Odata unul dintre noi a avut sansa sa lucreze intr-un serviciu de psihiatrie pentru afectiuni acute cu un chirurg care inainte de a se deprinde cu obiceiurile psihiatriei, dupa ce si-a inregistrat pacientii, se plimba fara tinta in susul si in josul salonului intrebandu-se cand va incepe actiunea principala a zilei, fiind nerabdator sa se apuce cu zel sa vindece oamenii. Fara indoiala, ceea ce astepta el era un fel de echivalent al listei operatorii; dar nestiind unde sa gaseasca una, inainte de a-si da seama treptat ca realizarea unei anamneze a pacientului psihiatric nu reprezinta o "evaluare pre-operatorie", ci chiar inceputul operatiei, el s-a aflat in incurcatura. Chiar si manualele de psihiatrie destul de avansate par sa fi omis opinia acestui chirurg descriind psihoterapia ca ceva care trebuie sa aiba loc numai dupa "o anamneza psihiatrica completa" si dupa evaluarea problemelor care trebuie luate in considerare pentru tratament.2
Desigur, nu exista nimic asemanator cu o anamneza psihiatrica completa, in descrierea enimentelor psihologice semnificati ale unei singure zile chiar si cei mai buni scriitori (ex James Joyce in "Ulise") necesita numeroase volume.
Prin realizarea anamnezei si prin acordul pacientului cu privire la sarcinile care trebuie duse la bun sfarsit, tratamentul este deja inceput -mai mult decat atat, pentru unii pacienti aceasta reprezinta tot ceea ce este necesar.
Realizarea anamnezei are un proces activ si sugereaza o lista de intrebari, iar formatul inii noastre cu privire la acest proces (p.378) pare sa perpetueze aceasta eroare. Nu este o problema de a "lua" ceva. Este mai mult o problema de ascultare a anamnezei si de a-i permite sa se dezvaluie. Daca pui numai intrebari, i primi in schimb numai raspunsuri, in timp ce anamneza se desfasoara, stai si asculta. Evita intreruperile in primele trei minute. Fii pregatit pentru perioada de tacere. Daca sunt
necesare puncte de reper incearca "..si dupa aceea cum te-ai simtit ?"
sau numai ".. si dupa aceea "; sau pur si simplu repeta ultimele
cuvinte spuse de pacient. Nu fi prea nelinistit daca pacientul pare sa nu parcurga parti importante ale anamnezei. in timp ce interviul se desfasoara, dirijeaza-l spre aceste parti printr-un control al discutiei. La inceput trebuie sa pui intrebarile relevante (detaliate la p.378) intr-un mod ilestul de direct (daca informatiile nu apar in decursul discutiei libere de ia inceput), dar este important sa treci prin acest stadiu ca un preludiu pentru obtinerea informatiilor prin metode mai putin suparatoare.

Care este scopul acestei ascultari?

Ascultarea da posibilitatea pacientilor sa aiba incredere in noi. Pacientii deprimati, de ex., cred adesea ca nu se vor face niciodata mai bine. Pentru a crede ca se pot simti mai bine, pacientii trebuie sa aiba incredere in noi, iar aceasta incredere reprezinta adesea inceputul procesului terapeutic. In general, cu cat ascultam mai mult, cu atat mai mare va fi increderea lor in noi. increderea pe care pacientii o au in noi poate fi una dintre motivatiile noastre principale, in cel mai bun caz delerminandu-ne sa le urmarim cu toata energia rezultatele. O poste a confirmat aceasta. O zi din vara anului 334 i.e.n; Alexandru cel Mare era bolnav si aa febra. Si-a consultat medicul, care i-a prescris un medicament. Mai tarziu el a primit o scrisoare care spunea ca medicul sau, fiind membru al unui complot, incearca sa-l otraasca (era o epoca a intrigilor frecnte si adesea fatale). Alexandru cel Mare s-a dus la medicul sau si a baut doctoria, dupa care i-a dat scrisoarea. increderea sa a fost rasplatita printr-o insanatosire rapida. Noi credem ca este nejustificat sa asteptam chiar atat de multa incredere din partea pacientilor nostri, iar unii se intreaba ce l-a determinat pe Alexandru cel Mare sa aiba o asemenea incredere nepieritoare in medicul sau. Mai presus de toate, noi am deplina incredere ca un asemenea medic trebuie sa fi fost un bun ascultator.