Astfel, in musculatura de lucru a miocardului atrial, stimulul se proa cu o viteza de 1 000 mm/s, iar in tesutul nodal (nodul atriontricular), cu numai 200 mm/s. Viteza cea mai mare de proare cuprinsa intre 2 0004 000 mm/s este in tesutul specific al ntriculelor. In musculatura de lucru a ntriculelor viteza de proare este de circa 400 mm/s.
Dupa cum se de, viteza cea mai mica de conducere a impulsului se afla la nilul nodului atriontricular, unde se produce o intirziere fiziologica a conducerii impulsului.
De asemenea, trebuie retinut ca cea mai rapida conductibilitate a stimulului o are sistemul specific ntricular, mai mare decit miocardul de lucru ntricular de aproximativ zece ori. De asemenea, trebuie retinut ca in miocardul atrial viteza de conducere a impulsului este de circa doua ori mai mare decit in miocardul ntricular.
In cursul electrogenezei, activarea si depo-larizarea unei portiuni de miocard coincid : miocardul atrial este depolarizat, adica electronegativ, in raport cu miocardul neactivat, care este repolarizat, adica electro-pozitiv. Depolarizarea miocardului intr-un punct oarecare se produce foarte rapid, in citeva miimi de secunda. Repolarizarea miocardului incepe mai tirziu si evolueaza mult mai lent. S-a constatat ca durata repolarizarii este foarte lunga, de citeva sute de ori mai lunga decit durata depolarizarii.
Fenomenele electrice inscrise pe
electrocardiograma preced fenomenele mecanice ale inimii.
Depolarizarea incepe inaintea contractiei miocardice, iar repolarizarea se incheie inaintea incetarii contractiei miocardice. Depolarizarea (activarea) ca si contractia miocardului de lucru care o urmeaza se proa prin inima ca o unda, intr-o anumita ordine, asemanatoare cu unda peristaltica a organelor tubulare cavitare (de exemplu : intestinul). Repolarizarea (recuperarea) ca si incetarea contractiei in miocardul de lucru se proa tot ca o unda, pe alocuri (in atrii) in aceeasi ordine in care s-a proat depolarizarea. In alte parti ale miocardului insa, ca de exemplu in ntricul, repolarizarea se proa in alta ordine, uneori chiar inrsa decit depolarizarea.
Formarea excitatiei sau a stimulilor are loc in nodul sinuzal, alcatuit din punct de dere histologic si functional din mai multe categorii de fibre. In primul rind este vorba de
fibrele formatoare de excitatii automate sau generatoare de stimuli, repartizate in 'grupe\" relativ izolate, reprezentind riili centri de excitatie. in al doilea rind este vorba de fibrele de 'conducere\", care fac legatura functionala intre grupele de celule automate, pe de o parte, si cu miocardul atrial, pe de alta parte.
In nodul sinuzal exista tesut de 'izolare\" electrica a grupelor de celule autoactivabile precum si de izolare a intregului nod sinuzal fata de miocardul atrial din cinatate.
Este important de retinut ca, in mod obisnuit, un singur grup de
fibre care genereaza stimuli reprezinta 'focarul\" sau 'centrul\" de excitatie automata si ritmica a inimii. De la acest centru, impulsul se transmite, prin fibrele de conducere, la miocardul atrial (miocardul de lucru sau probabil la capatul superior al fracturilor specifice intraatriale), intotdeauna in acelasi punct al atriului drept. Depolarizarea atriilor. in mod obisnuit, stimulul format in focarul sinuzal se transmite la miocardul atriului drept, in imediata cinatate a nodului sinuzal. De aici, influxul se proa prin masa miocardului atrial sub forma unei unde sferice expansi.In . 38 sint reprezentate o serie de linii (suprafete) concentrice situate aproximativ la aceeasi distanta una de alta. Fiecare (suprafata) reprezinta situatia undei de excitatie in fiecare sutime de secunda de la inceputul depolarizarii atriale.
Exista date prin care se demonstreaza posibilitatea unei conduceri preferentiale aImpulsului (cu o viteza ceva mai mare decit restul miocardului atrial) prin cele trei
fracturi internodale (superior, anterior si posterior), in primul rind se depolarizeaza atriul drept, dupa care impulsul ajunge la atriul sting, cu o oarecare intirziere de 12 sutimi de secunda de la inceputul depolarizarii atriului drept.
Orientarea globala a undei de deepolarizare atriala se face spre stinga si in jos, iar durata totala a dopolarizarii ambelor atrii este in mod obisnuit de 0,080,10 s.
Intre depolarizarea atriilor exista un mic decalaj de timp cu un anumit asincronism. Pe electrocardiograma, biocurentii care iau
nastere in timpul depolarizarii atriilor se inscriu sub forma undei P.
Repolarizarea atriilor. Procesul de repola-rizare este mult mai lent si dureaza mai mult decit depolarizarea. Intensitatea fenomenelor electrice produse de repolarizarea atriilor este foarte mica, incit ea nu devine evidenta in inregistrarile electrocardiografice curente.
Conducerea excitatiei prin sistemul jonc-tional. Nodul atriontricular si fasciculul His reprezinta in mod obisnuit calea unica de conducere a influxului de la etajul atrial, la cel ntricular. in partea superioara a nodului atriontricular exista o zona de con-ductibilitate deosebit de mica (intre 1550 mm/s) denumita\' 'zona de intirziere fiziologica\".
Conducerea normala a impulsului strabate in mod obligatoriu aceasta zona de intirziere, in restul nodului atriontricular, viteza de conducere este ceva mai mare (120 mm/s). in continuare, stimulul se distribuie practic simultan la diviziunile fasciculului His. Pe electrocardiograma, durata conducerii impulsului prin sistemul jonetional se apreciaza prin durata intervalului P-Q.
Depolarizarea ntriculara. Impulsul ajunge la ntricul prin sistemul jonetional atriotricular. El se distribuie mai intii in mod sincron (simultan) la reteaua specifica a celor doi ntriculi, prin care este condus cu o viteza foarte mare (3 0004 000 mm/s). Transmiterea impulsului la miocardul de lucru ntricular se face pe o suprafata foarte mare si prin intermediul retelei fibrelor Purkinje. Mai departe, influxul se transmite prin miocardul de lucru ntricular, dinspre, endocard spre epicard (. 39). Durata totala a depolarizarii ntriculilor este in mod normal de maximum 0,10 s. Trebuie retinut ca electrocardiograma inregistreaza numai depolarizarea miocardului de lucru.
Inregistrarea fenomenelor electrice, care se petrec in dirse parti ale sistemului specific al inimii, se poate face numai cu ajutorul unei tehnici speciale. Una din aceste tehnici este electrocardiograma endocavitara, in care electrozii exploratori sint introdusi in imediata apropiere a fasciculului His, de unde si denumirea de electrocardiograma hisiana. Prima portiune din miocardul ntricular de lucru, care este depolarizata de unda de excitatie si care determina inceputul complexului QRS, este partea mijlocie a fetei stingi a septului interntricular.
Aceasta se datoreste faptului ca la nilul respectiv exista cea mai scurta cale prin care impulsul ajunge de la fasciculul His, undeva la miocardul de lucru, restul 'anas-tomozelor\" dintre sistemul specific si miocardul de lucru fiind din ce in ce mai indepartate, spre virful cavitatilor ntriculare, iar apoi pe peretii laterali. Ramura dreapta a fasciculului His se anastomozeaza de miocardul de lucru de abia in apropierea vir-fului cavitatii ntriculului sting.
In continuare se produce depolarizarea miocardului de lucru al straturilor suben-docardice. Din fiecare punct, in care se face transmiterea stimulului, de la sistemul specific (fibrele Purkinje) la miocardul de lucru, depolarizarea se proa apoi prin grosimea peretelui ntricular,, dinspre endocard spre epicard. Ultimele portiuni ale miocardului ntricular care se depolarizeaza sint urmatoarele : portiunea postero-bazala a ntriculului sting si regiunea 'conurilor arteriale-\'. Depolarizarea intregii mase ntriculare dureaza in mod normal cel mult 0.10s.
Bepolarizarea ntriculara. Aceasta- este mai lenta si dureaza mult mai mult decit depolarizarea. Amplitudinea fenomenelor [ electrice produse de repolarizarea ntriculara este suficient de mare, pentru a putea fi inregistrata pe traseul electrocardiografie, sub forma undei T si uneori a decalajului segmentului ST.
Se disting doua faze principale ale repo-larizarii ntriculare si anume : repolarizarea lenta de foarte nuca intensitate, in timpul careia se inscrie segmentul ST, si repolarizarea rapida, mai intensa, in timpul careia se inscrie unda T. Prin urmare, complexul ST-T de pe electrocardiograma, corespunde intregii repolarizari ntriculare.
In mod obisnuit, doar repolarizarea rapida poate determina pe traseul electric o de-flexiune (abaterea de la linia 0) si anume unda T. intr-un segment miocardic trans-mural (cuprins intre endocard si epicard), a sa cum se de in . 39, se constata ca in timp ce depolarizarea se proa de la endocard spre epicard, cu polul (si cimpul electric) pozitiv inainte, repolarizarea nu mai urmeaza aceeasi ordine, ci se proa in sens inrs, adica de la epicard spre endocard, cu polul (si cimpul electric) negativ inainte, deci cu polul (si cimpul electric) pozitiv, orientat spre epicard.
Cu alte cuvinte, straturile subendocardice, care s-au depolarizat primele, se repolari-zeaza ultimele, dupa ce s-au repolarizat straturile subepicardice.
Aceasta inomogenitate a repolarizarii fibrelor miocardice, in functie de situatia lor subendocardica sau subepicar-dica, isi are corespondentul si in fenomenele ontractiei cardiace. Astfel, straturile suben-docardice isi incep primele contractia, dar o si termina ultimele, dupa straturile sub-epicardice. Durata mai lunga a activarii (si contractiei) fibrelor miocardice explica de ce ele se lezeaza mult mai usor sub actiunea diferitilor factori patogenici.
Orientarea generala a undei de repolariza-re ntriculara este dinspre virful inimii spre baza ntriculilor. in esenta, repolari-zarea ntriculara se face de la epicard spre endocard si de la virful inimii spre baza ntriculilor.
