Semnifica existenta de calculi la nivelul cailor biliare extra- si intrahepaticc. Vezicula biliara are un rol important in litogeneza, reprczentind, in acelasi timp, si sediul de predilectie al calculilor constituiti. Din aceasta cauza. In limbajul medical curent termenul de litiaza biliara sugereaza, in primul rlnd, prezenta litiazei culare. Afectiunea este rara sub 20 ani, incidenta sa marcind, cu fiecare decada de virsta, o crestere progresi : o medie de 1215%. cu limite extreme Intre 7 si 30%, din totalul populatiei adulte. L. B. este cea mai frecventa colecistopatie (80%), constituind, totodata, circa IOVA din totalul suferintelor digestive.
Tabloul clinic poate imbraca aspecte diferite : de la evolutia asimptomatica, uneori pe toata durata vietii, pina la formele clinice dominate de crize dureroase paroxistice (colici biliare) Insotite sau nu de acuze dispeptice de tip biliar. Aparitia complicatiilor inflamator- infectioase (colecistite-angiocolite, pancreatita, pileflebita), aderentiale, hepatice (hepatita cronica, ciroza hepatobi-liara), mecanice (ileus biliar) si degenerative amplifica loul clinic, unele dintre acestea reclamind o rezolre terapeutica radicala si urgenta, deseori in conditii de risc operator sporit.
Pina nu demult, tratamentul medical Sn L. B. constituita era rezert aproape in exclusivitate cazurilor in care interventia chirurgicala era contraindicata, urmarindu-se in esenta "calmarea, dezinfectarea si drenarea" culei calculoase. De fapt, este vorba de o medicatie paleati, simptomatica si mai putin fizio-patologica si patogenetica. Progresele recente Inregistrate in cunoasterea procesului litogenetic biliar au permis preconizarea de terapeutici medicale capabile sa antreneze liza partiala sau chiar totala a unor calculi biliari.
Colesterolul, bilirubina si calciul reprezinta principalele elemente care

izolat (calculi puri) sau combinat (calculi miesti)

participa la formarea calculilor biliari.
Se admite ca in litogeneza intervin mai multi factori patogene-tici a caror intricare si pondere riaza in raport cu structura chimica a calculilor. Printre acestia se remarca in mod deosebit staza biliara, inflamatia (infectia) cailor biliare si dezechilibrul silitatii coloidale (discolia). Cit priveste ultimul factor acesta poate sa initieze procesul de precipitare fie printr-un exces al unor elemente componente (calciu, bilirubina), fie printr-o scadere a substantelor solubilizante din bila (saruri biliare, fosfolipide). Spre acest din urma aspect al discoliei s-a concentrat, in ultmii ani, atentia cercetarilor, mai ales ca participarea colesterolului in litogeneza reprezinta un fenomen frecvent: peste 80% din totalul cazurilor de L. B. Colesterolul, substanta liposolubila, este mentinut intr-un mediu apos cum este bila gratie fixarii acestuia de catre moleculele de fosfolipide (lecitina) si de saruri biliare. In acest fel se formeaza un sistem micelar care se opune precipitarii colesterolului biliar. In conditii fiziologice intre aceste componente exista raporturi bine precizate (saruri biliare/colesterol > 10 ; lecitina/colesterol > 3). Colesterolul are tendinta la precipitare (bila litogena) sau precipita (formare de calculi) ori de cite ori nivelul substantelor solubilizante scade, nivel insotit sau nu si de o crestere a colesterolului biliar. Trebuie subliniat ca litogeneza poate fi initiata si in conditiile unor modificari moderate ale componentelor solutiei micelare. Prevenirea dar mai ales combaterea oalculozei constituite cu structura eolesterolica se sprijina, in pre-sent, pe unele tentative terapeutice ce vizeaza tocmai corectarea acestor perturbari si. in primul rind, asigurarea unei solubilitati a colesterolului in bila.
Desigur, toate aceste achizitii nu au impus inca o restructurare radicala a masurilor terapeutice clasice din L. B. Mai mult, s-a demonstrat ca cula biliara, in anumite conditii de functio-nalitate, poate reprezenta o cauza importanta a elaborarii unei bile litogene antrenind o sinteza si o secretie diminuata de saruri biliare. Cu alte cuvinte, prin colecistectomie se evita nu numai aparitia unor complicatii reduile, inflamator-infectioase si degenerative, ci si persistenta unei bile patologice capabile sa genereze o calculoza extraculara.
Actualmente, in cadrul terapeuticii L. B. se distinge un tratament profilactic si unul curativ, ultimul putind fi medical sau chirurgical.
1. Tratamentul profilactic. Desi nu exista intotdeauna o fundamentare stiintifica in practica se recomanda combaterea tuturor factorilor patogenetici, susceptibili de a interveni in calculo-geneza/O atentie particulara se acorda stazei biliare care poate sa apara in diverse stari patologice biliare si extrabiliare (cole-cistatonie, .sifopatie. oddita, rezectie gastrica, gotomie, graviditate etc). Indiferent de mecanismul de inducere, staza antrena ~o insilitate coloidala fie printr-o concentratie exagerata biliara, fie printr-o sinteza si secretie scazuta a sarurilor biliare. De fapt, in conditii fiziologice procesul de sinteza si secretie este reglat de insasi sarurile biliare care gratie ciclului enterohepatic revin la ficat intr-o proportie de 96%. S-a demonstrat ca atunci cind cula biliara se ecueaza mai rar, antrenind un ciclu enterohepatic printr-un debaclu biliar masiv, se produce o diminuare sau chiar o inhibitie a sintezei hepatice de saruri biliare. Dimpotri. In absenta culei (exclusa

colecistectomie) procesul de sinteza fi stimulat gratie scurgerii csipermanente de bila, fiind suprimate descarcarile masive si bruste intestinale de saruri biliare. In acest context fiziooatologie isi au indicatie toate masurile terapeutice care impiedica stocarea prelungita a bilei in cula, precum si acelea care induc o accelerare a sintezei si secretiei biliare :
mese repetate cu continut alimentar colecistokinetic (postul favorizeaza formarea bilei litogene);
substante cu actiune coleretic-colagoga (Bourget, ceaiuri si preparate pe baza de te : anghinara, boldo, rozmarin ; preparate politerapenice ; saruri biliare naturale sau sintetice etc.);
droguri colecistokinetice moderate (hexitol sau sorbitol, carbicol, contalax etc.) ;
cure repetate cu ape minerale (bicarbonatate sodice, cloro-sulfatate-bicarbonatate).
Alaturi de staza, infectia biliara reprezinta un factor cu implicatii certe in calculogeneza,^desi exista incertitudini in cunoasterea mecanismului intim de actiune. Microbii sau unele produse organice ce insotesc inflamatia (resturi celulare epiteliale sau sanguine, flocoane de fibrina etc.) ar constitui nuclei de precipitare pentru componentele biliare litogene. In plus, peretele cular inflamat ar permite o rezorbtie anormala de saruri biliare dimi-nuindu-se, in acest fel. raportul dintre acestea si colesterol. Daca la acestea mai notam si obsertia clinica dupa care, de multe ori, aparitia calculilor este precedata de infectii hepatobiliare, intelegem de ce combaterea acestora se inscrie ca o masura profilactica importanta.