Cu multe secole inainte ca oamenii de stiinta sa explice mecanismul de actiune al cocainei asupra sistemului de transport al dopaminei, incasii au conceput o metoda simpla de extragere a acestei substante chimice din frunze si de transmitere a sa catre creier. Metoda lor este folosita si in prezent de milioane de oameni in regiunea sud-americana a Anzilor. Occidentul numeste aceasta practica mestecatul frunzelor de coca, insa denumirea este improprie. Un ghemotoc de frunze de coca este plasat in gura intre gingie si obraz, iar pentru favorizarea absorbtiei nivelul pH-ului este ajustat prin adaugarea unei cantitati de cenusa alcalina. Ghemotocul este pastrat astfel vreme de doua-trei ore, fiind stors si supt din cand in cand. Mestecarea frunzelor nu ar avea ca rezultat eliberarea lenta a substantei, asa cum se doreste. Verbul folosit pentru acest supt al frunzelor este acullicar, cei ce consuma
cocaina in acest fel poarta numele de acullicadores, iar aculli este scurta pauza din timpul lucrului in care muncitorii schimba ghemotocul cu unul de frunze proaspete.
Aceasta metoda straveche este o modalitate complicata de a obtine si a mentine un nivel relativ scazut, dar constant de cocaina in sange. Nu se vor manifesta crize puternice de sevraj si nici intoxicari halucinante, ci doar un impact constant, cu efect energizant, ce va reduce senzatia de foame si va conferi o senzatie slaba de euforie si o stare de bine pe parcursul intregii zile. Mult timp s-a crezut ca aprecierea de care se bucura cocaina se datoreaza capacitatii sale de a sustine actitatea fizica la altitudine, insa drogul se bucura in Anzi de aceeasi popularitate si in randul locuitorilor din vale.
Ghemotocul de frunze de coca seamana cu un dispozitiv farmaceutic simplu, dar genial cu ajutorul carora acullicadores pot transmite cocaina din frunze catre creier intr-o maniera lenta si constanta, similara celei de transmitere a nicotinei in cazul mestecarii tutunului sau a gumei impregnate cu nicotina. De-a lungul timpului aceasta practica a capatat semnificatii simbolice foarte puternice. in Anzi, a fi un acullicador inseamna a fi un camarad, un membru de incredere al comunitatii, o persoana morala ce onoreaza cultura straveche. Pe Altio, a exista si a fi un acullicador sunt concepte aproape sinonime. Orice incercare de a priva o astfel de societate de consumul sau traditional de coca va fi tratata ca un atac similar unui genocid.
Astfel, vreme de secole, sud-americanii au consumat un stimulent puternic intr-un mod destul de inofensiv. Motivul pastrarii echilibrului se datoreaza, fara indoiala, partial modului si caii de administrare, ce prevenea
intoxicatia sau dependenta. Izolarea acestor comunitati, absenta veniturilor mari si lipsa mediatizarii, stimularii sau exploatarii comerciale a acestui produs trebuie sa fi contribuit la pastrarea unui nivel scazut al consumului. insa la aceasta limitare a nivelului si modului de consum a contribuit si inradacinarea culturala a acestei practici. Frunzele eliberau un drog; legate la frunte, ele ndecau diferite afectiuni ca prin farmec; puteau fi folosite pentru preziceri; taranul, dupa ce lua un ghemotoc de frunze in gura, se simtea incredintat ca nu-l va musca nici un sarpe. Totusi, cultura nici nu incuraja si nici nu aproba intoxicarea cu acest drog.
Conchistadorii spanioli nu au adoptat niciodata acest ciu, dispre-tuindu-l si considerandu-l primitiv si an. in schimb, ei faceau bani de pe urma cultivarii tei si plateau lucratorii cu frunze de coca. In timpul perioadei coloniale, obiceiul mestecarii frunzelor de coca nu s-a raspandit in restul teritoriului Americilor sau mai departe. Silitatea prelungita a ecologiei consumului de
droguri este perfect posibila in circumstante favorabile, chiar si in cazul unei substante cu un potential crescut de dependenta.
Doctorii den interesati
Planta de coca a inceput sa se bucure de o vaga atentie din partea medicilor europeni incepand din anii 1600, insa acest interes era limitat de faptul ca frunzele isi puteau pierde taria in timpul lungului drum din Anzi. in anul 1859, italianul Paolo Mantegazza a publicat o sectiune despre ta de coca, ce a starnit interes in lumea medicala. Dupa consumarea unei doze generoase dintr-o infuzie de frunze de coca, el a resimtit "o fericire incredibila", declarand: "Prefer o ata de zece ani cu coca decat una de un milion de secole fara coca". El recomanda consumul acestei bauturi pentru tratarea diferitor afectiuni fizice si pentru neurastenie (termenul folosit atunci pentru epuizare nervoasa). Mantegazza practicase medicina in Peru, unde ii fusese foarte usor sa obtina frunze proaspete pentru experimente personale si terapeutice.
Cercetarea medicala a proprietatilor acestui drog a debutat in adevaratul sens al cuvantului odata cu disponibilitatea, incepand din 1860, a hidroclorurii de cocaina in forma pura. Spre sfarsitul anilor 1870, cocaina isi castigase un loc atat in farmacopeea americana, cat si in cea britanica. Au fost realizate experimente stiintifice in scopul verificarii legendei care sustinea ca acest drog poate spori puterea si rezistenta. Edward Payson Weston, numit "cel mai celebru pieton din lume", a incercat in anul 1876 sa parcurga o distanta de 500 mile (aproximativ 805 km) in sase zile in jurul sediului Ministerului Agriculturii din Londra, in tot acest rastimp mestecand frunze de coca. in acelasi an, intr-un articol anonim aparut in The Lancet, un doctor descria efectele benefice asupra unui alt tip de performanta sportiva: "Mi-am umplut plosca cu
tinctura de coca in locul obisnuitului brandy pasarile au inceput sa cada in stanga si-n dreapta". Un medic militar trimitea in anul 1883 semnale favorabile in printa consumului de cocaina de catre trupele bavareze implicate intr-o campanie de toamna.
Ernest Jones relata in biografia sa despre Sigmund Freud, aratand cum, in anul 1884, tanarul doctor enez, pe atunci relativ necunoscut, a capatat un interes deosebit fata de cocaina. Nascut in anul 1856, Freud era, la varsta de 28 de ani, disperat sa adune la cabinetul sau particular suficienti pacienti pentru a se putea casatori cu logodnica sa, Martha Bernays. El a obtinut de la firma farmaceutica germana Merck o cantitate de praf de cocaina la un pret care lui i s-a parut exorbitant. inghitind pe loc putin drog, a descoperit ca acesta il bine-dispune si il face sa se simta de parca tocmai ar fi luat o masa copioasa. in scurta vreme, consuma "regulat doze foarte mici impotriva depresiei si a indigestiei, cu un succes remarcabil". El i-a daruit si iubitei sale Martha cocaina, "pentru a o intari si a-i da o roseata in obraji", oferindu-le_acest drog si surorilor sale.
Freud numea cocaina "un drog magic". in mod dezastruos insa, el a recomandat administrarea sa ca tratament pentru dependenta de morfina, imbolnandu-l grav pe un alt doctor, Ernst von Fleishl-Marxow, care devenise dependent de morfina in timpul tratarii unei afectiuni cronice chinuitoare. Injectiile cu cocaina pe care Freud i le facea lui Fleishl au provocat cresterea nivelului de consum, o puternica intoxicare cu acest drog si o stare mult mai grava decat "morfinismul" initial.In luna iulie a anului 1884, Freud a publicat o monografie despre cocaina. Totusi, spre intristarea sa, nu cariera lui a fost lansata in stratosfera de acest drog, ci aceea a unui tanar contemporan al sau. Cari Koller ocupa un post in cadrul spitalului de oftalmologie din Viena. El observase ca, atunci cand inghitea cocaina, ii amortea gura. Au urmat experiente pe animale, apoi cateva experiente pe ochii lui Koller insusi si pe cei ai unui coleg. in luna septembrie a anului 1884, la un congres medical din Heidelberg, el a tinut o prelegere prind aceste cercetari, apoi a demonstrat practic utilitatea drogului ca anestezic superficial pentru ochi. Demonstrand puternicele proprietati de anestezic local ale cocainei, Koller oferise noi oportunitati chirurgiei oftalmologice, precum si celei a urechilor, nasului si gatului (chirurgia ORL), ce anterior nu exista. Aceste operatii chirurgicale fusesera mult prea dureroase pentru a putea fi suportate de cei mai multi pacienti, iar o anestezie generala cu eter era adesea imposibil de aplicat pentru operatii pe aceste regiuni anatomice. Drept urmare, descoperirea lui Koller a avut o importanta practica semnificativa si a produs un val de interes profesional. Cat despre Freud, el a avut nedelicatetea de a da na pe logodna cu Martha pentru pierderea cursei acestei descoperiri epocale.
Vestea descoperirii lui Koller s-a raspandit cu rapiditate in lumea medicala internationala, ideile lui fiind preluate in America. Inspirata de raportul lui Koller, prima utilizare a cocainei in cadrul operatiei de cataracta a avut loc in Statele Unite inca din octombrie 1884. Catre sfarsitul aceluiasi an, chirurgii americani semnalau revolutia produsa in chirurgia ORL de existenta unui anestezic local eficient si lipsit de riscuri, folosit sub forma pulverizata sau ca injectie in tesuturile zate.
