De accident scular cerebral au suferit diferite personalitati. Ni se par interesante obsertiile lui William S. Fields si Norren A. Lemak, autori care publica in 1989 sectiunea intitulata "A History of Stroke. Its Recognition and Treatment" (2). Spicuim cate date din modulul "Well Known Persons Who Have Suffered Strokes" care ni s-au parut ca ar putea incita curiozitatea cititorului.In USA, pana la Franklin Delano Roosevelt, 6 presedinti au suferit de accident scular cerebral. Dupa 17 ani de la parasirea Casei Albe, la rsta de 79 ani, John Quincy Adams, vizitandu-si fiul la Boston, sufera un accident scular cerebral cu cadere si coma din care se recupereaza treptat in 3 luni. Decedeaza la 81 de ani printr-un al doilea accident scular cerebral. in 1862, la 17 ani dupa parasirea presedintiei, John Tyler a a\-ut un episod de dezechilibru, insotit de
greturi si rsaturi. Acest episod a remis si a fost interpretat de medicii timpului drept o criza biliara. Episodul a fost urmat brusc. in timpul cinei, de pierderea constientei si cadere. Diagnosticul retrospectiv a fost de accident scular cerebral major. Miliard Fillmore, nefumator si neconsumator de bauturi alcoolice, cu preferinte pentru mancaruri simple si lapte, la 20 de ani dupa presedintie, in dimineata lui februarie 1874, dupa terminarea dusului, prezinta brusc scaderea fortei musculare in mana stanga, urmata de hemiplegie stanga. Decedeaza la 74 de ani, dupa cate zile de coma. Andrew Johnson decedeaza in 1875 cu un al doilea accident scular cerebral. Chester Alan Arthur sufera, in noiembrie 1886, in timpul somnului, un accident scular cerebral hemoragie, decedand dupa doua zile de evolutie, iar Woordrow Wilson a decedat la 67 de ani tot cu un accident scular cerebral. intre 1943-l944. Roosevelt a suferit accidente sculare cerebrale repetitive, prezentand manifestari certe de
insuficienta circulatorie cerebrala cronica. in dimineata lui aprilie 1945, in "Little White House"' din Georgia, brusc, Roosevelt acuza
cefalee intensa urmata de coma si deces la orele 3.35 p.m. Diagnosticul necroptic a fost de hemoragie cerebrala masi. in grupa de 15 presedinti ce au urmat din 1900, de la Roosevelt la Ronald Reagan, toti au suferit de
tulburari circulatorii (accident scular sau tromboze coronariene), cu doua exceptii: presedintele Hoover, decedat la 90 de ani, in 1964, de
cancer de colon si John Kennedy, mort in 1963 prin impuscare in creier.
Sa intoarcem camera de luat vederi in URSS. in iarna lui 1921, la numai 51 de aniT Vladimir Ilici Lenin suferea de insomnii, astenie, cefalec si greata. La 26 mai 1922 este examinat de doctor, care noteaza prezenta unei hemipareze drepte si existenta unor dificultati in vorbire. in 1922, la scurt timp dupa primul atac cerebral, prezinta hemiplegie dreapta. in martie 1923. Lenin sufera un al treilea accident scular cerebral, recuperandu-se la sfarsitul lui iunie. A decedat in ianuarie 1924. orele 6.50 p.m., prin tulburari respiratorii si convulsii. Diagnosticul necroptic a fost de
ateroscleroza generalizata, cerebromalacie: in hemisferul stang, o hemoragie recenta in plexurile sculaie ale corpora quadrigemina si
obstructia completa a arterei carotide interne stangi. Brusc, la 1 martie 1953. in cursul noptii, IV. Stalin, sufera un accident scular cerebral, fiind gasit de ofiterii de securitate cazut, inconstient. in 4 martie 1953, cand starea clinica s-a inrautatit, agentia TASS anunta: "Comandantul Stalin a fost afectat in apartamentul sau din Mosco de o hemoragie cerebrala. Comandantul Stalin si-a pierdut constienta. Are o
paralizie a partii drepte si si-a pierdut capacitatea de a vorbi. S-au instalat complicatii respiratorii si cardiace severe."' Stalin a murit in ziua urmatoare, la 5 martie 1953. orele 9.50 p.m. Referitor la autopsie, se face obsertia ca descrierea hemoragiei cerebrale a lui Stalin a fost atat de scurta si in termeni atat de generali. incat s-a ridicat suspiciunea ca examinarea morfopatologica a creierului nici nu s-a efectuat. De altfel. Stalin insusi se pare ca ar fi interzis in testamentul sau acest lucru, stiind ca creierul lui Lenin. taiat in 30.000 de felii, a inceput sa devina o "jucarie" a Institutului de Creier din Mosco. De fapt nu s-a stiut niciodata exact de ce a murit si nici data exacta a mortii, fiind indicii conform carora Stalin ar fi murit cu mult inaintea diminetii de 5 martie 1953.
In lumea stiintifica. Marcello Malpighi. cel mai mare histolog, care a descoperit si descris structura capilarelor plamanului, rinichiului si splinei, a suferit un accident scular cerebral in 1694, manifestat prin hemipareza dreapta.
Louis Pasteur a suferit primul sau accident scular cerebral cu 27 de arii inainte de moarte si unele dintre cele mai mari contributii stiintifice le-a realizat in perioada post accident scular cerebral.
Numele personalitatilor care au suferit de accident scular cerebral nu se opreste aicLEnumerarea ar putea continua.
(Boala cerebrosculara ischemica a fost descrisa pentru prima oara de Hipocrates suDIermenul de APOPLEXIA. termen care se utilizeaza ocazional si astazi (1).
Etimologic, de origine greaca, apoplexia are intelesul de "lovire", "cadere", "izbire". Sinonim este termenul de ictus apoplectic. Tradus in limba engleza, apoplexia are echilentul de STROKE, care inseamna atac, acces, lovitura.In limba romana se utilizeaza termenul de ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL. care este un termen generic, cu loare de sindrom clinic. El exprima un eveniment acut neurologic de cauza sculara, tranzitoriu sau persistent, intr-o arie definita din sistemul nervos central. Termenul de accident scular cerebral este folosit pentru a desemna una sau toate formele de tulburari ccrebrosculare acute, ce includ
infarctul cerebral, hemoragia intracerebrala sau hemoragia subarahnoidiana.
Prima descriere a bolii cerebrosculare ischemice apartine lui Morgagni. El descrie in 1761 forma "nesangeranda" a apoplexiei. caracterizata morfopatologic prin ramolirea. '"inmuierea" substantei cerebrale. insotita de modificari arteriale. Morgagni a descris si forma "sangeranda"' a apoplcxiei. iar la mijlocul secolului al XlX-lea ideea existentei de infarcte cerebrale hemoragice rezultate din ocluzia arteriala cu regurgitare venoasa in tesutul necrotic a fost general acceptata.
Abercrombie a sustinut ca ramolirea cerebrala este expresia unei ischemii de cauza sculara, interesand arterele din imediata vecinatate a leziunii cerebrale. Abercrombie nu a limitat ipoteza ramolim cerebrale la o boala arteriala locali sugerand ca si factorii extracranieni au importanta.
Cu toate acestea, cercetatorii au continuat pe linia descoperirii unor cauze locale ale ramolitii cerebrale, ignorand alte posibilitati. Conceptul circulatiei colaterale a fost multa vreme ignorat, pentru ca arterele cerebrale au fost considerate
artere terminale. Multa vreme, ramolirea cerebrala a fost considerata ca o afectiune de cauza strict intra-craniana, cauzele extracraniene de infarct cerebral ne fiind recunoscute.
La inceputul secolului al XX-lea este subliniata importanta portiunii extracraniene a arterei carotide si. treptat, atentia se concentreaza asupra arterei carotide interne. O serie de neuro-morfopatologi recunosc infarcte cerebrale in afara unei obstructii a arterelor adiacente leziunii cerebrale.In 1951, Fisher demonstreaza ca afectarea arterei carotide interne reprezinta o importanta cauza de infarct cerebral.
La inceputul secolului al XX-lea, cercetatorii in domeniul bolii ccrebroscularc cad de acord cu doua ipoteze: prima ipoteza este ca ocluzia arteriala se instaleaza prin suprapunerea trombozei peste ateromul subintimal extins si a doua ca fragmente de trombi pot emboliza in partile distale ale circulatiei cerebrale.
Dezvoltarea si utilizarea pe scara larga a tehnicilor de angiografie au permis vizualizarea scularizatiei extracraniene, confirmand obsertiile lui Fisher si ale predecesorilor.
Astazi este un acord unanim in ce priveste cauzele intra- sau extracraniene ale accidentului scular cerebral.
De la descrierile clinice si morfopatologice clasice s-a ajuns azi, cu ajutorul tehnicilor moderne de diagnostic, a computer-tomografiei si a rezonantei magnetice nucleare, la precizarea diagnosticului etiologic de accident scular cerebral.
Cunostintele privitoare la cauzele si mecanismele de producere a accidentelor sculare cerebrale, aprofundarea cercetarilor in biochimia ischemici si de hemodinamica cerebrala reprezinta un real progres.
Printr-un diagnostic etiopatogenetic mai bun al accidentului scular cerebral, se poate face teoretic un tratament mai logic, care sa vizeze cauzele si sa sectioneze verigi patogenctice.
Din pacate, posibilitatile de tratament in accidentul scular cerebral nu sunt pe masura progreselor realizate in domeniul cunoasterii fiziopatologiei acestuia. Succesele obtinute in tratamentul infarctului miocardic acut au fost imbold de cercetare si aplicare a acelorasi posibilitati terapeutice in accidentul scular cerebral ischemic acut. tinand cont de substratul lor anatomo-patologic comun, ateroscleroza. Desi exista aspecte comune intre cele doua teritorii sculare privind factorii de risc, etiopatogeneza si manifestarile clinice, diferentele de hemodinamica si de structura morfologica confera particularitati teritoriului cercbroscular. Este posibil ca aceste particularitati sa reprezinte unul dintre motivele pentru care succesele de tratament din infarctul
miocardic acul sa nu poata fi extrapolate in terapeutica accidentului scular cerebral ischemic acut.
Daca intre infarctul cerebral si
infarctul miocardic exista asemanari datorate substratului comun, ateroscleroza, hemoragia cerebrala reprezinta o particularitate, nein-lalnita la nivel coronarian: "hemoragia cerebrala hipertensi"', in care factorul de risc si precipitant este
hipertensiunea arteriala, este un fenomen specific creierului uman.
Particularitatile anatomice ale scularizatiei cerebrale, particularitatile de hemodi-namica, gravitatea encefaloragiei. instalarea infarctului cerebral la rste relativ mai inaintate, de multe ori pe un teren cu potential biologic mai redus, gradul mare de dificultate in tehnicile de neurochirurgie ar putea explica in parte eficienta indoielnica sau mai mica a posibilitatilor de tratament in acest modul de patologie si terapeutica medicala si deschide poarta cercetarii catre medicamente specifice, cu particularitati si proprietati de actiune in teritoriul cerebroscular.
La aceste considerente am adauga obsertia ca exista o evolutie naturala a bolii cerebrosculare acute, in ciuda tuturor incercarilor de terapeutica. De aceea, o pondere deosebita o are profilaxia primara, domeniu in care trebuie depuse toate eforturile.
