Intoxicatia cu amygdalus communis var. amara (migdalul amar)

Intoxicatia cu Amygdalus communis var. amara (migdalul amar)

Amygdalus comunis este o planta lemnoasa sub forma de arbust sau arbore, inalta pana la 8 m, cu frunze ovat-lanceolate sau ingust-lanceolate, glabre, avand marginile intregi ori fin-serulate, baza cuneata, varful acuminat si petiolii glandulosi. Floril 525b19f e, roze pana la albe, apar inaintea frunzelor, cate 1-2, fiind sesile ori foarte scurt pendunculate. Fructul drupa elipsoidala, turtita lateral, cu partea carnoasa subtire, nesuculenta si endocarpul galben, cu numeroase adancituri neregulate. Semintele amare.

ta subspontana si cultivata mai ales in sudul tarii si in regiunea de podgorii.

Principii toxice. Semitele de migdale amare contin cel mai important glicozid cianogenetic numit amigdalina. Acest glicozid, sub actiunea hidrolizanta a acidului clorhidric din sucul gastric, elibereaza acidul cianhidric, care determina toxicitatea migdalelor amare. Amigdalina se afla in proportie de 2-4 %.

Sunt cunoscute intoxicatii accidentale sau criminale cu migdale amare. Astfel, se apreciaza ca 100g de migdale amare constituie doza letala pentru un adult, iar un copil poate muri dupa consumarea a 5-8 seminte.

Desi culturile de migdale dulci sunt separate de cele amare, uneori in rezervele de migdale dulci se pot gasi si migdale amare, fara a fi introduse ca intentii criminale sau prin frauda. Acest fapt se explica astfel: insecticidele polenizatoare pot transporta polen de la florile migdalului amar la cele ale migdalului dulce. Cum caracterul cianogenetic este dominant, el determina formarea de seminte amare. Fenomenul este cunoscut in genetica sub numele de xenie.

Mentionam ca si semintele de cais, prun, piersic, cires, mar, par contin amigdalina si pot genera intoxicatii cianhidrice.

R. Fabre si colaboratorii sai (1943) citeaza cazul a doi batrani care si-au pregatit cafea cu surogat din seminte de Prunoideae si au decedat. Expertiza toxicologica a stabilit ca surogatul insuficient prajit, continea resturi de seminte cu glicozizi ciznogenetici, din care prin hidroliza acida a acestora in stomac, s-a degajat acid cianhidric suficient ca sa le produca moartea.

Toxicologia veterinara inregistreaza si ea numeroase cazuri de otravire la animale (mai ales la suine) cu samburi de la Prunoideae. Din procesul tehnic de valorificare a fructelor, rezulta cantitati mari de samburi, care nu trebuie lasati la discretia animalelor.

Simptomele intoxicatiei sunt asemanatoare cu cele produse de sorg si vor fi descrise mai departe.