DATE GENERALE
Aceasta boala este procata de prezenta in organism a unui parazit apartinind familiei tripanosomidelor si genului Leishmania. Parazitul blocheaza celulele sistemului reticuloendotelial (care se lu'pcrplaziaza), ceea ce dupa Pittaluga si ChrisLophers explica intreaga simptomatologie a bolii.
Parazitul este inclus in celule. in aceasta situatie, se inmulteste foarte mult si sfirseste prin a distruge celula-gazda. Are o forma ovalara, masu-rind 4 pe (5 microni. Poseda un nucleu vegetativ mare si rotund si un b 1 e f a r o p 1 a s t in bagheta, care se coloreaza foarte intens cu coloratia Giemsa. Se introduce in organismul omului prin intepatura unei insecte diptere hematofage, care este flebotomul. La flebotom, Ira-ieste liber in cavitatea digestiva, luind infatisarea de leptomo n a s. Ca leptonionas are o forma foarte alungita, aciculara, cu un nucleu central, un blefaroplast foarte anterior si un flagel lung.
Exista mai multe specii ale genului Leishmania, care pot proca leishmanioza viscerala. Cea mai importanta pentru noi este L. infantum, care se intilneste in tarile din jurul Marii Mediterane si care in 1955 a procat un mic episod epidemic si in tara noastra (in preajma Craiovei).
Spre deosebire de leishmanioza viscerala, care bintuie in India, unde poarta denumirea de kala-azar si ataca cu deosebire adultii, leishmanioza viscerala din bazinul mediteranean ataca mai cu deosebire copin (de unde numele de specie al parazitului) si in mai mare masura ataca si ciinele, care serveste ca principal rezerr de infestatie.
Simptomatologie. Boala se manifesta printr-o triada simptomatica destul de caracteristica si anume: febra ridicata si neregulata, anemie cu leucopenie si agranulocitoza, splenomegalie marcata.
F e b r a poate prezenta mai multe apexuri in cursul a 24 de ore (microaccese), ceea ce obliga la luarea temperaturii de mai mult de 2 ori (dimineata si seara), in cursul zilei. Privita in ansamblu, curba febrila are un caracter ondulant, care o apropie de aceea din bruceloza.
Anemia si, mai ales, leucopenia sint foarte accentuate. Formula leucocitara este inversata, prin predominanta ridicata a mono-nuclearelor si scaderea granulocitelor. Splenomcgalia este foarte marcata, mai mult in polul inferior, ceea ce ii da forma particulara ("in echer") si o infundatura (care se simte la palparea marginii anterioare).
Ganglionii limfatici, mai ales cervicali, axilari si inghinali, pot ajunge la lumul unor alune. Apare si un sindrom hemoragipar, cu o scadere marcata a trombocitelor si o prelungire remarcabila a timpului de singerare. Se observa frecvent gingiragii si epistaxis.

Boala netratata duce la casexie si exitus.

Diagnostic. Cel mai caracteristic semn de prezumtie, este formolleu-cogelificarea unei mici cantitati de ser sanguin (1 ml), la care se adauga 2 picaturi de formol. Globulinele din ser sint precipitate prin adaos de apa distilata. Precipitarea serului se poate obtine si prin adaos de ure-estilbamina, sulfarsenol sau prin peptonat de fier. Certitudinea bolii o da evidentierea, prin punctie sternala, a parazitului, inglobat in celulele maduvei osoase. Se poate practica si punctia splenica (pentru care trebuie luate, mari precautii) sau punctia ganglionara (mai simpla, dar mai putin susceptibila a da rezultate).
Parazitul poate fi cautat si prin hemoculfura pe geloza cu singe (mediul N.N.N.), precum si prin inocularea de singe de la bolnav la animale de laborator sensibile (popindau, hainster. arici).

TRATAMENT

Medicamentele utilizabile in tratamentul leishmaniozei viscerale sint fie pe baza de antimoniu (saruri minerale sau saruri organice), fie fara antimoniu (diainidine).

Tartratul dublu de antimoniu si potasiu (sau sodiu)

Tratamentul dublu de antimoniu si potasiu si tartratul dublu de antimoniu si sodiu, dintre sarurile minerale, sint foarte eficace, dar sint mai toxice si dificil de administrat, deoarece necesita calea intravenoasa stricta. O introducere a lor in peretele vasului sau in afara lui poate duce la accidente necrofice serioase.

Stibofenul

Slibofenul (Fuadin, Neoanthimosan), dintre sarurile organice de antimoniu, da rezultate bune. A fost sintetizat de, Schmidt. Este un compus de antimoniu trivalent cu disulfonat sodic de pirocatechina. Se poate administra si inlrauenos, dar este foarte bine tolerat si intramuscular profund.
Doza, la copil este de 1 ml/fiecare 10 kg de greutate corporala/zi. Doza totala nu trebuie sa depaseasca in mililitri numarul de kilograme ale copilului. Aceasta doza totala trebuie repartizata pe o scrie de mai multe zile de tratament. Daca tratamentul se realizeaza intr-o serie de 10 zile, se injecteaza pe zi a 10-a partea a acestei doze totale. De ex., un copil cu greutatea de 15 kg ar trebui sa primeasca 1,5 ml/zi. Cum insa este prudent ca primele 23 zile sa se administreze doze ceva mai mici

pentru a tatona toleranta

se va prelungi seria la mai mult de 10 zile, pentru a se cuprinde intreaga doza care se cuvenea acestui copil. Injectiile cu dozele initiale mai reduse se repeta zilnic, cele cu dozele intregi se fac la 23 zile, in raport cu toleranta constatata.

Tot in raport cu toleranta si cu mersul clinic al bolii, doza zilnica se va administra intr-o singura injectie sau in 2 injectii (dimineata si seara). La a d u 1 t, stibofenul se administreaza in prima zi 3,5 ml, iar in zilele urmatoare cite 5 ml/zi. in prima perioada de 5 zile, se administreaza in zile consecutive, apoi in zile discontinui (la 23 zile interval). Nici la adult numarul total de mililitri administrati intr-un ciclu de tratament nu trebuie sa depaseasca numarul de kilograme ale bolnavului.

Alti compusi de antimoniu

Anlimoniulul de N-nietil-glucamina (Glucantime) da rezultate si mai bune, decit stibofenul in leishmanioza viscerala. Este un compus organic de antimoniu pentavalent. Este prezentat in comertul farmaceutic sub forma de solutie, in fiole de 0,30 g/ml. Se administreaza intra muscular profund.
Doza este de 0,10 g/kilocorp/zi, divizata in 23 injectii. Unui adult de 60 kg ii va reveni deci G g/zi, adica 20 ml solutie. Aceasta doza nu trebuie depasita, chiar si la greutati corporale mai mari. Ea se repartizeaza in 3 injectii pe zi. Se elimina repede prin urina si seria de injectii se face in zile consecutive. Seria de tratament este de 1012 zile. Dupa terminarea unei prime serii de injectii, se lasa un interval de 10 zile si se reincepe o noua serie (de consolidare), cu dozele pe jumatate.
Un compus de antimoniu cu acidgluconic sintetizat in U.R.S.S. (Solu-surmin) se prezinta sub forma microscristalina. Mirzoian (citat de Kas-sirsky si Plotnikov) recomanda folosirea lui numai in solutie, extempo-ranee in apa bidistilata, care se sterilizeaza prin incalzire la baia marina in fierbere, timp de 40 minute. Solutia trebuie sa ramina perfect limpede. Ea nu se pastreaza mai mult, de 4 zile dupa preparare. Se administreaza in injectii intravenoase.
Doza este de 0,0100,050 g/kilocorp/zi, la copilul pina la 7 ani, si de 0,040 g/kilocorp/zi, peste 7 ani si la adult, in prima zi, se administreaza 1/2 din doza/zi. in zilele urmatoare, incepind cu ziua a 3-a, doza poale fi ridicata treptat pina la dublu, in raport cu virsta. cu toleranta bolnavului si cu lipsa unor fenomene distrofice asociate. Daca in 78 zile nu se constata o ameliorare importanta in starea bolnavului, doza trebuie marita la 0,150 g/kilocorp/zi, chiar la copilul distrofic, si la 0,120 g/kilocorp/zi, la adult.

Reactii adverse la antimoniu

D'Oelnitz citeaza urmatoarele senine, care tradeaza o intoleranta la antimoniu:

tempeialura nerctjulala, cu ridicari si caderi mari;

fenomene pulmonare (dispnec, tuse de tip pertusoid, congestie pulmonara, spasm al glotei. sufocai ie);
- tulburari eiieulatorii (scaderea tensiunii arteriale, edeme); a tulburari renale (oligurie, dureri lombare).
Trebuie facute cit mai frecvent analize de urina si luata tensiunea arteriala, precum si o urmarire clinica atenta, pentru surprinderea primelor semne de intoleranta.
Administrarea medicatiei anlimoniale in leishmanioza viscerala cere o deosebita experienta din partea medicului curant. Doze prea mari pot actiona toxic. Doze prea mici sau prelungirea intervalelor intre ciclurile de tratament pot deleimina crearea unei rezistente la medicamentul respectiv. Sfibiorezistenta poate ii insa invinsa cu usurinta, intrucit este limitata strici la medicamentul care a produs-o, asa incit rezistenta la unul din medicamente poate fi conlracaiala prin continuarea tratamentului cu un alt derivai de antimoniu.

Pentamidina

Pentamidina iselional (Lomidine), lipsita de. antimoniu, cu rezultate bune in tratamentul leishmaniozei viscerale, face parte din diamidine, ca si iselionatul de hidroxistilbamidina. Este folosita sub forma de dime-tan-sulfonaf, in solutie, 4%, din care 1 ml solutie contine 40 mg substanta-baza.
Se administreaza intiamuscutar piofund, in doza de 1 ml/10 kg greutate corporala (deci 4 mg substanta-baza/kilocorp), fara a se depasi 300 mg. Injectiile se repeta zilnic sau la 2 zile. in general, sint suficiente 9 injectii. Prima injectie se face cu doza pe jumatate. Solutia trebuie ferita de actiunea luminii, care poate proca formarea de substante hepato- si nefrologice.