eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Virusologie

NAVIGARE RAPIDA: » Pagina principala » BOLI » virusologie

Imunitatea in viroze


Imunitatea in viroze
INTRODUCERE

Gazda confruntata cu infectia virala mobilizeaza mecanisme de aparare nespecifica si specifica. Rezistenta naturala (elul 8.1) este nespecifica, ceea ce inseamna ca mecanismele efectorii sunt operante in infectii cu orice virus si, de asemenea, in infectii bacteriene, fungice, cu protozoare etc. Rezistenta de tip imun este specifica, adica limitata la o anumita familie, tip sau subtip de virus. Este cunoscut ca cele mai multe mecanisme ale rezistentei naturale sunt facilitate de factorii imuni (de exemplu, fenomenul de opsonizare - de augmentare a fagocitarii bacteriilor cuplate cu anticorpi specifici).
Raspunsul imun este rezultatul stimularii celulelor imunocompetente de agenti straini (nonself). Definirea celulelor imunocompetente se face in functie de o serie de determinanti de la suprafata lor (antigene de citodiferentiere - CD - cluster designation) care leaga specific reagenti particulari (exemplu: anticorpi monoclonali specifici). Pentru o imagine de ansamblu este suficienta considerarea urmatoarelor celule implicate in raspunsul imun (. 8.1):

- limfocitele T (timus derite) cu subseturi alcatuite din celule T helper (Th) si celule citoloxic/supresoare (T c/s):
- limfocitele B (derite din madu osoasa) care diferentiindu-se in plasmocite secreta anticorpi;
- macrofagele sau mai bine zis sistemul fagocitar mononuclear constituit din monocite, macrofage tisulare (fixe), precursori etc.
Exista doua verigi efectorii ale raspunsului imun: umorala (anticorpii) si celulara.
Anticorpii - imunoglobuline specifice sintetizate de plasmocite - sunt efectorii umorali. Rolul anlicorpilor in limitarea si vindecarea infectiilor virale depinde de clasa de imunoglobuline (Ig) carora le apartin.
Limfocitele citotoxic/supresoare (celulele T c/s) suni efectorii citolizei imune asistata sau nu de anticorpi sau de complement. Cele doua verigi actioneaza complementar si sinergie.

RASPUNSUL IMUN PRIMAR SI SECUNDAR Cand un subiect este confruntat cu un antigen (virus, bacterie, toxina etc.) se produce o reactie imuna care mobilizeaza efectori celulari si umorali. La primul contact cu antigenul ponderea celor 2 categorii de efectori riaza in functie de felul anligenului si modul in care acesta este prezentat celulelor imunocompetente. La contactul secundar si urmatoarele, tipul de raspuns imun este dependent in mare masura de rezultatul primului stimul antigenic.
Raspunsul imun primar evolueaza in patru faze: de latenta (de lag), de crestere logariimica (log), de platou si de declin. In general, raspunsul imun primar este timpuriu, putin specific si pasager.
Raspunsul imun secundar are cate particularitati in raport cu ceea ce s-a obtinut la primul stimul:
a - faza de lag este mult scurtata, iar durata platoului si a declinului prelungite; b - titrul anticorpilor este mult superior (de peste 10 ori in faza de platou) in raport cu titrul inregistrat in raspunsul imun primar;
c - clasele de Ig la care apartin anticorpii sunt de tip IgM in raspunsul imun primar si IgG in raspuasul secundar;
d - afinitatea anticorpilor este crescuta in cursul raspunsului secundar, ceea ce s-a numit "maturarea afinitatii".
Sistemul imun este alcatuit din elemente celulare mobile care pot popula situri riate din organism. in plus, organele limfoide centrale au o componenta fixa, sesila - celulele foliculare dendritice (FDC). Aceste celule fixe asigura anturajul necesar pentru maturarea celulelor nediferentiate, pentru prezentarea antigenelor si pentru sensibilizarea efectorilor imuni.In centrii germinativi din ganglionii limfatici, FDC constituie celulele care prezinta antigenul celulelor B si initiaza raspunsul humoral si sensibilizarea setului de celule implicat in memoria imunologica. Compromiterea arhitecturii histologice a ganglionilor conduce la modificarea distributiei celulelor imunocompetente, la disfunctionalitatea macrofagelor si celulelor reticulare interdigitale care, in mod normal, asigura prezentarea antigenului limfocitelor.
Timusul poseda o stroma complexa alcatuita din celule epiteliale care formeaza o retea intre subcorticala si medulara organului. Cel putin sase feluri de celule epiteliale timice au fost descrise in raport cu functia lor in sinteza diferitelor citokine. Din studiul bolnavilor SIDA s-a putut argumenta si rolul continuu al timusului la adulti. Contrar parerii generale ca acest organ este dispensabil la adulti (de exemplu, la cei timectomizati pentru myastenia gravis) afectarea lui contribuie major la progresia imunosupresici in SIDA. in ciuda aportului extern de celule stern sau precursori, prin transt de madu osoasa, bolnavii SIDA nu devin imunocompetenti. Cauza este tocmai comportamentul lor ca virtuali timectomizati.
Madu osoasa are, de asemenea, o retea stromala alcatuita din celule din linia monocito-macrofagica. Functia lor este vitala pentru maturarea si diferentierea celulelor stern din linia mieloida si limfocitara. Capacitatea organismului de a edifica un raspuns de lip secundar se bazeaza pe "memoria imunologica"; acest fenomen constituind ratiunea schemelor de imunizare (v. modulul 12).
Baza celulara a memoriei imunologice este expansiunea unei populatii de limfocite sensibilizate in raport cu antigcnul. Exista limfocite B si T de memorie care difera semnificativ de limfocitele nesensibilizate. Spre exemplu, limfocitele B de memorie produc anticorpi de tip IgG, timpuriu, cu afinitate mare si timp indelungat. Limfocitele T de memorie raspund la doze minime de antigen, ceea ce implica existenta unor receptori mai eficienti, cu afinitate mai mare.


PREZENTAREA SI PROCESAREA ANTIGENULUI

Celulele T imunocompetente recunosc antigenul numai dupa ce acesta a fost procesat de asa numitele celule prezentatoare ale antigenului ("antigen presenting cells = APC") si in conexiune cu molecule din complexul major de histoconipatibilitate clasa II (CMH II).
Exista APC constitutive (profesioniste) si facultative. in primul grup sunt cuprinse macrofagele si celulele intcrdigitale dendritice din organele limfoide centrale (splina, ganglioni limfatici). Dintre APC facultative mentionam celulele B actite, celulele Langerhans din derm (celule foliculare dendritice) si o serie de celule din tesuturi nonlimfoide: microglia in creier, endoteliul scular, fibroblastele etc. Fagocitoza nu este o functie esentiala a APC, in schimb prelucrarea antigenelorsi prezentarea lor asociat cu moleculele CMH II este determinanta pentru initierea raspunsului imun. Moleculele CMH I sunt frecvent implicate in procesarea si prezentarea parazitilor intracelulari cum sunt virusurile.
Simultan cu procesarea antigenului, celulele APC sunt implicate in sinteza inlerleukinei 1 (II-l) care activeaza limfocitele. 11-l este produsa de multe tipuri de celule ca raspuns la traume mecanice, infectii, contact cu antigene etc. II-l actioneaza asupra limfocitelor B si T (potentand raspunsul lor la actiunea altor limfokine), asupra celulelor NK (natural kiUer) si asupra macrofagelor (fie direct, fie mediat prin alte limfokine sau prin interferonul gama).
In general, II-l este sintetizata in cursul raspunsului inflamator influentand si productia altor citokine ca TNF (tumor necrosis factor) sau diferiti factori stimulatori ai formarii coloniilor.
Celulele Th sintetizeaza receptori pentru 11-2. II-2 sau factorul de crestere a celulelor T se secreta autocrin. 11-2 activeaza si celelalte celule imunocompetente si promoveaza eliberarea altor mediatori ca interferonul gama (IFN gama).
Recent, a devenit evident ca celulele Th se pot imparti in functie de spectrul citokinelor sintetizate in doua populatii: Thl care produc predominam IL-2 si IFNy si Th2 care produc 11-4,11-5 si 11-6. Functional, Thl sunt atasate raspunsului imun celular iar Th2 celui umoral.
IFN gama are multiple functii imunoreglatoare intre care promorea expresiei glicoproteinelor CMH II. Functiile sale antivirala. antiproliferali sau de stimulare a NK sunt mai putin exprimate decat la celelalte specii de interferoni.



Alte materiale medicale despre: Virusologie

Imunitatea tisulara ramine, dupa opinia clasica, in cadrul careia scoala romaneasca este prioritara, elementul esential al rezistentei sp [...]
Infectia virala ca element initial al patogeniei multor boli autoimune implica: - activarea policlonala a limfocitelor B sau T; - expresia unor neo [...]
Activarea celulelor B arc loc si in absenta celulelor T cu asa numitele antigene T independente (antigene polimcrizate, cum sunt capsida si anvelopa u [...]

Copyright © 2010 - 2024 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre virusologie

    Alte sectiuni
    Boli si tratamente
    Boli digestive
    Boli cardiovasculare
    Bolile infectioase
    Definitii boli
    Bolile cardiovasculare
    Bolile respiratorii
    Bolile digestive
    Handicapurile
    Bolile oaselor
    Bolile alergice
    Bolile venelor
    Drogurile
    Sistemul endocrin
    Gamapatiile monoclonale
    Bolile esofagului
    Bolile stomacului si duodenului
    Bolile intestinului subtire
    Boli de colon, rect, anus
    Bolile ficatului
    Bolile cailor biliare
    Bolile pancreasului
    Bolile splinei
    Boli perete abdominal
    Bolile peritoreului
    Boli sexuale
    Hiperuricemiile
    Insomnia
    Boli endocrine
    Boli parazitare
    Virusologie
    Bolile psihice
    Boli stomatologice
    Boli cerebrale
    Boli genetice
    Boli alergice
    Bolile ochiului
    Bolile sangelui
    Boli perete abdominal
    Boli renale

    Ai o problema medicala?
    Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

    Unde se incadreaza problema medicala?

    Scrie codul din imaginea alaturat

    Vezi toate intrebarile