inspirat din principiile universale silite la inceputul civilizatiei chineze si s-a hranit din obsertia clinica facuta de-a lungul secolelor, pentru a-si integra toate elementele nou aparute, fara a renega nimic din trecutul ei, se afla intr-o perpetua actualizare pentru resituarea Omului in Natura.