In afara apei raurilor, fluviilor, marilor si oceanelor, apa de baut, apa pluviala, apa folosita la irigatii pentru culturi, reprezinta un factor important de echilibru biologic al mediului ambiant al omenirii.
Chiar daca, uneori, "strambam din nas" atunci cand simtim un slab miros de clor, apa de la robinet este, astfel, poila (buna de baut).
Batalia pentru apa poila este o realitate.
Acest aspect inseamna un efort depus permanent pentru echilibrul si calitatile ci fizice, chimice, bacteriologice si gustative.
Astazi, din pacate deseori, memoria nu face un apel de a se constata efortul societatii pentru a avea o astfel de apa "gata de consum".
Existenta ei in diferite stari fizice - solida (gheata), lichida si sub forma de pori - este ecosistemul care detine 2/3 din suprafata globului (rauri, lacuri, mari, oceane), organismul omului continand in compozitia lui 60
70 % apa (cu riatii in functie de rsta, tip de tesut), iar o celula a lui contine 70
80 %, ativ cu o celula vegetala ce are cu mult mai multa apa in structura ei, ajungand chiar, la unele alge, la 95 %.
Apa o gasim, in mod curent, sub forma lichida, care reprezinta cel mai mare volum din cele trei stari fizice ale ei.
Cea solida (gheata), din regiunile polare, reprezinta o rezer importanta (nesalina), in principiu, nepoluata, iar cea sub forma de pori este suportul precipitatiilor (ploaia) atat de necesare sustinerii vegetatiei terestre.
Se stie ca un numar impresionant de oameni, aproximativ peste un miliard, sunt lipsiti curent de apa poila referindu-ne, ativ, la apa de la robinet, apa din puturile forate sau din izvoare naturale, nepoluate (inclusiv apa comercializata in butelii de sticla sau plastic), toate acestea formand apa poila a populatiei globului.
Apa comercializata din surse naturale protejate, netratate, ca si cea de la robinet sunt, de asemenea, supravegheate, fiind sub controlul unor reguli de
igiena ale serviciilor sanitare privind continutul si concentratia lor totala in saruri (< 2gr/l) ca si eventuala prezenta a unor
minerale obisnuite, elemente ce pot avea un scop terapeutic, dar numai la o anumita concentratie (Na, K, Mg, Ca) sau cele cu elemente speciale (fluor, sulf, fier, etc), in plus, la acestea din urma, concentratia respecti in saruri trebuind sa fie, totdeauna, constanta.