Compania East India a trimis in China o prima incarcatura de opiu, foarte limitata, abia in anul 1773. Activitatea a luat insa curand amploare, astfel ca, pana in 1793, Compania infiintase baze plutitoare mai intai la Lark's Bay, in apropiere de Macao, apoi mai spre nord, la Whampao. Chinezii incepeau deja sa-si manifeste ingrijorarea; in scurt timp, cantitatea transportata a depasit in mod evident necesitatile medicale. Ca o replica la aceasta amenintare, in anul 1799 s-a emis un edict imperial ce prevedea exilul sau strangularea celor prinsi fumand opiu si interzicea importarii de opiu. incepand din acel moment, se impusese cel putin teoretic o prohibitie stringenta.
Compania East India a acceptat faptul ca, in aceasta noua situatie, expedierea opiului in China cu propriile se devenise mult prea riscanta. Un eventual scandal datorat opiului ar fi putut provoca represalii din partea Chinei si suspendarea tuturor celorlalte afaceri profiile desfasurate de Companie prin singurul port de acces, reprezentat de Canton. In afara permisiunii de a tranzactiona marfuri prin portul Canton, sub incidenta unor regulamente stricte si discriminatorii, China era in rest inchisa negustorilor straini. Situatia diplomatica era extrem de delicata.
Totusi, Compania East India nu avea de fapt nici cea mai mica intentie de a abandona aceasta ruta profiila de exportare a drogului. in scurt timp, oficialii Companiei au pus in aplicare un bine gandit, pentru a dejuca intentiile prohibitive ale chinezilor. Compania incuraja si subventiona cultirea opiului in India, detinea monopolul productiei si vindea opiul in cadrul unor licitatii din Bombay si Calcutta unor negustori ce il introduceau apoi ilegal in China, pe sele proprii, desi uneori si Compania ii ajuta, furnizandu-le se. Riscul era asumat in intregime de catre acesti negustori, ce foloseau barci mici si rapide cu sle, asa-numitii "raci iuti" sau "dragoni taratori", pentru a aduce opiul pe mal, depasind majoritatea incercarilor de aparare ale chinezilor. Activitatile de muire erau subminate progresiv prin mituirea functionarilor publici. Uneori, din motive protocolare, era trasa cate o sal inutila, nu insa inainte ca grupul de contrabandisti sa fi ajuns in afara oricarui pericol.

And in vedere aceasta situatie, intre inaltii demnitari ai guvernului chinez a fost initiata in anii 1830 o dezbatere privind oportunitatea inlocuirii prohibitiei cu un sistem de import legal si de control prin impozitare. Asemanarea dintre aceasta dezbatere si o reeditare ulterioara a sa, sub forma dilemei guvernelor occidentale in privinta interzicerii sau legalizarii drogurilor periculoase, este uimitoare.
O doda a eforturilor depuse de cei ce sustineau abrogarea prohibitiei se regaseste intr-un document transmis imparatului in anul 1835 de catre Heu Naetse, un demnitar ce detinea titlul de Vicepresedinte al Curtii de Sacrificiu. Heu incepea prin a se identifica, in stilul prezut de eticheta de la curte, drept "un servitor fara loare", si continua referin-du-se la "rusinea si remuscarile" pe care i le provocau numeroasele sale esecuri. El isi prezenta scrisoarea cu "o inexprimabila teama si veneratie*. Apoi isi argumenta punctul de vedere, intr-un mod decis si clar:
"Cu cat interdictiile impotri opiului devin mai severe, cu atat efectele sale nefaste se raspandesc mai amplu banii straini au iesit din tara fara a reintra Cum se intampla acest lucru altfel decat prin scurgerile rezervelor de argint? Mai mult, sele barbarilor se pot inapoia pe orice insula aleasa ca port de intrare fi imposibil sa impiedicam introducerea clandestina a marfii."
Heu continua, descriind tentaculele coruptiei ce aparuse ca urmare a prohibitiei.
"Legile si hotararile sunt caile folosite de slugile extorcatoare si de ticalosii gabonzi, pentru castiguri proprii; si cu cat legile sunt mai bine gandite, cu atat mitele platite slugilor extorcatoare sunt mai mari si mai multe, iar uneltirile acestor ticalosi gabonzi sunt mai perfide Toate mile si posturile militare sunt mituite Toate aceste rele foarte raspandite au aparut dupa publicarea legilor impotri opiului."
Stigmatizand astfel prohibitia drept un esec total si costisitor fara nici o sansa de reusita, Heu propunea ridicarea prohibitiei, acceptarea importului de opiu prin incadrarea drogului intr-o categorie de medicamente si impunerea unei taxe pe nzari, care sa duca la obtinerea unor profituri generoase pentru vistieria imperiala. El sugera ca aceasta masura ar avea consecinta "descoperirii de catre barbari a faptului ca loarea darilor ce ar trebui platite pe opiu este mai mica decat cea cheltuita acum pe mituiri, lucru care-i determina sa accepte bucurosi, la randul lor". Scaderea rezervelor de argint ar fi impiedicata printr-o lege care ar asigura schimbul opiului pe marfuri chinezesti in locul cumpararii drogului cu argint. Interdictiile legale privind consumul ar fi pastrate doar pentru functionarii publici, ofiterii din armata si "soldatii de rand", dar cu scaderea pedepsei pentru cei gasiti vinoti, de la exil sau moarte la eliberare din functie. El sugera de asemenea ca, in cazul restului populatiei, toate penalitatile pentru achizitionarea si consumul de opiu sa fie anulate.
Declararea prohibitiei drept un esec, inlocuirea acesteia cu un sistem de impozitare prin care profitul sa fie redirectionat dinspre speculanti catre stat, clasificarea opiului in grupa produselor farmaceutice, reducerea nivelului pedepselor: toate aceste masuri amintesc de vremurile moderne, cu exceptia ideii foarte inventive a pedepselor diferentiate in functie de straturile sociale, sugestie care pana in prezent nu a reaparut.
Argumentele inaintate in paralel de catre sustinatorii prohibitiei vor parea la fel de familiare oricui a urmarit dezbaterile actuale privind problema legalizarii drogurilor. Un exemplu al pozitiei celor ce sustineau aplicarea cat mai dura a legii prohibitive este un Memorandum trimis imparatului de catre consilierul Choo Tsun in luna octombrie a anului 1836. Choo incepea argumentand ca, daca metoda prohibiti nu da rezultate, raspunsul era aplicarea mai stricta a acestei politici, nicidecum abandonarea ei. El era extrem de increzator ca, aplicata intr-un mod adect, puterea armatei chineze ar fi intrecut-o cu mult pe cea a fortelor barbare.
"Daca cei mentionati mai sus nu vor respecta aceste reguli si vor insista sa se opuna hotararilor prohibitive, primul pas ce trebuie facut este sa-i determinam sa inteleaga directivele simple ale guvernului si sa le prezentam atat bunavointa, cat si severitatea imperiului."Insa daca o tentati de convingere n-ar fi dat rezultate, severitatea ar fi ajuns, intr-ader, la ordinea zilei:
"Daca ei indraznesc sa se opuna in continuare intr-un mod violent si scandalos ingaduinta trebuie sa inceteze, iar din tunul nostru trebuie sa izbucneasca un foc zguduitor care sa-i faca sa tremure in fata puterii armatei noastre."
Choo continua ridiculizand ideea lui Heu, ca nivelurile pedepselor ar putea fi diferentiate in functie de clasa sociala a fumatorului.
"Marea majoritate a fumatorilor actuali sunt oamenii de rand din sate si catune daca oamenii ar fi liberi sa fumeze opiu, cum ar putea fi impiedicati ofiterii, functionarii si soldatii sa faca acelasi lucru?"
Legea, isi continua Choo argumentatia intr-o maniera perfect moderna, are un efect simbolic si educativ, pe langa actiunea sa de combatere, iar prin abolirea prohibitiei consumului de opiu s-ar transmite catre public un mesaj cu consecinte primejdioase.
"Astfel, desi unii declara ca legile nu sunt decat o risipa de hartie, efectele lor nezute nu au deloc o natura neglijabila. in schimb, daca prohibitia ar fi brusc revocata, cum ar mai sti omul simplu din popor ca acest obicei ramane prin el insusi daunator?"
Parcurgand aceste documente in subsolul mucegait al unei biblioteci londoneze, trebuie sa marturisesc ca am resimtit un puternic sentiment de de/a vu. Acesti demnitari chinezi au anticipat toate argumentele noastre moderne, punct cu punct.
Confruntarea dintre cei care au considerat ca raspunsul la problema consumului de opiu este legalizarea si cei ce doreau aplicarea mai riguroasa a legii prohibitiei (la nevoie, inclusiv cu tunurile) a fost castigata de acestia din urma. imparatul a declarat ca opiul fusese sursa unor efecte nespus de tamatoare pentru tara sa si a hotarat aplicarea imediata si fara compromisuri a legii prohibitiei. in luna martie a anului 1839, el l-a trimis in Canton, in calitate de ministru plenipotentiar, pe comisarul Lin, un om dur, hotarat sa le dea barbarilor o lectie. El i-a inchis pe europeni in propriile fabrici si i-a umilit pe britanici, fortandu-i sa-i cedeze tot opiul de pe sele ancorate in port. Cantitatea totala a fost de 20 283 de cufere cu opiu, and o loare ce se ridica cu mult peste un milion de lire sterline. Apoi, produsele confiscate au fost aruncate imediat in ocean. Continuand pe aceeasi linie, imparatul a emis, in decembrie 1839, un edict prin care interzicea orice forma de comert cu Marea Britanie si expulza toti angajatii Companiei East India.

Razboaiele

Rezultatul imediat al acestor masuri a fost Primul Razboi Chinez al Opiului, pe care Gladstone, luand cuntul in Camera Comunelor, in anul 1840, l-a acuzat astfel:
"Aveau tot dreptul sa alunge de pe coastele lor, and in vedere insistenta cu care ati perpetuat acest comert infam si atroce. Nu cunosc si nici nu am citit vreodata despre vreun razboi cu o origine mai nedreapta, despre un razboi mai bine gandii sa acopere aceasta tara de o rusine vesnica."
Mult-laudata bravura a armatei chineze nu se putea a cu tunurile britanicilor. imparatul a fost fortat prin tratatul de pace din 1842 (Tratatul de la Nanking) sa plateasca sume compensatorii pentru opiul confiscat, sa cedeze Hong Kong-ul Marii Britanii si sa deschida alte cinci porturi permanente pentru schimburi comerciale cu Occidentul. Britanicii au incercat sa-i oblige sa includa in tratat si o clauza prin care sa se ridice prohibitia importurilor de opiu, insa chinezii au rezistat si, pe moment, au scapat de aceasta obligatie. Totusi, contrabanda cu opiu s-a perpetuat, profiturile au continuat sa suplineasca substantial veniturile Indiei Britanice, iar guvernul britanic a continuat sa pretinda ca nu este implicat sub nici o forma in aceasta afacere. intre anii 1846 si 1854, exporturile de opiu indian catre China s-au dublat, de la 21 000 de cufere la 43 000.
Urmatorul eveniment semnificativ s-a petrecut in anul 1856, cand chinezii au sechestrat un s comercial numit The Arrow, folosit in contrabanda cu opiu. Echipajul sustinea ca sul este britanic (ceea ce, in termeni strict legali, probabil ca era eronat). Acest eveniment a fost pretextul izbucnirii celui de-al Doilea Razboi al Opiului (1856-l858). Razboiul Ie-a oferit din nou britanicilor o victorie splendida, precum si satisfactia incendierii nejustificate a Palatului Imperial de Vara din Pekin. Tratatul de pace de la Tien-Tsin a dus la deschiderea altor sapte porturi, Ie-a oferit misionarilor acces catre interiorul tarii, si, de aceasta data, a sigurat abolirea prohibitiei importurilor de opiu - un rezultat extrem de satisfacator din perspecti britanicilor. Tunetul tunului britanic reusise in sfarsit, sa triumfe in dezbaterea privind prohibitia.
Tratatul permitea fixarea unui impozit pe opiul importat. Nivelul acestui impozit a dat nastere unei dispute: chinezii au cerut o loare ridicata, insa britanicii au insistat asupra uneia mai scazute. in anul 1869, s-a cazut de acord asupra unui nivel de compromis al acestui impozit, mai apropiat de loarea ceruta de britanici decat de cea a chinezilor.
Istoria nu ne dezluie care a fost efectul suprimarii prohibitiei asupra coruptiei. Insa in privinta comertului, documentele ne indica o accentuare evidenta a importurilor de opiu indian. Dupa cum am mentionat anterior, cantitatea totala importata in anul 1854, cu putin inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi al Opiului, era de circa 43 000 de cufere. in 1863, aceasta cantitate atingea probabil loarea de 71 000 de cufere anual, in 1867 ajunsese la 81 000 de cufere, iar in 1879 a atins loarea maxima de 103 000 de cufere. Razboiul isi atinsese scopul. Potrivit lui Peter Lowes, un istoric elvetian al acestei perioade, intre anii 1875 si 1885 opiul a fost produsul cel mai importat in China. El sugereaza ca, incepand din jurul anului 1885, importurile au inceput sa scada, cel putin partial, deoarece pe atunci productia autohtona de opiu a Chinei crescuse considerabil, depasind cantitatea importata poate de trei sau chiar patru ori. O parte din cantitatea totala de opiu provenea si din alte tari, intre care se numarau Turcia si Persia, insa India isi pastra o cota de 95% din cantitatea importata.
Impunerea consumului de opiu de catre britanici in China a constituit unul dintre factorii principali care au motit primele tendinte de colaborare internationala pentru controlul comertului cu narcotice si desfasurarea Conferintei Opiului din Shanghai, in anul 1909. Totusi, prin 1911, zilele de glorie ale acestui comert apusesera complet si definitiv, iar importurile de opiu indian in China revenisera la nivelul de 31 000 de cufere. intre Marea Britanie si China s-a semnat un acord prin care, incepand de atunci, importurile de opiu indian urmau sa fie reduse anual cu 10 procente. Ultimele vestigii ale comertului s-au perpetuat vreme de alte cate decenii, insa aceste schimburi comerciale isi pierdusera importanta pentru India.