Beladona sau matraguna otravitoare este o ta perena care creste pana la inaltimea de aproximativ 90 - 120 de centimetri. Are frunze ole, flori purpurii in forma de clopot, iar
fructele sale sunt mici, rotunde, negre si lucioase. in Anglia infloreste in luna iulie sau august. intreaga ta are proprietati psihoactive si otravitoare. Ea creste in zonele umbrite ale padurilor si desisurilor si se gaseste adesea langa cladirile vechi sau gardurile vii. isi are originea in Europa, dar se gaseste si in America de Nord si Asia si creste in flora spontana pretutindeni in lume (inclusiv in Statele Unite). Contine alcaloizii parasimpatico-mimetici psihoactivi hiosciamina, atropina si scopolamina, precum si cantitati mici de nicotina. Concentratia de alcaloizi din seminte este mai mare decat cea din frunze si radacini. Cantitatea care constituie o doza fatala este subiect de disputa. Unii afirma ca trei-patru boabe pot fi inghitite fara nici un efect negativ, altii spun ca o singura boaba poate ucide. Charles Heiser, distins botanist specializat in matraguna, afirma ca este probabil ca toxicitatea sa rieze de la o ta la alta si ca, de asemenea, indivizi diferiti pot fi mai mult sau mai putin toleranti fata de efecte. Copin au fost cele mai frecvente victime ale otravirii cu beladona. Planta are efecte halucinogene puternice si provoaca stari extatice care implica adesea activitate frenetica si fantezii erotice.
Numarul considerabil de denumiri ale beladonei ii indica importanta culturala in Europa. Numele de gen Atropa deri de la Atropos, una dintre cele trei zeite ale destinului in mitologia greaca. Atropos, "necrutatoarea", taia firul vietii umane cu foarfecele ei. Matraguna a primit trei denumiri latine, pe baza efectelor sale asupra organismului uman: Solanum somniferum (matraguna adormitoare), 5. manicum (matraguna "nebuna") si 5. laethale (matraguna mortala). Numele beladona provine din italienescul bella donna, care inseamna "doamna frumoasa"; exista trei explicatii privind modul in care a ajuns sa-l primeasca. Prima si cea mai populara dintre ele afirma ca doamnele italiene, in special cele din Venetia, foloseau sucul extras din ta pentru a le dilata pupilele. Aceasta, se spune, le facea mai seducatoare si mai atragatoare sexual pentru
sexul opus. A doua explicatie tine de asemenea de utilizarea
cosmetica a beladonei in Italia; sucul boabelor era aplicat pe fata, pentru a o face sa para mai palida. A treia explicatie pune denumirea tei pe seama intrebuintarii ei de catre o italianca pe nume Leucota, despre care se presupune ca a ucis mai multe femei frumoase cu ajutorul beladonei. Pe fundalul acestor povesti contradictorii, Linnaeus da tei denumirea botanica specifica. in plus fata de trimiterea la aceasta specie botanica, beladona se mai refera si la preparatul medicinal obtinut din ea, asa cum se gaseste inregistrat in farmacopee. De-a lungul intregii istorii europene a existat o legatura puternica intre ta si sexualitatea feminina, legatura care a atins apogeul in utilizarea beladonei de catre vrajitoarele europene (a se vedea mai jos). Printre alte denumiri populare raspandite se numara: matraguna, iarba codrului,
cireasa lupului, doamna-cordului, doamna-mare, tilidonie. Denumirile populare englezesti prezinta o imagine mai clara a reputatiei sinistre si a intrebuintarilor date tei. Dwale, o denumire englezeasca a tei, deri dintr-un termen scandinav vechi care inseamna somn, letargie sau transa. La triburile germanice, ta se numea Wa//cerbeere, "fructele walkiriilor". Walkiriile erau spiritele feminine care duceau razboinicii macelariti in batalii in castelul ceresc din Walhalla, unde acestia urmau sa praznuiasca alaturi de zeul Wotan (Odin). Se poate ca fructele beladonei sa fi contribuit la frenezia legendara cu care luptau razboinicii scandinavi devotati lui Odin.
Utilizarea beladonei poate fi urmarita in trecut pana la primele documente scrise. in Mesopotamia antica, se spune, sumerienii o foloseau in tratarea mai multor boli considerate a fi provocate de demoni. Beladona este mentionata, alaturi de unele te inrudite cum sunt maselarita si mandragora, in lucrarea lui R. Campbell Thompson, Assyrian Herbal [Botanica asiriana], ca and numeroase proprietati medicinale. Era folosita pentru a trata astmul,
tusea cronica si spasmele cii urinare. Desi exista relatari sporadice despre utilizarea beladonei in alte parti din Asia si Africa de Nord (de exemplu, ca
sedativ in medicina traditionala nepaleza si ca afrodiziac in Marocul contemporan), Europa a fost regiunea unde ta a devenit importanta in magie si medicina.
Despre sucul de beladona se spune ca este unul dintre aditivii psihoactivi ai vinului baut la orgiile bahice. Se pare ca puterile sale intoxicante contribuiau la inducerea starii de frenezie in care menadele (preotesele lui Bahus) sfasiau animale, barbati si copii, in Grecia se preparau bauturi afrodiziace continand beladona, acestea fiind specialitatea vrajitoarelor din Tesalia. Despre preotii romani se spune ca beau o infuzie de beladona inainte s-o invoce pe Bellona, zeita razboiului. Potrivit legendei, scotienii, sub conducerea lui Duncan I, au folosit ta intr-un mod mult mai direct pentru a-si atinge scopurile militare in razboiul cu regele Sven Canute (1035 d.Hr.). Ei au trimis dusmanului provizii de alimente in care au adaugat cantitati letale de beladona, nimicind complet armata scandina. Beladona avea mai multe intrebuintari in viata populara a europenilor. in Europa de Est, radacina ei era folosita in vrajile de dragoste. Cand era scoasa din pamant, se aduceau ofrande spiritului tei. in alte parti, radacina era folosita ca amuleta (la fel ca si radacina tei inrudite, mandragora), pentru a aduce noroc la jocuri si in chestiunile sentimentale. Vanatorii din Europa Centrala mancau cate boabe de beladona pentru a avea vigilenta sporita in expeditiile de natoare lungi. Dar importanta principala a beladonei in Europa consta in rolul sau in practicile vrajitoarelor, mai ales ca halucinogen ritualic consumat de sabat. Ea era unul dintre ingredientele esentiale ale drogurilor halucinogene ale vrajitoarelor ( Pomezi ale vrajitoarelor) si, ca urmare, Biserica a aruncat asupra ei anatema. Conform unei legende, ta este ingrijita in fiecare noapte de diavol, care o paraseste doar in noaptea walpurgiilor (ajunul de 1 mai), cand pleaca la sabatul ce are loc pe rful Brocken din muntii Harz, in Germania, in aceasta noapte, ta poate fi zuta transformandu-se intr-o vrajitoare foarte frumoasa, dar ucigatoare.
La fel ca multe alte te prezentate in aceasta sectiune, beladona este in acelasi timp o otra, o substanta psihoacti si un medicament. John Gerard, botanist din secolul al XVI-lea, afirma ca, daca se asaza pe tamplele bolnavului frunze (mai ales inmuiate in otet de vin), durerile de cap groaznice dispar, iar bolnavul poate sa doarma. Tot el prezinta o relatare a otravirii accidentale a trei baieti din Wisbech (Cambridgeshire, Anglia) care au mancat fructele atragatoare, dar otravitoare. Doi dintre ei au murit dupa circa opt ore, dar al treilea a fost salt, dandu-i-se un amestec de
miere cu apa care l-a facut sa vomite fructele. Medicul englez William Salmon a scris o relatare mai personala a unui caz de otravire cu beladona in secolul al XVII-lea:
"Fructele, odata mancate, aduc moartea intr-o ora sau cel mult doua; vorbesc din trista experienta, o experienta pe care am trait-o in copilarie, cand, impreuna cu alti copii, am mers intr-o gradina unde crestea aceasta ta cu
fructe negre, coapte, le-am cules toti si le-am mancat [sic]. Din cate imi aduc aminte, eu am mancat trei sau patru, fiind prea dulci pentru mine, si asa am scapat, dar nu fara sa vomit intens, sa-mi fie rau de la stomac si sa-mi pierd partial parul,
unghiile si pielea; ceilalti copii, care au mancat mai multe, au murit, cu totii, intr-o ora sau doua, cuprinsi de
dementa si extrem de umflati, de parca ar fi fost gata sa plesneasca etc Dar ajunge cu acest subiect neplacut si trist; aceste randuri au fost scrise doar pentru a-i avertiza pe altii."
Poate ca acest incident tragic si fara indoiala traumatic a influentat decizia ulterioara a lui Salmon de a deveni medic.In secolul al XVIII-lea, beladona era folosita intern pentru a trata cancerul, iar in tratamentele
homeopatice ale secolului al XlX-lea era utilizata preventiv impotri scarlatinei. Chiar si astazi, beladona este o sursa importanta de medicamente, printre care unele antispastice puternice si eficiente. Atropina, derita din beladona, este intrebuintata pentru dilatarea pupilelor in practica oftalmologica contemporana. Este, de asemenea, unul dintre cele mai importante doua medicamente folosite pentru tratarea cazurilor de otravire cu
ciuperca parazita numita corn de
secara ( Cornul de secara), celalalt fiind papaverina, un alcaloid extras din opiu. Utilizarea sa in tratarea otravirii cu corn de secara - sau Focul Sfantului Anton, cum era numita aceasta ciuperca parazita -este recunoscuta de mult timp; William Coles scria, in secolul al XVII-lea, ca atat frunzele, cat si sucul lor erau pretuite in acest scop.
Contele de Lautreamont, scriitor obscur in timpul vietii - a murit la douazeci si sase de ani -, a dobandit glorie postuma cand Andre Breton, Saldor Dali si alti suprarealisti au recunoscut in stilul frenetic si lipsit de restrictii morale al sectiunilor sale, Maldoror, o preurare a propriilor lor demersuri artistice. in sectiune, Lautreamont il descrie pe Maldoror, antieroul, ca and gura plina cu frunze de beladona. Descrierea este atat de extraordinara si maniacala, incat n-ar fi surprinzator daca autorul insusi ar fi scris-o aflandu-se in ghearele intoxicatiei cu beladona. in ciuda rolului sau considerabil in medicina, beladona inca mai pastreaza o puternica aura de crima, vrajitorie distructi, imaginatie frenetica si sexualitate feminina periculoasa, dar fermecatoare.
Surse: Coles 1657, Emboden 1979, Gerard 1597, Heiser 1969, Ott 1993, Ratsch 1992, Salmon 1710, Schultes si Hofmann 1980b, Thorwald 1962, Turner 1568.
