Masaj - automasaj

MASAJ - AUTOMASAJ

DEFINITIE

Pentru formularea definitiei, asa cum am mai mentionat, masajul reuneste o serie de manevre manuale si/sau instrumentale (mecanice, electrice, acvatice, bule de gaze, jet de aer cald, etc.) aplicate la om in scop igienic, profilactic sau terapeutic si recuperator, de catre o persoana mai mult sau mai putin calificata (de regula, masorul); in timp ce automasajul reprezinta aplicarea acestor proceduri de catre o persoana asupra propriului corp (de exemplu: efleuraj, frictiuni, tapotament, rulat-cernut, scuturari, masaj sub apa, vibromasaj, masaj manual reflex, etc.), bineinteles cu limitele respective (accesibilitatea automasajului se circumscrie, de regula, la membre).

ASPECTE ANATOMOFIZIOLOGICE

Trecand in revista, succint, unele aspecte anatomofunctionale, ne vom referi la piele, muschi si articulatii, structuri implicate direct in masaj si automasaj.

I. Pielea

Este considerata un veritabil 'organ neuroendocrin', fiind alcatuita din:

1.      epiderm;

2.      derm;

3.      hipoderm.

1.      Epidermul este componenta externa a pielii, cu mai multe straturi, privind de la suprafata catre profunzime:

1.1.            stratul cornos - in permanenta reinnoire prin descuamare fiziologica (exfoliere);

1.2.            stratul precornos - format din stratul lucidum si granulos;

1.3.            stratul mucos Molpghi (stratul filamentos);

1.4.            stratul bazal sau germinativ - care contine melanocite (celule specializate in secretia prigmetului melanic - melanina).

Prin studii cu izotopi radioactivi s-a evidentiat faptul ca reinnoirea epidermului are loc intre 26-42 zile.

Pricipalele functii ale epidermului sunt:

a)      de protectie - exprimata prin producerea de keratina si pigment melanic;

b)      secretorii - materializata prin glandele sebacee, care secreta sebuum, de asemenea protector si glandele sudoripare, care secreta lichidul sudoral ce intervine in termoreglarea si echilibrul hidroelectolitic al organismululi;

c)      De protectie antimicrobiana si antimicotica - realizata prin descuamarea stratului cornos si mentinerea unui pH acid (4-6) la acest nivel, cu rol bactericid si fungicid;

d)     de pilogeneza (originea firului de par);

e)      de bariera semipermeabila (impiedica patrunderea unor substante sau organisme in corp, si in acelasi timp permite penetrarea unor substante terapeutice).

Imediat sub epiderm se gaseste membrana bazala, iar sub acesta dermul.

Membrana bazala are doua componente:

-          corpul pilar

-          corionul

2.      In derm se gasesc:

-          fibre de colagen

-          fibre elastice

-          fibre reticulina, care sustin si protejeaza epidermul.

Dintre functiile dermului mai mentionam:

-          pe cea imunologica (contine proteina plasmatica, care actioneaza ca anticorp);

-          si cea de mediere a schimburilor metabolice dintre piele si organism.

3.        Hipodermul, ultimul strat al pielii, este alcatuit dintr-un tesut fibro-grasos, profilat pe sinteza si depozitarea intracelulara a grasimilor.

La acest nivel se sintetizeaza prostaglandinele cutanate, substante cu rol complex in organismul uman.

Avem astfel o imagine structurala si functionala a acestui organ care este pielea.

Nu putem incheia aceasta descriere fara a aminti si de functia de exteroreceptie a pielii, realizata printr-o serie de formatiuni nervoase (corpusculi) specializate, dupa cum urmeaza:

-          corpusculii Meissner (situati sub epiderm) si discurile Merkel (la baza folicului pilos, in derm) - pentru sensibilizarea tactila;

-          corpusculii Vater-Paccini (situati in profunzimea pielii) - pentru senzatia de presiune;

-          corpusculii Krause (in dermul superficial) - pentru sensibilitatea la frig;

-          corpusculii Ruffini (in dermul profund si hipoderm) - pentru sensibilitatea la cald si o serie de terminatii nervoase libere, nemielinizate (situate in straturile superficiale ale dermului) pentru algoreceptie (durere).

Amintim, de asemenea, de anexele pielii:

-          glandele sebacee si sudoripare;

-          sistemul papilar si unghiile, de un interes mai redus pentru masaj.

II. Musculatura scheletului (muschii striati) reprezinta cca 38-40% din greutatea corporala.

Miscarea reprezinta excitantul natural, vital pentru mentinearea musculaturii in stare de functionare, dupa cum inactivitatea (de exemplu: imobilizarile in aparate gipsate) conduc rapid la hipotrofii si chiar la atrofii, cu diminuarea remarcabila a tonusului muscular.

Primele contractii musculare (3-5 dupa unii autori) folosesc drept combustibil energetic ATP-ul (acidul adenozintrifosforic). Daca efortul continua intervine un alt compus fosforic macroergic, CP (creatinfosfatul sau fosfocreatina) alaturi de glicoliza anaeroba (degradarea glucidelor in conditii de lipsa de oxigen); urmeaza glicoliza aeroba (degradare de glucide in prezenta oxigenului - cazul eforturilor de durata), care la un moment dat saraceste muschii in asa masura, de glicogen muscular, incat efortul nu ar mai putea continua (deci contractiile musculare), daca nu ar intervenii lipidele, in special trigliceridele si acizii grasi liberi (acest fapt are loc, aproximativ, in minutele 60-70 de la inceperea efortului) si intr-o mai mica masura, probabil, proteinele.

Din glicoliza anaeroba rezulta insa o cantitate mare de acid lactic in muschi, iar din arderea lipidelor o cantitate mare de peroxizi lipidici, ambele componente avand efecte nefaste asupra calitatii si fortei de contractie musculara.

Totul se rezolva printr-o serie de mecanisme compensatorii, automatizate, in timp, la sportivi si astfel acestia pot continua efortul ore intregi (de exemplu in maraton, curse de fond pe apa, ciclism sosea, etc.)

Prin contractia lor, muschilor scheletici convertesc aceasta energie chimica, asa cum s-a expus succint, in energie mecanica facand posibila statica, mersul, alergarea si alte acte motorii dificile.

Un muschi se compune din:

-         

corpul muscular (invelit la exterior de o membrana conjunctiva protectoare, numita perimisium) - nivel la care, adesea, se produc leziuni la sportivi;

-          jonctiunea miotendinoasa - nivel la care se produc leziuni prin suprasolicitare;

-          tendonul - care se insera pe o formatiune osoasa si este sediul entezitelor, tendinitelor sau al peritendinitelor la sportivi;

-          sinoviala;

-          bursele seroase anexe.

Unitatea functionala a muschiului, in sens contractil, o constituie fibra musculara formata din:

-          membrana (sarcolema);

-          protoplasma (sarcoplasma);

-          nuclei;

-          mitocondrii (la nivelul acestora au loc o serie de reactii intracelulare de mare importanta pentru organismul uman);

-          miofibrile (elemente contractile).

Fibra musculara contine o serie de proteine specifice, cum ar fi:

-          mioglobina;

-          enzime (de exemplu: creatinfosfokinaza, aldolaze, etc.);

-          actina;

-          miozina, s.a., cu rol in functionalitatea fibrei musculare.

Vasculatia corpului muscular este extrem de bogata (asa se si explica constituirea rapida de hematoame, in caz de leziuni musculare, care daca nu sunt corect tratate pot duce, in timp, la osificari heterotope, ce reclama interventii chirurgicale), in timp ce la polul opus, vascularizarea tendonului este extrem de saraca.

Inervatia este relativ bogata, fiind reprezentata, pe linie senzitiva, de fusurile neuromusculare si corpusculii tendinosi Golgi, iar pe linie motorie, de fibrele nervoase motorii propriu-zise, de jonctiunea neuromusculara(placa motorie unica in cazul fibrelor albe, rapide si mai multe in cazul fibrelor rosii, lente) si unitatea motorie (reprezentata de celula nervoasa din maduva spinarii si fibrele musculare pe care le inerveaza). Alaturi de aceasta inervatie consemnam si fibrele vegetative (simpatice-parasimpatice) care se gasesc la nivelul plexurilor nervoase perivasculare din muschi, care controleaza vosomotricitatea, dar nu inerveaza muschiul.

Se impune sa mentionam si proprietatile fibrei musculare:

-       unele generale:

-          excitabilitate;

-          conductibilitate ;

-          troficitate.

-       altele speciale:

-          tonicitate;

-          elasticitate;

-          contractilitate;

-          extensibilitate.

In final, consemnam faptul ca toata aceasta masinarie energetica - musculatura scheletica - nu isi angreneaza in activitate toate unitatile functionale, fibrele musculare, chiar si in cazul unui effort fizic bine localizat la nivelul unui muschi (ca in cazul rinichiului - nefronul - sau al ficatului - hepatocitul, organismul mentine in rezerva fibre musculare, la orice effort, care nu intra in actiune decat atunci cand situatiile de exceptie o cer (in special suprasolicitarea).

Asa se explica, la sportivi, unele leziuni musculare care au loc pe fibre de repaus, intr-un moment de contractie musculara maximala, reclamat de biomecanica actului motric. De asemenea, mentionam ca prin antrenament muscular se reuseste deschiderea unui numar superior de capilare, care asigura o irigare, deci o nutritie mai buna a muschiului, accelerandu-se si amplificandu-se schimburile metabolice locale. Pe de alta parte, tot prin antrenament specific, insotit de o alimentatie adecvata (hiperproteica) se poate induce o veritabila hipertrofie musculara, deci o crestere a masei musculare urmata, concomitent, de cresterea fortei musculare (electrostimulatia poate realiza in anumite conditii aceleasi efecte).

Masajul muscular se va adresa, intotdeauna, unui muschi sau grup muscular integru, din punct de vedere anatomic si functional.

III. Articulatiile reprezinta unitati anatomofunctionale autonome, in care doua sau mai multe oase vecine sunt unite (mentinute in contact direct sau indirect) spre extremitati cu ajutorul unor formatiuni moi (ligamente, cartilaje, capsula articulara, etc.).

Articulatiile se clasifica in:

1.      sinartroze (exista o continuitate);

2.      diartroze (discontinuitate);

1.      siartrozele sunt de trei feluri:

1.1.       sindesmoze (ex. - articulatiile intervertebrale, unirea oaselor realizandu-se prin tesut conjunctiv bogat in fibre colagene si elastice, slab irigate, iar gradul de mobilitate destul de mare);

1.2.       sincondroze (ex. - simfiza pubiana, in care unirea se face prin fibrocartilaj hialin);

1.3.       sinostoze (ex. - articulatiile oaselor craniene, in care unirea se realilzeaza prin tesut osos, mobilitatea fiind nula).

2.      Dirtrozele reprezinta adevaratele articulatii (ex. - genunchi, cot, glezna, umar), care permit miscari variate, in diferite axe si care au in componenta:

2.1.       cartilaj hialin;

2.2.       capsula articulara;

2.3.       capsula sinoviala;

2.4.       lichid sinovial;

2.5.       ligamente paraarticulare, care asigura stabilitatea articulatiei.

De remarcat ca vascularizatia articulatiilor este relativ precara, iar inervatia, in special filetele senzitive se gasesc mai ales in ligamente si capsula articulara, explicand etiopatogenic entorsele.