La fel ca si haoma ( Soma), mang era o substanta psihoactiva de mare importanta in religiile pre-islamice ale popoarelor iraniene din vechime si, la fel ca haoma, identitatea sa este misterioasa. Limbile iraniene antice sunt foarte greu de inteles si, prin urmare, existenta unor mari diferente intre concluziile expertilor nu este surprinzatoare. Walter Henning, unul dintre cei mai mari lingvisti care s-au ocupat de problemele acestor limbi, daca nu cel mai mare, sustine ca mang era pur si simplu o otrava. Aceasta concluzie este contrazisa nu numai de textele sacre ale religiei zoroastriene, in care se consuma mang, dar si de cei mai multi invatati de dupa aceea. Henning, pur si simplu, nu putea sa accepte ca religia lui Zoroastru (Zaratustra) putea sa fi implicata consumul de substante psihoactive in scopuri spirituale. Astfel, rationamentul i-a fost intunecat de prejudecati si a refuzat sa vada orice legatura intre intelesul cuvintelor mang si bang {bhang), cel din urma stiindu-se ca se refera la una sau mai multe te halucinogene.
Mang este mentionat in mai multe carti sfinte zoroastriene. Cea mai completa relatare despre efectele sale psihoactive si despre motivele pentru care era folosit se gaseste in Arda Viraz Namag {sectiunea lui Arda Viraz), numita adesea "Divina comedie" iraniana, intrucat eroul - asemenea lui Dante - viziteaza raiul si iadul, fiind martor la pedepsirea pacatosilor si la rasplatirea celor drepti. intr-o alta scriere, numita Marele Bundahisn, care prezinta versiunea zoroastriana despre crearea lumii si a omenirii, spiritul malefic Ahriman ataca taurul primordial, intr-un acces de furie distructiva. Zeul suprem Ohrmazd usureaza durerile taurului dandu-i mang (IV, 20). Categoric, ideea lui Henning ca mang ar fi fost o
otrava e complet scoasa din calcul, pentru ca, altfel, Ohrmazd nu l-ar fi administrat niciodata ca medicament. Mai tarziu, alte doua scrieri sfinte arata ca mang i-a fost dat regelui Vistasp, care, in urma viziunilor pe care Ie-a avut sub influenta lui, s-a convertit la credinta lui Zoroastru, al carei protector a devenit ulterior. Avand sprijinul formidabil al regelui, supravietuirea religiei era asigurata. in relatarea acestei intamplari din Denkart (VII, 4, 85) se spune ca mang a fost amestecat cu horn (haoma) si ca Vistasp a vazut intreaga splendoare a paradisului si pe Amesa Spenta, "Nemuritorii imbelsugati". in Zardust Nama exista o relatare asemanatoare, in care regele, dupa ce a baut amestecul dintr-un vas (primit de la Ardvahist, unul dintre cei sapte arhangheli ai religiei zoroastriene), vede lumea celesta. Atat in Arda Viraz Namag (V, 16), cat si in Videvdat (XV,14), aceasta bautura psihoactiva este numita mang-i-vistaspan, adica "mang-ul lui Vistasp".
Aceste relatari arata ca mang nu era identic cu haoma (cum au sugerat unii comentatori), din moment ce cele doua erau amestecate. Cum spuneam mai sus, cuvantul mang este legat de bhang, care provine din cuvantul avestan bhangha (avestana este cea mai veche limba iraniana, abila ca importanta cu sanscrita si avand amandoua un stramos comun necunoscut). Cei care au sustinut ca mang era de fapt
canepa (canabis) au aratat ca termenul sanscrit bhangha (bhang) insemna "canepa" sau "bautura toxica ce contine canabis" si ca, in persana moderna, cuvantul bhang inseamna tot canepa, aratand astfel ca si sanscrita, si persana moderna folosesc acelasi cuvant pentru canabis si concluzionand, prin urmare, ca mang trebuie sa fi fost acelasi drog. Desi convingatoare la nivel superficial, teoria are defecte fatale atat din punct de vedere lingvistic, cat si botanic. Cuvantul bhang din persana moderna a primit intelesul de canepa in secolul al Xll-lea; pana atunci, el denumea o alta ta, anume maselarita ( Maselarita). Termenul pentru maselarita apare in alte limbi sub forme inrudite, cum ar fi bhang in armeana si banj in araba, ultimul avand in plus intelesul de "Datura" ( Datura). Astfel, cea mai veche conotatie a cuvintelor manglbhang din limbile iraniene nu se refera la canabis, ci la maselarita. Acest fapt este in concordanta cu efectele psihoactive cunoscute ale celor doua te. Stim din literatura zoroastriana ca mang avea doua efecte izbitoare, in primul rand, putea sa-i provoace consumatorului o transa narcotica timp de mai multe zile (chiar acceptand ca s-a afirmat, din motive simbolice, ca transa lui Arda Viraz a durat sapte zile -sapte fiind numar sacru in religia zoroastriana -, este clar ca e totusi vorba de o perioada lunga de timp). in al doilea rand, in timp ce consumatorul este fizic in stare de somn, el traieste halucinatii foarte puternice si crede ca spiritul sau calatoreste in alte lumi. Desi canabisul, luat in cantitati suficiente, provoaca si halucinatii, si stari de narcoza, nu are in niciunul din cazuri puterea maselaritei (sau a Datura). Efectele cunoscute ale maselaritei o fac sa fie un candidat mult mai probabil decat
canabisul la statutul de component de baza al enteogenului ( Enteogene) iranian mang. La aceasta enigma lingvistica se mai poate adauga un alt mister. Cuvantul mung din persana moderna (care este aparent inrudit cu termenul mang) inseamna "graunta neagra toxica". S-ar putea referi acest cuvant la vreo
ciuperca psihoactiva cum ar fi cornul de
secara ( Cornul de secara) care contamina culturile de secara din Europa?
Surse: Belardi 1979, Boyce 1975, Flattery si Schwartz 1989, Mackenzie 1971, hman 1986.
