Guarana (Paullinia cupana, P. sp.) este o ta cataratoare lemnoasa, care creste in bazinul central al Amazonului. Semintele ei contin atat teobromina, cat si cofeina. Cofeina se gaseste in concentratie mai mare, iar semintele proaspete pot contine pana la 3,5% cofeina, ceea ce se estimeaza ca este de trei ori taria cafelei. Se afirma ca uleiul esential extras din ta are proprietati afrodiziace si psihoactive minore. Unele din speciile genului sunt toxice si au fost folosite in societatile tribale ca otravuri pentru pesti. Planta e utilizata de diferite culturi indiene din regiune, care o intrebuinteaza ca stimulent, in special la vanatoare, intrucat continutul sau considerabil de cofeina mentine gilenta la un nivel ridicat. Are si unele aplicatii medicale, cum ar fi cea de leac pentru dureri de cap si tratament pentru diaree si febra. La indienii tupi ocupa un loc important in practicile samanilor. Unul dintre miturile lor spune ca o femeie-saman pe nume Omniamasabe, foarte respectata pentru cunostintele sale ezoterice, a ramas insarcinata cu zeul-sarpe Mboy si a avut cu el un fiu. Auzind aceasta, fratele ei a tocmit un saman ca sa-i ucida nepotul. Samanul a luat ayahuasca si s-a transformat intr-un paal. Sub aceasta infatisare, a zburat, a reusit sa gaseasca baiatul si l-a ucis. Omniamasabe, gasindu-si fiul mort, a s pe trupul lui, iar lacrimile l-au transformat in ta guarana. Samanii care doresc sa invete cunostintele secrete ale lui Omniamasabe mananca fructele acestui arbust.
Guarana se cultiva acum in scop comercial si semintele sale sunt folosite pentru producerea unei apreciate bauturi racoritoare carbonatate. Se mai produce din ea pulbere si concentrat. Guarana a inceput sa patrunda pe piata occidentala, ajutata de cresterea interesului pe care manifesta publicul fata de Amazonia si popoarele indigene ale regiunii, precum si de sporirea cunostintelor in aceasta printa. Comercializarea unui astfel de produs, "Buzz Gum", se sprijina mult pe imaginea sa naturala, de "jungla".
(, de asemenea, Cofeina).

Surse: Erickson et al 1984, Ratsch 1992, Schultes si Hofmann 1980a.