DATE GENERAtE
Loaza este, o boala produsa de prezenta parazitului filarian Loa loa. Este o boala africana, raspindit.a mai ales in zona intertropicala, spre coasta de apus a continentului african (Senegal, Gabon, Zair, Guineea, Nigeria, Camerun). Genul Loa se caracterizeaza prin prezenta pe suprafata cuticulara a viermelui de mici bulbucaturi circulare.
Caractere morfologice. Masculul de Loa loa masoara 3 cm in lungime, cu o grosime de 0,3 nun; femela are 5 6 cm lungime, cu o grosime de 0,5 mm. M i c r o 1 i 1 a r i i 1 e (250 1500 microni pe 67 microni) sint inconjurate de o teaca. Periodicitatea lor esle diurna.
Evolutia viermelui se face printr-o gazda intermediara, o fabanida din genul Chrisops, de cele mai multe ori C.lir. dimidiatus si Chr. silaceus, in organismul carora microfilariile suple odata cu singele se transforma in I a r v e infestante in 10-l2 zile. Acestea se ingramadesc in labiul insectei si se elibereaza atunci cind anida suge siuge, pentru a se introduce la om activ, prin perforatiile facute in piele de insecta sau prin leziunile de grataj.
Clinic, caracteristic pentru loaza este aparitii de edeme dure si bine circumscrise in diferite parti ale corpului ("edeme de Calabar"), care dureaza cife ore sau cite zile si dispar treptat. Bolnavul simte o arsura locala. Cind apar in preajma unei articulatii jeneaza functionarea acesteia. Sint considerate ca aviud o patogenie alergica, determinate de toxinele parazitare. Ele pot aparea si in profunzime si se citeaza cazuri de edeme profunde ale gitului, care au dus la disfagie sau la accidente de sufocare. Loa loa poate provoca si afectiuni nervoase (meningita, encefalita), cu prezenta de mierofilarii in lichidul cefalorahidian. Dupa L. Brumpt, microfilariile produc o toxina neurotropa. Acest autor implica rolul filariei Loa loa in etiologia endocarditei fibroplaslice Loeper.

Viermii adulti traiesc in tesutul celular subcutanat sau pe suprafata unor viscere si au un caracter migrator, deplasindu-se in diverse regiuni ale corpului, dar de predilectie in regiunea fetei, in jurul ochilor, trecind adesea pe sub conjuncti oculara si pe sub mucoasa palpebrala.
Diagnosticul bolii se face pe baza aparitiei de edeme de Calabar caracteristice, precum si pe obserrea viermilor in migrarea lor subcutanata. Administrarea unui comprimat de dieticarbamazina provoaca in viermi o excitatie, care ii incita la migrat ie, in cursul careia pot aparea sub conjuncti oculara. Cind microfilariile sint rare, este necesara recoltarea de 10 ml singe, care se citrateaza, se cintrifugheaza si se obser sedimentul.

Reactiile imuno biologice se fac cu antigene eterospecifice. Coudert si colab. au decelat prin imunofluorescenta toate cazurile de loaza, la o dilutie a serului de 1/20-l/40-l/80, iar in 2 cazuri 1/640.

TRATAMENT

Dietilcarbamazina
Dietilcarbamazina (NoU'zine, Hclrazan, Banocid, Loxuran) reprezinta medicamentul de electic al loazei, omorind atit microfilariilc, cit si filariile adulte. Dupa M. Gcntilini si B. Duflo (1977), actiunea este mai intii microfilarifuga, determinind microfilariile sa se refugieze in ficat, unde sint apoi atacate si lizate de celulele Knpffer. Dietilcarbamazina are si actiune macrofilarifuga, determinind viermii adulti sa vina din profunzime la suprafata dermului, unde sint incercuiti de reactia de corp strain a organismului si omoriti, dar tratamentul dureaza cel putin 3 saptamini (Gentilini si Bufio). Dupa .7. Coudert si colab., ciclul de tratament trebuie sa depaseasca 21 de zile si sa ajunga la 28 de zile. Daca nu s-a produs vindecarea, acest ciclul poate fi reluat inca o dala sau de doua ori, la interle de citc 3 luni. Doza este de 6 mg/kilocorp/zi.
Fenomenele secundare pot fi foarte importante in loaza, din cauza endotoxinelor neurotrope ale microfilariilor, care pot provoca, pe linga obisnuitele fenomene alergice, si manifestari grave, ca meningita sau encefalita cu exitussau cu sechele neuropsihice durabile. Aceasta actiune deletera este in functie de numarul parazitilor; din aceasta cauza, L. Brumpt si V. Brunipt propun ca tratamentul sa se faca dupa o prealabila eluare a numarului de microfilarii pe mm3 de singe, si anume: daca acest numar este mai mic de 25/mm3, se administreaza dietilcarbamazina, in mod obisnuit, la inceput doze mai reduse, care se cresc progresiv pina la 6 mg/kilocorp/zi; daca este intre 25 si 50/mm3 de singe, se asociaza si corticoizi la dietilcarbamazina; daca numarul microfilariilor ajunge la 50/mm3 si peste aceasta cifra nu se mai administreaza dietilcarbamazina decit daca

in prealabil

se face o exsanguinotransfuzie, prin care organismul este debarasat de majoritatea microfilariilor. Gentilini si Duflo considera insa exsanguinotransfuzia ca o exceptie, rezerta numai loazelor cu microfilaremie excesi si in cazuri de atingere renala. Dupa acesti autori, se poate administra dietilcarbamazina fara exsanguinotransfuzie, chiar daca se constata 1 000 microfilarii pe 20 mm* singe (50/mm3), dar cu prudenta crescuta, administrind in prima zi numai 1/16 dintr-un comprimat de 100 mg (in 2 prize/zi), in zilele urmatoare, tot in 2 prize pe zi, cite 1/8, 1/4, 1/2, 1 comprimat, 2 si 4 comprimate pe zi, doza care se continua intr-un ciclu de 21 de zile. Pentru a se putea administra cantitati asa de mici, se sfarima si se sol comprimatul intr-o cantitate determinata de apa, cantitatea necesara masurindu-se cu pipeta. In primele zile ale ciclului de tratament, se adauga si corticoizi (1520 mg prednison/zi).
Dupa J. Schneider, prednisonul se administreaza cu 1 ora inaintea prizei de dietilcarbamazina. Acest autor imparte atit prednisonul, cit si dietilcarbamazina, in 3 prize/zi, administrind 4 comprimate a 100 mg de dietilcarbamazina pe zi intr-o priza de un comprimat dimineata, 1 comprimat la prinz si 2 comprimate seara, precedate fiecare cu 1 ora inainte de 5 mg prednison.
Chiar in cazurile de microfilaremie redusa, in care nu se asociaza cortizonul, dietilcarbamazina trebuie data in doze mai reduse in primele zile. Astfel, la adu lt, se administreaza: 50 mg (1/2 comprimat), in prima zi; 100 mg, in ziua a 2-a; 200 mg, in ziua a 3-a; 400 mg in ziua a 4-a; se continua cu 400 mg/zi cel putin 21 de zile (de preferat 28 de zile). La copil se incepe cu 1 mg/kilocorp/zi, apoi 2 mg/kilocorp/zi, 4 mg/kilocorp/ zi, pentru a ajunge la 6 mg/kilocorp/zi.