DATE GENERALE
Paragonimiaza este provocata de un trematod distoinian, din familia Troglolremidac, genul Paragonimus. Exista mai multe specii ale acestui gen, caret pot fi implicate in producerea paragonimiazei umane. Cea mai raspindita este Paragonimus ringeri, care se intilneste in Extremul Orient, pe coastele Oceanului Pacific. Paragonimus africanus este raspindit in mai multe tari din vestul continentului african (Camerun, Nigeria, Zair).
Caractere morfologice. Specia cea mai studiata, Paragonimus ringeri masoara 1,5 cm lungime, cu o latime de 78 mm si o grosime de 4 mm. Fata ventrala este plata, iar cea dorsala bombata, ceea ce da parazitului asemanarea cu un bob de cafea. Desi sint hemafroditi, de cele mai multe ori, apar cite doi in chisturi selerofibroase, in care ei se fecundeaza probabil reciproc. O u a 1 c (85100 pe 50G0 microni) sint ovoidale, au o culoare ruginie si prezinta un capaccl plat. Nu sint embrionate in momentul depunerii.
Evolutia acestui parazit se face prin 2 gazde intermediare. Prima este uu in c 1 c acvatic, de obicei din genul Mdania, iar a doua este un c r u s t a c e u, un crab (de obicei Polamon dehaani) sau un rac (de obicei Aslacus japonicus). Infestarea omului se face prin ingerarea in stare cruda a celei de-a doua gazde intermediare (care contine metacercarii
parazitului).
Rol patogen. Localizarea cea mai frecventa a parazitului in gazda definitiva (omul si numeroase animale domestice sau salbatice) este pulmonara, in plamini, se formeaza numeroase chisturi, care contin cite 2 sau uneori si mai multi paraziti adulti. Manifestarea clinica, loul radiologie sianatomopatologic sint apropiate de acelea ale tuberculozei pulmonare. Bolnavul manifesta tuse cu expectora tie hemoptoica si febra neregulata.
A. doua localizare este aceea cerebrala. in creier, se pot localiza paraziti adulti si, mai ales numeroase oua, in jurul carora se organizeaza granuloame. Bolnavul prezinta, in raport cu localizarea, cele mai variate si mai grave manifestari neurologice (convulsii, paralizii, parestezii, hipertensiune craniana) si, uneori, o forma apoplectica, care poate duce la exifus in citeva ore. Au fost semnalati paraziti adulti ectopici si in alte tesuturi (tesutul celular subcutanat, tesutul muscular, catatea peritoneala, ficatul si altele).
Diagnosticul se pune prin edentierea oualor caracteristice, inconjurate de numeroase cristale Charcot-Leyden in sputa, precum si in materiile fecale, unde ajung ca o consecinta a inghitirii sputei. Intradenno-reactia, reactia de fixare de complement si iinunoelectroforcza pot fi de ajutor, atunci cind nu se pot edentia ouale.

TRATAMENT

Emetina
Emetina a fost considerata de unii autori ca eficace in tratamentul paragonimiazei. Alti autori nu au obtinut insa rezultate satisfacatoare cu acest medicament. De asemenea, si noi am constatat rezultate foarte putin multumitoare in paragonimiaza cu acest medicament. Sadama Yokogawa si Mantoka Ro au propus iu 1939, asocierea la emetina a unei sulfamide (Pronlosil). in solutie 2,5%, ia injectii intra musculare, suferind ca acestea ar actiona ])roniond producerea de anticorpi de catre organismul-gazda si ar contribui in felul acesta la moartea ermilor. Nu am mai gasit in literatura studiata nici o alta relatare asupra acestei asocieri.

Clorochina

Chung I-Iuei-Lan si colab. (1954) au preconizai tratamentul parago-nimiazei cu clorochina, administrata in cura prelungita. La aceasta medica tie, s-a asociat si A. A. Burk si colab. (1958), care au utilizat-o intr-un tratament, de lunga durata, in care doza loiala ajungea la 40

120 grame. Clorochina in aceasta cantitate se dovedeste eficienta, dar dozele mari, care trebuie administrate, pot provoca retinopatii grave si ireversibile (]A:. .loscph si .1. .lolivel, Ileiman, Ilobbs si altii).

Hexaclorparaxilolul
Chung Uiiei-Lan si colab., in 1905, au ndecat cu hc.raclorpara.rilol un caz cronic de paragoniiniaza, care se aratase rezistent alit la einc-tina, cit si la clorochina. Bolnavul a fost, tratat cu 14 doze de hexaclor-paraxilol, in solutie uleioasa, in curs de 2,3 de zile. Doza a fost intre 0,05 si 0,10 g/kilocorp. Cantitatea totala de medicament, s-a ridicat la 0,85 g/kilocorp, adica aproape de 3 ori mai mult decit au administrat autorii soetici in opislorehoza (0,30 g), ( si "Hexaclorparaxilolul" la ca]). "Opislorehoza").
Bithionolul
Bith'wnolul a devenii astazi medicamentul de electie in paragoniiniaza. Yokagawa si colab. (1961, 1963) propun administrarea lui orala, in doza de 3040 mg/kilocorp/zi, in zile alterne, intr-un ciclu de 10 zile de administrare. Posologia pe an de rsla, la copil, pe care o prezinta autorii citati, este urmatoarea: sub 5 ani

0,2 g; intre 5 si 8 ani

0,6 g; intre 9 si 12 ani

1 g; peste 12 ani - 1,52 g.
Fenomenele secundare observate sint considerate de minima importanta: diaree, dureri abdominale, greata, varsaturi si eruptie ui ticariana. Ele au aparut mai frecvent la adulti, decit la copii.
Plolnikov si Lilnov au tratat un caz de paragoniiniaza cu bithionol, in doza de 13 g/zi, intr-un ciclu de 15 zile. Doza totala a fost de 45 grame. Din ziua a 12-a de tratament au disparut hemoptiziile* ian din ziua a 17-a au disparut ouale din sputa. Mai multe controale efectuate pina in luna a 5-a dupa tratament au dovedit ca bolnavul era ndecat.