Hiv - asistarea si consilierea in faza terminala. consilierea de doliu

HIV - Asistarea si consilierea in faza terminala. Consilierea de doliu

In prezent, SIDA este considerata o boala cronica, deoarece speranta de viata a persoanelor atinse de aceasta a crescut simtitor in ultimii ani. Dar, cu toate ca exista un tratament pentru a-i incetini evolutia, inca nu s-a descoperit cum se poate vindeca aceasta boala. Astfel ca, prin evolutia ei si aparitia unor infectii oportuniste, SIDA ramane inc 343g68d a o boala incurabila, iar decesul persoanei bolnave previzibil. Infectia HIV reprezinta inca echivalentul unei condamnari la moarte. Cuvantul doliu vine din latina si inseamna dolere/durere, fiind o suferinta ce descrie profunda rana sufleteasca pe care o incearca orice om la pierderea unei fiinte dragi. Statisticile despre incidenta factorilor de stres situeaza moartea partenerului de viata pe primul loc, iar moartea unui parinte sau a unei persoane apropiate pe locul cinci[1].

Consilierea de doliu este parte a procesului de sustinere emotionala a persoanelor care au suferit pierderea unui copil infectat cu HIV, a unui membru al familiei sau a unei persoane apropiate.

Exista conceptia, gresita spunem noi, ca cineva care are in familie o persoana seropozitiva si stie de mult timp acest lucru este pregatita pentru pierdere. Niciodata cineva nu este cu adevarat pregatit pentru asta, nici chiar cand sta in spital alaturi de persoana bolnava pentru lungi perioade de timp, nici chiar cand intelege de la medici si din rezultatul analizelor ca nu mai exista nici o speranta pentru vindecare.

Uneori decesul se poate produce destul de repede, prin aparitia unei boli cu evolutie galopanta, lasandu-i pe ceilalti intr-o stare de soc. Alteori, poate surveni dupa o suferinta mai indelungata, timp in care li se comunica parintilor sau partenerului vestea unui deces iminent, care poate surveni oricand.

Indiferent de situatie, pierderea este insotita de suferinta profunda. Atunci cand moartea se produce, vechile suferinte ale unor pierderi trecute sunt reactivate, reapar in prezent, suprapunandu-se durerii actuale. Membrii familiei si prietenii incep sa se intrebe de ce nimeni nu i-a invatat cum sa faca fata pierderii. Acestia pot experimenta sentimente de anxietate, furie, disperare. Starea de doliu care se instaleaza este deci agravata, iar interventia terapeutica trebuie sa aiba in vedere si evenimentele din trecut, care nu au fost depasite. De aceea, in perioada premergatoare decesului, este important ca persoanele afectate de aceasta boala sa vorbeasca despre ceea ce simt cu privire la despartire, de a-si descarca sentimentele pe care le experimenteaza in fata inevitabilei pierderi.

Orice individ care se confrunta cu decesul unei persoane apropiate trece prin mai multe faze ce se constituie in asa numitul travaliu de doliu:

1. Faza de recunoastere efectiva a mortii

         este o realitate care are nevoie sa fie concretizata pentru a se putea trece la alte etape;

         este de fapt o faza de soc si negare, ce presupune:

- refuzul de a recunoaste realitatea

- anestezia emotiilor

- nevoia de a vedea pentru a crede

- agitatia care precede linistea

- prima confruntare cu absenta

- episoade de descarcare emotionala

2. Faza de cautare, care presupune:

• fuga
• cautarea
• reactiile anturajului
• perioada cautarii
• perceptia defunctului

3. Faza de recunoastere si acceptare deplina a durerii

• durerea nu poate fi evitata
• cea mai eficienta modalitate de a depasi durerea este chiar trairea ei
• recunoasterea, validarea si exprimarea tuturor emotiilor

4. Faza de restructurare

• redefinirea relatiei cu celalalt si cu lumea
• redefinirea relatiei cu defunctul
• redefinirea relatiei cu sine insusi

Infectia cu HIV nu este apanajul varstei adulte sau doar a unor categorii de persoane, cu comportament la risc. Aceasta maladie nu tine cont de varsta, rasa, religie, etnie, etc. Sunt, deopotriva copii si adulti infectati. Drept urmare si decesul poate sa apara la orice varsta.

Atunci cand in procesul de doliu sunt implicati si copii (fie ca trebuie sa accepte decesul unui parinte, fie ca este vorba sa accepte propria soarta) persoanele care-i au in ingrijire trebuie sa detina informatii despre evolutia conceptului de moarte la copii.

Un aspect comun in studiile asupra pierderii este acela ca multi ingrijitori nu sunt constienti de gandurile si sentimentele copilului in momentele ce preced despartirea. Nu numai ca subestimeaza nevoia copilului de a fi informat, dar ei subestimeaza intensitatea, intinderea si adancimea reactiilor copilului. Astfel ca, se poate ajunge la retragerea emotionala a copilului in fata durerii ingrijitorilor, a disperarii exprimate verbal si nonverbal. Copilul se poate simti confuz in fata reactiilor intense ale acestora, reactii pe care nu este capabil sa le prelucreze.

Copilul mic infectat HIV nu realizeaza dimensiunea dramei, incepe prin a nu sti ce este moartea, apoi pentru ca nu o intelege o neaga. In a doua etapa, moartea este asimilata cu o boala lunga, cu o disparitie provizorie. Astfel, intre 3 si 5 ani moartea este vazuta de catre copil ca temporara si reversibila. Copilul la aceasta varsta considera moartea ca o continuare a vietii. El crede ca persoana moarta aude, gandeste, mananca. Pana la varsta de aproximativ 9 ani copilul personifica moartea si si-o imagineaza ca o fiinta intunecata, infricosatoare si scheletica, dar nu se vede pe el mort. Copilul la aceasta varsta se poate gandi la moarte ca la un trup mort, fara sa faca distinctie intre cele doua concepte. El nu poate intelege conceptul, pentru ca moartea nu exista in propriile lor ganduri. Putem spune, deci, ca in copilarie problema mortii este ignorata si, cand are loc, moartea nu este inteleasa. Incetul cu incetul, survine intelegerea procesului biologic, reprezentarea bazata pe fapte sociale, ultimul element achizitionat dupa varsta de 9 ani - fiind tocmai caracterul ireversibil si universal. Fara o experienta personala, copilul nu poate intelege moartea. In adolescenta ideea mortii se contureaza ca o anomalie pe seama careia se constituie marea teama si marile iluminari launtrice. Adolescentul nu are cum sa-si dezvolte atitudini mature despre moarte, nu are in vedere pericolul, desi intelege ca moartea este un fenomen prin care trece orice individ.