Manevre fundamentale de masaj manual

MANEVRE FUNDAMENTALE DE MASAJ MANUAL

Tehnica aplicarii masajului are la baza o serie de manevre fundamentale sau principale, care nu pot lipsi in efectuarea acestei terapii.

Manevrele fundamentale exercita influente diferite la nivelul tegumentelor, sistemelor muscular, osteoarticular, circulator si nervos, ceea ce ofera posibilitatea aplicarii diferitelor procedee de masaj in functie de obiectivele terapeutice urmarite.

Manevrele fundamentale include:

1.      efleurajul (netezirea);

2.     

frictiunea;

3.      framantatul;

4.      tapotamentul;

5.      vibratiile.

Denumiri sugestive, capatate dupa felul miscarilor executate de catre masor.

1.      Efleurajul

Efleurajul sau netezirea este o manevra de introducere, cu care incepe orice sedinta de masaj, dar poate fi alternata cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, si constituie manevra de incheiere in majoritatea situatiilor.

Efleurajul consta in alunecarea usoara a mainilor masorului pe suprafata corpului, realizandu-se o netezire a tegumentelor, si care se executa, intotdeauna, in sens centripet, adica de la extremitatea distala catre extremitatea proximala a segmentului care este masat.

Tehnica aplicarii netezirilor prezinta mai multe modalitati:

-          cu fata palmara a mainilor, cu degetele intinse, apropiate sau departate, atunci cand se maseaza zone mai intinse si e, utilizandu-se ambele maini;

-          cu fata dorsala a mainilor, degetele fiind flexate si departate, reprezentand tehnica denumita masaj in pieptene, pentru zonele paroase;

-          cu fata palmara a degetului mare;

-          cu fata palmara a varfurilor a doua sau trei degete, atunci cand se maseaza suprafete mici;

-          prin cuprinderea intre degetul mare si celelalte degete, cand se maseaza pe zone mai mici si rotunde.

Efleurajul se poate efectua cu ambele maini deodata sau folosindu-se alternativ, una dupa alta.

Netezirea se face in mod obisnuit in linie dreapta, in axa longitudinala a membrelor, de-a lungul grupelor de muschi in functie de structura anatomica a regiunii. De obicei se efectueaza segmentar, pe zone anatomice delimitate (ex. antebrat, brat, gamba, coapsa), dar poate fi executata si pe toata lungimea membrelor superioare sau inferioare, cand timpul nu ne permite sa o aplicam.

Sensul directiei efleurajului depinde de topografia circulatiei venoase si limfatice sau grupelor musculare din zona masata.

La membre, sensul netezirilor, asa cum s-a mai spus, se face de la extremitate in sus, la nivelul trunchiului se urmareste sensul de intoarcere a circulatiei venoase catre inima, la ceafa si gat sensul manevrei este de la cap spre umar si omoplati.

Netezirea este considerata ca o manevra specifica pentru suprafata corpului, actionand in special asupra pielii, tesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici si vaselor venoase si limfatice.

Ea are o actiune calmanta, micsorand fenomenele dureroase, de contractura musculara, de tensiune psihica, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive, realizand, totodata, si conditiile de adaptare mai buna la alte manevre fundamentale mai puternice.

Un alt efect important al efleurajului este imbunatatirea circulatiei de intoarcere venoasa si limfatica, ce rezulta din actiunea mecanica a procedurii, care faciliteaza hemodinamica, dar si actiunea reflexa ce produce vasodilatatie activa prin mecanisme vasomotorii nervoase si umorale. Se imbunatatesc conditiile trofice ale pielii, prin activarea schimburilor metabolice, se favorizeaza indepartarea lichidelor din spatiile intracelulare, efecte foarte utile in tratamentul edemelor reziduale dupa traumatismele aparatului locomotor.

Hiperemia activa, dupa netezire, imbunatateste aportul de oxigen, glucoza si fosfati macroergici si in acelasi timp favorizeaza eliminarea catabolitilor din musculatura, de la suprafata, asigurand conditii functionale normale pentru grupele musculare respective.

Netezirea mentine supletea si elasticitatea pielii prin impiedicarea procesului de mineralizare a fibrelor elastice, fenomen ce apare la persoane mai in varsta, si scurteaza timpul de reinnoire a epidermului prin accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale acestuia.

2.      Frictiunea

Manevra fundamentala de masaj, frictiunea consta in apasarea si deplasarea tegumentelor si tesuturilor conjunctive subcutanate pe urile profunde, in limita elasticitatii lor.

Din punct de vedere tehnic, aceasta manevra se poate executa in mai multe modalitati:

-          cu fata palmara a degetelor mainii, cu cele trei degete ale mainilor (index, medius si inelar) sau cu varful degetului mare, cand se aplica pe suprafete mici (ex. spatiile interosoase, pe partea dorsala a manilor si picioarelor);

-          cu marginea cubitala a mainii;

-          cu 'radacina' mainii sau cu partea dorsala a pumnului strans, cand se maseaza zone mai mari;

-          cu eminenta tenara, baza degetului mare sau cu eminenta hipotenara, baza degetului mic, atunci cand se aplica pe zone cu sensibilitate mai mare.

Degetele sau mainile se aplica pe tegumente avand un unghi intre 30-70⁰, in functie de forta pe care dorim sa o impunem manevrelor (cu cat unghiul este mai mare, cu atat forta de patrundere este mai mare).

Sensul frictiunii poate fi linear sau circular

Frictiunea in sens linear este adecvata zonelor sarace in tesuturi moi si mai putin suple (articulatiile si regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioara a bratelor).

Intensitatea manevrelor trebuie sa fie adaptata sensibilitatii tegumentelor si tesuturilor moi subcutanate, pentru evitarea aparitiei senzatiilor dureroase.

Aceasta manevra de masaj se adreseaza, in special, tesuturilor moi subcutanate si straturilor musculare de suprafata (muschii pielosi ai fetei).

Frictiunea creste procesul de mobilizare a tesutului adipos din hipoderm, prin influentarea favorabila a factorilor lipolitici, producand o scadere cantitativa a straturilor de grasime.

Alaturi de netezire, frictiunea contribuie la mentinerea supletii si elasticitatii tegumentelor prin prevenirea depunerii sarurilor de calciu in fibrele elastice, la persoanele de varsta a 3-a. Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare si cicatrizare, prin imbunatatirea conditiilor trofice locale, mai ales la persoanele in varsta cand aceste procese sunt incetinite.

Frictiunea imbunatateste permeabilitatea cutanata pentru diverse medicamente, sub forma de unguente, in aplicatiile locale pe piele. Aceasta procedura este utila acolo unde exista procese aderentiale dupa traumatisme, hematoame organizate sau inflamatii locale, marind elasticitatea tisulara, dar este contraindicata in procesele inflamatorii si hemoragice acute.

Frictiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamina, acetilcolina, bradikinina, favorizeazand circulatia locala si resorbtia edemelor dupa traumatisme. Ea produce, de asemenea, afecte analgezice locale, prin micsorarea sensibilitatii terminatiilor nervoase si scaderea tensiunii nervoase, cand este executata intr-un ritm lent si prelungit.

3.      Framantarea

Denumita si petrisaj, framantarea este o manevra fundamentala de masaj, care are efecte stimulante puternice.

Aplicarea ei se poate face dupa mai multe modalitati tehnice:

-          cu palma, framantarea in cuta, prin ridicarea si apucarea partilor moi intre degete si 'radacina' maini cu stoarcerea lor, manevra care se repeta de mai multe ori, dupa care se trece la portiunea urmatoare. Este accesibila regiunilor intinse si e (spatele, toracele, lombele, bratele, coapsele), executandu-se longitudinal pe directia fibrelor musculare;

-          cu doua degete, respectiv cu policele si indexul, tehnica potrivita pentru masarea tendoanelor, fasciilor sau a muschilor mai subtiri;

-          la nivelul membrelor superioare si inferioare, procedura se poate executa cu mainile aplicate in bratara, musculatura fiind prinsa intre degete si palme, exercitand astfel presiuni asupra ei;

-          intr-o maniera simpla, prin ridicarea partilor moi (tegumente, muschi) de pe urile dure, cu exercitarea compresiunilor asupra lor, tehnica indicata pentru imbunatatirea elasticitatii si contractilitatii musculaturii.

Framantarea este o manevra de masaj care se adreseaza tesuturilor situate in profunzime si mai ales musculaturii.

Este un masaj de stimulare a musculaturii prin excitarea proprioceptorilor de la nivelul muschilor si tendoanelor, imbunatatind excitabilitatea si contractilitatea muschilor. Mentine in conditii normale elasticitatea muschilor si favorizeaza in acest mod profilaxia leziunilor musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanta.

In acelasi timp, prin activarea circulatiei in vasele sanguine si limfatice se imbunatatesc schimburile nutritive (aport de oxigen, glucoza, adenozintifostat) si favorizeaza eliminarea catabolitilor rezultati din activitatea musculara.

Este o procedura frecvent utilizata in masajul la sportivi, atat pentru refacerea dupa antrenamente sau competitii, cat si in pregatire.

De asemenea, este una din tehnicile recomandate pentru recuperarea hipotrofiilor musculare datorita inactivatatii si care raman dupa traumatismele aparatului locomotor.

4.      Tapotamentul (baterea)

Tapotamentul sau baterea este o manevra fundamentala ce consta in aplicarea pe tegumente a unor serii de loviri scurte si ritmice reprezintand unul din cele mai intense procedee de masaj.

Din punct de vedere tehnic, ea se poate executa dupa mai multe modalitati:

-          cand se face cu fata palmara a mainilor si a degetelor intinse poarta numele de plescait. Miscarile mainilor si antebratelor se efectueaza din articulatiile pumnilor si ale coatelor, mainile lasandu-se sa cada liber pe regiunea de masat;

-          cu palma si degetele usor flexate (formand o adancitura pe fata palmara), realizandu-se tapotamentul in ventuza;

-          cu dosul mainilor, degetele fiind usor flexate, loviturile aplicandu-se cu primele falange;

-          cu pumnul incomplet inchis, cu partea cubitala, astfel incat se asigura o elasticitate a loviturii si evitarea aparitiei senzatiei de durere. Este procedeul denumit batatorit, si reprezinta a manevra deosebit de puternica ce se poate aplica pe zone cu musculatura bine dezvoltata si mai putin sensibile (zonele lombara si fesiera);

-          tocatul este procedeul care foloseste marginea cubitala a mainilor, degetele fiind apropiate, miscarile de lovire efectuandu-se din articulatia pumnului;

-          alta modalitate tehnica este percutatul, care se executa cu varful degetelor, mainilor, flexate si departate. Este unul din procedeele cele mai usoare de tapotament. Miscarile se efectueaza din articulatiile pumnilor, degetele cazand libere pe suprafata tegumentelor. Reprezinta o modalitate de aplicare a baterii adecvata pentru anumite regiuni (toracele si abdomenul).

In functie de intensitatea si ritmul tapotamentului, efectele se produc in tesuturile moi superficiale sau mai profunde. Se obtine un efect predominant excitant, prin actiunea asupra receptorilor de la nivelul pielii si a tesuturilor subcutanate conjunctive, si o activare a circulatiei cu hiperemie si cresterea temperaturii locale.

Baterea provoaca, de asemenea, o crestere a excitabilitatii neuromotorii, prin stimularea proprioceptorilor de la nivelul muschilor si tendoanelor, ceea ce duce la o crestere a tonusului muscular. Procedura favorizeaza factorii lipolitici si mobilzarea adipocitelor din tesuturile subtegumentare, micsorandu-se in acest fel volumul stratuli adipos.

Aceste efecte ale procedeului sporesc utilitatea tapotamentului in hipotoniile si hipotrofiile musculare prin inactivitate.

Tapotamentul se foloseste si ca manevra de masaj in pregatirea sportivilor intre probe sau in pauza dintre reprize. Aceasta manevra se foloseste in afectiunile aparatului locomotor unde sunt prezente dureri sau contracturi musculare.

5.      Vibratiile

Vibratiile reprezinta o manevra de masaj care consta in executarea unor miscari oscilatorii pe o regiune mai restransa, producand o deplasare foarte mica a tegumentelor si a tesuturilor subcutanate.

Din punct de vedere tehnic, ele se efectueaza din articulatiile pumnului, cotului sau umarului, prin aplicarea pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor maini.

Vibratiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce miscari oscilatorii si presiuni uniforme, nu pot fi aplicate un timp prea indelungat, deoarece sunt dificil de executat si obosesc mana masorului.

Avantajul consta in faptul ca mana masorului este moale, calda si se muleaza mai bine pe suprafata tratata, ceea ce o face mai agreabila pentru pacient, in atie cu manevrele mecanice.

Actiunea vibratiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai prelungite, au un efect calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor si tesuturilor subcutanate, produc o senzatie de incalzire si relaxare musculara. Vibratiile cu oscilatii mai mari, mai profunde, mai puternice produc o activare a circulatiei sanguine in zona masata, cu efecte descongestionante.

Vibratiile sunt procedee indicate in hipertoniile musculare, in contracturile musculare ce apar in spasmofilie, in artrozele cervicale si lombare, precum si in combaterea oboselii musculare dupa efort, la sportivi.