Exista aproximaticincisprezece specii de Hyoscyamus care se gasesc in Europa, Africa de Nord, vestul Asiei, India, Asia Centrala si China. Cea mai noila, atat pentru utilizarea traditionala ca ta psihoactiva, cat si pentru cultivarea recenta ca ta medicinala, este maselarita (Hyoscyamus niger). Maselarita creste pana la o inaltime cuprinsa intre treizeci si saptezeci si cinci de centimetri si are frunze verzi-cenusii intunecate. Florile sunt albe sau de un galben palid, cu vinisoare purpurii, iar semintele sunt cenusiu inchis. Planta are un miros neplacut, fetid, care a inspirat unele denumiri din botanica populara. infloreste in iulie sau august, iar semintele se coc in octombrie. Creste pe terenuri virane si in apropierea gropilor de gunoi si a habitatelor umane abandonate sau, cum spunea un botanist din vechime, "in locuri primitive si necultivate". Alcaloizii psihoactivi se gasesc in toate partile tei, dar mai concentrati in seminte si indeosebi in radacina. Dozele mari pot fi otravitoare. Contine alcaloizi parasimpati-co-mimetici, principalul fiind hiosciamina, dar sunt prezente si scopolamina (principalul agent halucinogen) si atropina.

Maselarita are o actiune soporifica, induce stupor, comportament irational si, cum spunea William Salmon, "reduce iritarea". Printre alte efecte se numara: halucinatii vizuale, auditive, olfactive, gustative si tactile (indiferent daca consumatorul este in stare de veghe sau doarme cat timp se afla sub influenta tei), pierderea temporara a memoriei (consumatorii declara ca au dificultati in a-si aminti amanuntit experienta), deformari ale vazului si auzului, transpiratie abundenta si disconfort fizic, uneori implicand senzatia ca trupul se dezintegreaza sau se dizolva, presiune puternica in cutia craniana, macroscopie (adica perceperea obiectelor mai mari decat sunt in realitate), dorinta constanta de miscare, lipsa constiintei lumii exterioare si senzatia de zbor. Folclorul galic afirma ca daca un copil adoarme langa o ta de maselarita, moare. Aceasta credinta se aseamana cu o alta, privind ta de mandragora, despre al carei parfum se spune ca provoaca un somn profund ( Mandragora). Aceste doua credinte, desi exagerate, se bazeaza pe un adevar, deoarece ambele te au efecte soporifice si toxice.
Grecii cunosteau ta sub mai multe nume, intre care Pythonion (poate pentru ca era folosita de oracolul din Delphi?), Adamas si Atomon. Maselarita mai era cunoscuta si ca "ta lui Apolo", pentru ca proprietatile sale halucinogene inspirau profetii sub forma verbala sau de vise. lata ce spune Pliniu despre maselarita si efectele ei:
"Toate [soiurile de Hyoscyamus] tulbura creierul si-i scot pe oameni din minti; pe langa asta, produc ameteala capului. [] maselarita este aidoma vinului si, prin urmare, tulbura intelegerea. Totusi, exista intrebuintari folositoare, atat pentru seminte in sine [], cat si pentru uleiul sau seva extrase din ea. [] in ceea ce ma priveste, o consider un leac periculos, ce nu trebuie folosit decat cu mare atentie si prudenta. Pentru ca, se stie cu siguranta, daca pui in bautura mai mult de patru frunze, ajungi sa nu mai stii de tine."
Printre numeroasele utilizari medicale ale maselaritei in Grecia se numara cea de anestezic, practica perpetuata pana in Evul Mediu (cum s-a intamplat si cu mandragora; Mandragora).
Denumirea genului tei deriva din Hyoscyamus, care inseamna "boabele porcului". Unii cred ca i se spunea asa pentru ca e otravitoare pentru porci (sursa denumirii europene ulterioare "otrava porcului"). in limbile semitice, maselarita este cunoscuta ca sakiru in asiriana, sakrona in aramaica, shakhrona in siriana si saykaran in araba. in Orientul Mijlociu era cunoscuta ca bhang (nume transformat in bhangue sau bengi de medicii europeni din secolul al XVII-lea si al XVIII-lea); de asemenea, maselarita pare sa fi fost substanta halucinogena mang care a jucat un rol important in religia Iranului antic ( Mang). Denumirea englezeasca henbell dateaza din jurul anului 1000 d.Hr. (beli, adica clopot, referindu-se la forma florii). Numele henbane are radacini an-glo-saxone si inseamna simplu "otrava". Maselarita a fost cunoscuta sub diferite alte epitete, intre care henguane si castilago, iar spiterii o comercializau sub denumiri ca lusquiamus si Hyoscyamus.
Potrivit botanistului John Gerard, "cand florile [de maselarita] se duc, apar niste capsule tari, cu protuberante, ca niste cupe sau cutii mici, in care se gasesc semintele mici, maronii". Este posibil ca un tip de ceramica preistorica, cunoscut drept "cupe-strugure", sa imite forma "capsulelor cu protuberante" ale maselaritei ( Datura). Maselarita a fost gasita in habitate umane preistorice datand inca din neolitic. La jumatatea anilor '80, la Scoala de calarie Balfarg din localitatea Glenrothes, tinutul Fife, in estul Scotiei, a fost excavat un set important de obiecte rituale neolitice. Printre descoperirile arheologice semnificative au fost numeroase articole de ceramica sparte de tipul cunoscut ca "vase cu santuri" (2800 - 2300 I.Hr.). Analiza reziduurilor botanice conservate in fragmentele de ceramica a dezvaluit prezenta mai multor te, intre care maselarita. Sherratt a sugerat posibilitatea ca maselarita sa fi jucat un rol important in riturile extatice ale acestor comunitati din epoca de piatra. Dintr-o asezare din nordul Serbiei datand din epoca bronzului a fost recuperata o cantitate mare de seminte de maselarita; alte seminte au fost gasite intr-un mormant din epoca bronzului excavat la Leobersdorf, in Austria. Maselarita era o buruiana frecvent intalnita in jurul asezarilor preistorice din Marea Britanie si alte parti, in epoca bronzului si cea a fierului.
Proprietatile psihoactive ale maselaritei erau cunoscute si folosite si in Asia. Li Shih-chen observa, in secolul al XVI-lea, ca semintele de maselarita (lang-tang) maresc rezistenta fizica si ajuta la comunicarea cu demonii si alte spirite. in 1561, un conducator militar chinez a oferit vin oamenilor din tribul kitan, care i se predasera. Nestiind ca vinul a fost amestecat cu maselarita, ei l-au baut si au cazut in inconstienta, iar soldatii i-au ingropat de vii. Tungusii din Siberia prepara un inlocuitor de cafea din seminte prajite de H. physaloides. Se spune ca H. reticulatus este consumata in mod traditional in Afganistan ca halucinogen, iar H. niger este folosita transcutanat (adica prin piele, la fel ca preparatele vrajitoarelor, ce contineau la randul lor maselarita; Pomezile vrajitoarelor) impreuna cu palaria-sarpelui. Maselarita era folosita in India ca forma de contraceptie; semintele erau amestecate cu lapte de iapa, pentru a forma o pasta care era infasurata intr-o bucata de piele de bivol salbatic si purtata de femei. in Kasmir si Pakistan, maselarita se fumeaza uneori impreuna cu tutun sau canabis.
Au fost gasite ramasite de maselarita in asezari egiptene antice, ca de pilda groapa de gunoi a cimitirului de animale de la Saqqara. Planta mai este mentionata in Papirusul Ebers (1500 i.Hr.). S-au descoperit seminte de H. muticus intr-un loc de ingropaciune datand din perioada Noului Regat. Maselarita a fost foarte mult folosita de beduini. Beduinii din regiunea Negedin sudul Israelului fumeaza cateva frunze de maselarita pentru a ameliora simptomele de insuficienta respiratorie, depresie si nervozitate. Desi beduinii bischarin considera ca este un obicei blamabil sub aspect social, fumatul florilor halucinogene de maselarita (H. boveanus) impreuna cu alte ierburi sau tutun este totusi cunoscut in randul lor. Beduinii khushmaan ma'aza au declarat vizitatorilor ca inainte fumau frunzele aceleiasi specii, pentru efectele ei intoxicante. A fost anuntat si un abuz de maselarita la copin din Turcia.
Vikingii foloseau si ei maselarita, dupa cum arata limpede descoperirea mai multor sute de seminte in mormantul unei femei din nordul peninsulei Jutland, datat din secolul al X-lea. Aceasta descoperire arheologica sugereaza posibilitatea ca maselarita sa fi avut un rol in practicile lor funerare. in lucrarea anglo-saxona din secolul al X-lea intitulata Leech Book of Bald and Cild (primul text medical "modern" din vestul Europei) exista un preparat medical descris astfel: "O alifie impotriva spiridusilor, a vizitatorilor nocturni si pentru femeile cu care diavolul are relatii carnale". intre ingredientele acestei alifii sau pomezi se numara maselarita. Vasul care contine alifia se asaza sub altarul unde va avea loc exorcizarea rituala. Deasupra sa trebuie intonate noua rugaciuni, apoi pleoapele si fruntea bolnavului se freaca cu alifia, se tamaiaza si se face deasupra lor semnul crucii. Cum maselarita era unul dintre ingrediente, alifia actiona extern, adica aplicarea ei pe piele producea efecte psihoactive. intrebuintarea unei astfel de pomezi in aparenta armonie cu traditia crestina este deosebit de surprinzatoare, intrucat o serie de pomezi similare, continand maselarita si alte droguri narcotice si halucinogene, au fost ulterior folosite de vrajitoarele europene si, ca atare, considerate a avea origine demonica ( Pomezile vrajitoarelor).
Potrivit lui Henry Cornelius Agrippa, magician din secolul al XVI-lea, maselarita este o ta aflata sub influenta lui Jupiter, cu toate ca, potrivit aceluiasi autor, este in acelasi timp unul dintre componentele fumigatiei (esenta aromata magica) lui Saturn. Agrippa da retete si pentru alte doua fumigatii psihoactive; prima contine maselarita, cucuta, telina si coriandru si determina viziuni ale unor spirite; a doua contine ferula, suc de cucuta, maselarita, mac negru si alte te si face sa apara spirite si forme ciudate (el adauga ca, daca se pune si telina, spiritele sunt alungate si viziunile se incheie). intrebuintarile magice si cele medicinale ale maselaritei se suprapuneau adesea. Pentru a se obtine un talisman impotriva gutei, se spunea ca maselarita trebuie culeasa atunci cand Luna se afla in semnul Varsatorului sau al Racului, chiar inainte de apusul soarelui, cu avertismentul de a nu atinge radacina, ci de a sapa cu ajutorul unui os. Apoi din radacina se confectioneaza o amuleta despre care se crede ca are efectul dorit. Exista pe vremuri o traditie foarte raspandita in Europa, legata de ziua Sfantului loan Botezatorul (24 iunie), sarbatoare care a inlocuit celebrarea ana a solstitiului de vara. in acea zi, maselarita era ingropata in grajduri, pentru ca spiritele malefice sa se indeparteze de vite si de copii, care treceau in procesiune prin grajdurile astfel purificate.
Maselarita avea multe alte intrebuintari medicale. Sapatorii arheologi care lucrau sub comanda doctorului Brian Moffat pe fostul loc al spitalul medieval Soutra de langa Edinburgh, Scotia (care a prosperat in perioada 1190 - 1460 si era condus de calugari augustini) au dezgropat o ascunzatoare cu 574 de seminte de cucuta, mac si maselarita; cele mai multe erau de maselarita, dovedind ca aceasta era o ta medicinala importanta, pretuita pentru proprietatile anestezice. in Italia era numita priapeia si se spune ca era folosita pentru a trata priapismul. De efectele soporifice ale maselaritei puteau beneficia cei care sufereau de insomnii, facand baie la picioare cu un decoct din ta. Anthony Stork folosea si el un extract de maselarita in anii 1760 pentru a trata afectiuni psihice. Maselarita era adesea adaugata ca ingredient in prepararea de laudanum sau alte produse din opiu. in Europa medievala nu era folosita doar in medicina si magie, ci avea si utilizari hedoniste. Vechile triburi germane o puneau in bere si in mied, ceea ce face ca "berea tare" de azi sa para inofensiva. in anumite bai publice din Europa medievala - un fel de precursor al saunei cu seminte - se ardeau pe platouri fierbinti seminte de maselarita, ca esenta erotica avand menirea de a incuraja abandonul sexual.
Se pare ca maselarita a ajuns prima oara in Americi prin intermediul spaniolilor. Datorita proprietatilor sale psihoactive si,fara indoiala, datorita asemanarii cu ta indigena Datura, indienii din California si cei mexicani au folosit-o sub forma de infuzie si, de asemenea, ca aditila bauturile lor alcoolice.

Surse: Abu-Rabia 1983, Bennett 1991, Braunschweig 1572, Bulleyn 1562, Camporesi 1989, Coles 1657, Gerard 1597, Goodman si Hobbs 1988, The Grete Herball 1526, Heiser 1969, Mabey 1996, Manniche 1989, Mehra 1979, Ott 1993, Radford si Radford 1980, Ratsch 1992, Rudgley 1995, Salmon 1693, Schenk 1956, Schultes si Hofmann 1980b, Sherratt 1996a, Stork 1763, Thorndike 1923-58.