Dizenteria bacilara este o boala transmisibila acuta, caracterizata prin dureri abdominale si scaune diareice cu mucus, puroi si singe.
a) Agentul etiologic. Bacilii dizenteriei, germeni din grupul Shigella cu mai multe subgrupe sau tipuri (Shi-gella disenteriae, Shigella Flexneri etc).
b) Raspindirea geografica
frecventa. Raspindire universala, dar frecventa crescuta in zonele cu clima calda si chiar in cele cu clima temperata in sezoanele de ra.
c) Sursa de infectie. Omul bolnav si purtatorul, ce elimina germenii prin materiile fecale.
d) Modul de transmitere. Direct, de la omul bolnav sau purtatorul de germeni.
Indirect prin apa, alimente (lapte, zarzaturi, fructe) recent contaminate sau prin folosirea obiectelor contaminate (lenjerie). Mustele au un rol important in raspindirea bolii prinA contaminarea alimentelor.
e) Calea de patrundere in organism este digesti.
f) Incubatia. Cu limite intre 2 si 8 zile, si cu o medie intre 3 si 6 zile.
g) Simptomatologie. Debutul bolii este de regula brusc si boala evolueaza cu dureri abdominale sub forma de colici, tenesme, 2050 sau mai multe scaune diareice muco-sanguinolente (. 16), o temperatura de 3339A si o stare generala alterata. Pe linga forme clinice usoare, exista forme severe (hipertoxice) care se insotesc de o deshidratare masi si
tulburari neuropsihice grave.
h) Durata perioadei de contagiozitaie. Pe tot timpul eliminarii microbilor prin materiile fecale, inclusiv in conlescenta, iar in formele cronice, ani de zile.I) Receptivitate
imunitate. Receptivitatea este generala. Boala nu lasa imunitate.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materii fecale, reeent recoltate (cu-sonda Nelaton). serozitate de la nivelul leziunilor mucoasei rectale si singe.
k) Diagnosticul si examenele^ de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul clinic se face pe baza semnelor clinice amintite, iar diagnosticul etiologic prin izolarea germenului din materii fecale, prin insa-mintari pe medii de cultura. Alte diferite reaotii (de aglutinare, precipitare etc.) sint indicate in scop de diagnostic.
1) Tratamentul. Bolnavul este izolat in spital, pus in repaus la pat si la un
regim alimentar hidric (ceaiuri, supe de morcovi, zeama de
orez etc.) ce se poate imbogati treptat. Ca medicamente se recurge mai frecvent la tetraciclina, dar pot fi folosite si alte antibiotice (neomicina, polimicina, kanamicina etc). Tratamentul se poate completa cu diferite dezinfectante intestinale (Saprosan, Mexaform, Intestopan etc).
m) Masuri de profilaxie si combatere. Izolarea bolnavilor la spital. Dezinfectia continua si terminala. Depistarea, inregistrarea si supravegherea purtatorilor de germeni. Cercetarea prin laborator a etiologiei dizenterice a enterocolitelor la copii. Controlul periodic si la angajare al personalului din sectorul alimentar, din sectorul de instalatii centrale de apa si din colectivitatile de copii. Interzicerea angajarii in aceste sectoare de. munca a purtatorilor de germeni, atit timp cit dureaza starea de purtator. Controlul de laborator si dezinfectia periodica a surselor de apa. Respectarea masurilor de
igiena personala (spalatul pe miini, consumarea de zarzaturi si
fructe numai dupa ce au fost bine spalate etc). Prepararea, transportul, depozitarea si distributia igienica a produselor alimentare. Colectarea, transportul si depozitarea reziduurilor fecaloide menajere in conditii igienice.
Sint de asemenea necesare dezinfectia closetelor si lupta contra mustelor. Vaccinarea are aplicabilitate re-strinsa. Pentru respectarea regulilor de igiena se face educatie sanitara individuala si colecti.