Definitie
Febrele paratifoide sunt
boli infectioase si contagioase specific umane, determinate de SaimoneUe paratyphi A, B si C, cu tablou clinic si evolutie de tip autolimitant asemanatoare febrei tifoide si imunitate specifica dupa boala.
Epidemiologie
Sursa de infectie este umana, iar transmiterea este fecal orala prin contact direct sau indirect, la fel ca la
febra tifoida. Determina cazuri sporadice, rar mici focare epidemice in colectivitati - mai ales la copii in cazul paratifoidei C.
Raspandirea pe glob este deosebita. in Asia, mai precis in Extremul Orient, se intalnesc mai ales cazuri de paratifoida A si C, in Orientul mijlociu - paratifoida A iar in Europa centrala (Italia, Franta) paratifoida B.
La noi in tara cazurile apar extrem de rar.
Patogenie si anatomie patologica
Leziunile intestinale sunt mai superficiale, mai rare si cu risc mai mic de complicatii decat in febra tifoida. In unele cazuri de paratifoida C s-a descris aparitia unui
icter febril, evolutia fiind severa. lou] clinic
Acesta seamana cu cel al febrei tifoide; desi statistic se raporteaza unele diferente. intr-un caz izolat nu se poate sustine cu usurinta posibilitatea unei paratifoide (poate doar prin aparitia la o persoana imuna prin febra tifoida in antecedente sau prin ccinare recenta), diagnosticul sprijinindu-se in totalitate pe datele de laborator.
Febra paratifoida A
Incubatia este apropiata de cea din febra tifoida (14-l7 zile), cu manifestari clinice superpozabile de gravitate mare, iar in cazurile netratate cu antibiotice cu o durata asemanatoare febrei tifoide (in medie 39 de zile, dupa experienta cazurilor de la noi din tara).
Riscul de complicatii si mortalitatea au fost, in absenta tratamentului, ca si in febra tifoida.
Febra paratifoida B
Cazurile descrise in Europa centrala au demonstrat unele deosebiri clinico-evolutive fata de febra tifoida:
-incubatia este mai scurta (intre 5 si 10 zile);
- debutul este brusc, cu febra si frisoane in majoritatea cazurilor;
- starea clinica este mai putin gra decat in febra tifoida;
diareea este insa mai frecventa si apar rsaturi:
-exantemul pare mai bogat, mai extins pe trunchi, cu macule-papule mai mari (primind denumirea de "rozeola eleveta"). Frecvent a aparut
herpes iabiai,
-evolutia este mai scurta (in jurul a 3 saptamani), mai usoara, cu complicatii rare si mortalitate mult mai mica (2-3%).
Febra paratifoida C
Forma clinica tifoidica a infectiilor cu Salmonellapctraiyphi C este asemanatoare, prin severitate, febrei tifoide. Ca particularitate clinica se semnaleaza prezenta frecventa a icterului si afectarea meningo-cerebrala. Prin aceasta, ca si prin faptul ca nu se descriu leziuni intestinale caracteristice, boala seamana mai mult cu formele septi-cemice de infectie.
Diagnostic
Datele clinice sunt insuficiente.
Diagnosticul serologic nu ofera aceeasi certitudine ca in febra tifoida, aglutininele crescand mai putin si probabil mai putin specific (s-a descris prezenta unor paraaglutinine cu alte Salmonelle). ceea ce impune unele rezerve de interpretare. Ca atare, certitudinea o confera doar izolarea si identificarea germenului din sange in perioada de stare.
Tratamentul
Nu exista deosebiri fata de febra tifoida. Se vor lua aceleasi masuri de izolare, declarare,
dieta si tratament medicamentos (tratament de electie sau alternative terapeutice). intr-o mai mare masura este utila cercetarea prealabila a sensibilitatii in vitro fara de antibiotice. Durata tratamentului trebuie adaptata evolutiei clinice, fiind mai putin rigida.
Profilaxia
Masurile nespecifice sunt aceleasi ca pentru febra tifoida.
S-a incercat profilaxia specifica ingloband in ccinul antitific cu germeni omorati si Salmonelle paratyphi A si B, dar rezultatele au fost nule (nu s-au obtinut
anticorpi decat pentru Salmonella typhi), ceea ce a obligat la renuntarea la ccinare. Cazurile de contact in focar pot fi insa protejate cu antibiotice, ca si in cazul febrei tifoide.
