ASPECTE PSIHOCOMPORTAMENTALE
Comportamentul alimentar reprezinta ansamblul fenomenelor care raspund la stimuli provenind din mediul intern sau extern si care conduc la priza de alimente.
Prima functie a acestei prize alimentare este cea mai evidenta : furnizarea unui aport suficient de energie si de materiale, cu scopul de a permite dezvoltarea organismului si de a-i asigura toate functiile. De fapt, in orice societate, priza alimentara este adesea legata de alte ratiuni, care nu sint strict fiziologice si care sint independente de nevoile energetice. Astfel, ingestia de alimente reprezinta sursa unei anumite placeri si un mod relational, indiferent de mediul cultural. Trei senzatii guverneaza cea mai mare parte a prizelor alimentare. Foamea reprezinta perceptia unei stari de nevoie. Ea poate fi traita ca o senzatie neplacuta ("gol in stomac"). Apetitul reprezinta dorinta de a minca un tip de aliment. Este o senzatie mai selecti decit foamea, fiind mai mult legata de cautarea unei placeri. Satietatea corespunde senzatiei de saturare, de plenitudine gastrica, fiind insotita adesea de o stare de bine. Ea anunta finalul unei mese.

Comportamentul alimentar se afla sub controlul factorilor meolici si psihosociali. Initierea prizei alimentare poate fi secundara senzatiei de foame. Senzatiile de "stomac gol" sau de contractie a stomacului nu sint factori preponderenti. Stimulii de origine meolica nu au putut fi pusi in evidenta la animal. Astfel, mai multe teorii implica mecanisme glucostatice, lipostatice, aminostatice sau termostatice. Teoria glucos-tatica este cea mai bine descrisa. Au fost evidentiati receptori glucidici hepatici si hipotalamici. Se pare ca receptorii sint mai sensibili la fluxul net de glucoza, decit la scaderea glicemiei constatata in faza pre-prandiala. De fapt, controlul meolic al prizei alimentare este sigur plurifactorial si este posibil ca scaderea fluxului energetic la nivelul celulelor centrilor nervosi sa reprezinte un stimul puternic pentru initierea prinzului. Dar, foarte adesea, priza alimentara la om raspunde unor stimuli senzoriali sau socio-culturali. De exemplu, prinzul este inceput deoarece este ora de masa, sau pentru ca aduce o placere legata de palailitate. Aceasta palailitate depinde de calitatile organoleptice ale alimentelor (culoare, miros, gust, consistenta) si joaca un rol important in initierea prinzului. Finele prinzului, marcat de saturare sau de satietate, depinde de asemenea de factori meolici sau senzoriali, in timp ce distensia gastrica pare sa aiba un rol minor.
Mecanismele neurobiologice ale comportamentului alimentar sint complexe si nu sint decit partial cunoscute. Structurile hipotalamice au un rol preponderent. Acestea sint prezute cu receptori sensibili la semne meolice si senzoriale si integreaza informatiile transmise pe cale nervoasa, sau de catre hormoni. Experientele pe animale evidentiaza faptul ca hipotalamusul lateral stimuleaza priza alimentara si creste secretia de insulina. Acesta este o structura sensibila la informatiile senzoriale (z, odorat), digestive si meolice. Stimularea aferentelor dopaminergice si adrenergice beta-2 inhiba hipotalamusul lateral si tinde deci sa scada priza alimentara. Hipotalamusul ventromedial tinde mai curind sa inhibe priza alimentara. Aferentele serotoninergice stimuleaza activitatea hipotalamusului medial, in timp ce aferentele noradrenergice alfa-2 il inhiba. Structurile extrahipotalamice, precum structurile limbice, corticale si subcorticale, pot modula centrii hipotalamici. In afara substantelor energetice, numeroase molecule pot influenta priza alimentara. Rolul catecolaminelor si al serotoninei a fost amintit. Efectul de satietate al distensiei intestinale ar putea fi mediat in parte de catre colecisto-chinina. Glucocorticoizii, insulina, deritii opioizi cresc priza alimentara, in timp ce glucagonul creste senzatia de satietate.