Duboisia hopwoodii este un arbust care creste in zona interioara arida a Australiei si se gaseste in toate statele, in afara de Victoria. El contine atat nicotina, cat si d-nor-nicotina - un alcalo-id identificat in aceasta ta in anul 1935. D-nor-nicotina este de patru ori mai toxica decat nicotina. Concentratia ambilor alca-loizi variaza considerabil de la o ta la alta. Analizele chimice au aratat ca un exemplar poate contine o cantitate de alcaloizi de 14 ori mai mare decat altul. in functie de doza, poate fi stimulent sau narcotic. Pituri este numele dat de bastinasi preparatelor obtinute din ta Duboisia hopwoodii. Picheri, bedgery etc. sunt variantele folosite de multi zitatori ai asezarilor izolate din Australia pentru denumirea aborigena care desemneaza preparatele pentru mestecat continand fie D. hopwoodii, fie diferitele soiuri de tutun care cresc in Australia (pentru ultimele Tutun). Faptul a dus la o confuzie apreciabila; de aceea, termenul pituri ar trebui sa fie folosit doar pentru preparatele din Duboisia. Desi folosit in principal doar de aborigeni, cativa albi, chinezi sau afgani (ultimii veniti in Australia cu camile pentru a contribui la "deschiderea" interiorului desertic al continentului) au consumat si ei ocazional pituri.
Prima referire cunoscuta despre aceasta substanta psihoactiva prone din jurnalele expeditiei Burke si Willis, ea referindu-se la o situatie in care membrii expeditiei au primit pituri de la bastinasi, in mai 1861. Willis scria: "Are un puternic efect intoxicant, chiar daca e mestecat in cantitati mici. Pare sa fie facut din tulpina si frunzele uscate ale unui arbust". Pentru a prepara o doza de pituri, se macina sau se mesteca o lingura de tulpina si frunze uscate, pentru a le zdrobi. Asa cum oxidul de calciu se adauga la betel sau coca ( Betel, Coca), la fel se adauga si in doza de pituri o substanta alcalina. Aceasta are ca efect eliberarea nicoti-nei din ta, marindu-i astfel proprietatile psihoactive. Faptul ca aborigenii consumatori de pituri au ales pentru acest scop una dintre cele mai alcaline te cunoscute de om (Acacia salicilina) pare sa indice experimente sistematice si nu o descoperire intamplatoare. Acelasi mecanism eliberator de nicotina se regaseste si in cazul dozelor de tutun mestecate de aborigeni. Dozele de pituri erau de obicei ceva mai mari decat o tigara, de culoare ma-ro-cenusie.
Desi larg raspandita pe teritoriul australian, ta este consumata, se pare, doar in anumite regiuni, concentrate in bazinul raului Mulligan-Georgina din Queensland. Era folosita ca otrava eficienta de vanatoare (pusa in iazurile de unde beau apa cangurii si pasarile emu, avea efectul de a intoxica animalele, pana la faza lipsei de coordonare a miscarilor si, astfel, le facea foarte usor de capturat), rolul ei cel mai important era cel de substanta psihoactiva foarte apreciata, pentru uzul uman. La fel ca multe alte aspecte ale etii sociale traditionale a bastinasilor, consumul si comercializarea pituri erau controlate de batranii tribului. Sub supravegherea acestor batrani, ta era tratata anumite moduri, pentru a se asigura obtinerea unor recolte de pituri de buna calitate. Ramurile batrane erau arse, pentru a face loc noilor lastari, cu concentratie mai mare de nicotina. Aiston face o descriere interesanta a unui "laborator" australian de pituri:
"Secretul prepararii era pastrat cu indarjire de batrani; barbatilor mai tineri le era permis doar sa-i insoteasca pana la apa cea mai apropiata de un palc mic de copaci, care erau considerati unicii pituri adevarati. Barbatii tineri si femeile ramaneau aici si pregateau desagii in care se aduna pituri preparat si adunau hrana pentru batranii care se ocupau de recoltare. Batranii mergeau mai departe pana la copaci, asezau ara si aprindeau focuri mari. Dupa ce focurile se potoleau suficient, ei culegeau varfurile ramurilor de pituri, fiecare avand o lungime de cel mult 30 de centimetri. Acestea erau puse in groapa formata prin imprastierea taciunilor pana se dadea de nisipul fierbinte si erau lasate acolo sa se coaca, timp de cel putin doua ore. Cand ramurile erau considerate destul de coapte, nisipul era indepartat si erau lasate sa se raceasca si sa se usuce. Dupa ce se uscau pe deplin, erau batute cu marginea unui bumerang, pentru a le rupe; toate bucatile mari erau alese, curatate si puse in desagi. [] Marele secret consta in durata perioadei necesare pentru coacere, iar barbatii nu-l aflau pana cand nu aveau barba carunta. Cand deveneau Aputin pinnaruA, adica atunci cand incepea sa le incarunteasca parul si barba, li se permitea sa-i insoteasca pe batrani la locul culesului si sa umple desagii cu pituri preparat, dar coacerea propriu-zisa nu se facea in raza lor zuala. Uneori, daca pamantul era tare, se sapa o groapa in care se facea focul; alteori focul se facea langa o duna, iar nisipul era adus de pe panta ei. Metodele difereau, dar rezultatul era acelasi: daca ramurile stateau prea mult la copt, rezultatul era sfaramicios si fara gust, daca stateau prea putin, avea iz de mucegai."

Exista do prea putine sau chiar deloc ca pituri ar fi jucat vreun rol in religiile aborigene; preparatul era folosit pentru calitatile sale stimulatoare, in mai multe scopuri practice: pentru a mari puterea de munca, pentru a alunga senzatia de foame, in calatorii lungi facute pe jos si asa mai departe. De asemenea, la fel ca alte stimulente din lume, pituri se afla in centrul adunarilor sociale si, ca atare, era o substanta importanta in cultura aborigena. Un observator din secolul al XlX-lea descrie modul cum se consuma pituri:
"in ritualurile sociale ale acestor bastinasi, la AMarile discutiiA si la sarbatori. Bucata de pituri [] trece in mod ceremonios din gura in gura, mestecata de fiecare membru al tribului, incepand cu pin'aru - conducatorul -, pana la ultimul om. Acest ceremonial unic declanseaza intotdeauna sentimente de veselie si prietenie si stimuleaza elocventa. [] La Coopers Creek exista un mod ciudat de salut. Cand se intalnesc mai multi prieteni, ei se saluta cu Agaow gaowA (pace, pace) si, imediat dupa aceea, schimba intre ei bucati de pituri, pe care le mesteca bine si pe urma le inapoiaza posesorilor, care le pastreaza dupa ureche!"
Alti martori ai unor astfel de evenimente sociale si-au demonstrat lipsa totala de respect fata de gazdele lor bastinase, in unele cazuri dand dovada de ingustime in vederi si bigotism, fapt ilustrat de fragmentul urmator: "E o priveliste amuzanta sa sase negri dezbracati, stand ghemuiti si trecandu-si unul altuia, cu gratate, un cocolos pe care ei il gasesc fara indoiala delicios, fiecare mestecandu-l pe rand, pana cand efectele incepe sa apara in ochii lor holbati si [] prirea tampa []. Asta se poate a doar cu ura unui Aconsumator inrait de opiuA dupa ce s-a delectat cu drogul sau preferat". Acest comentator ignorant a avut totusi dreptate, intr-un fel, sa e efectele unei doze puternice de nicotina cu cele ale opiului. Morfina si nicotina sunt droguri care provoaca dependenta extrem de puternica, iar amploarea cornertului traditional cu pituri trebuie sa se datoreze, cel putin in parte, nevoilor fiziologice ale consumatorilor. Se spune ca posesorii tei isi pot cumpara tot ce doresc - sotii, soti si tot felul de bunuri. Aborigenii organizau expeditii importante pentru a-si face rezerve de pituri: calatorii de sute de kilometri facute fara ezitare in acest scop, chiar traversand teritorii locuite de triburi ostile. Procesarea initiala a tei se facea in apropierea locului de ucide era culeasa, dupa care fiecare barbat ducea acasa pana la 30 de kilograme de drog, in desagi speciali sau in piei de cangur. La intoarcerea lor, negustorii de pituri pastrau o cantitate pentru oamenii tribului si ndeau restul comunitatilor invecinate, care erau la fel de nerabdatoare sa-si faca rezerve. S-a estimat ca suprafata de comercializare a pituri depasea 300 000 de kilometri patrati. Locurile unde crestea Duboisia hopwoodii erau tinute in secret atat fata de strainii albi, cat si fata de alte triburi aborigene. Comertul cu pituri era monopolizat de clanurile ai caror stramosi descoperisera proprietatile tei si modul ei de preparare in vederea consumului. in contrast puternic cu majoritatea formelor de schimb din societatile tribale, drogul nu circula pe caile in-ter-comunitare existente, ci era vandut "pe piata deschisa", proces economic foarte neobisnuit la popoarele care, la vremea aceea, inca mai duceau un stil de ata foarte traditional, bazat pe vanatoare si cules.
Faptul ca aborigenii ingrijeau ta Duboisia hopwoodii poate fi prit intr-o oarecare masura ca un prim pas spre agricultura. Pamela Watson afirma:
"Nevoia de a furniza comunitatii lor o cale acceptata social de modificare a starilor constiintei a facut ca aborigenii sa gaseasca mijloace de a-si mari controlul asupra tei Duboisia hopwoodii, intre care diferentierea telor in functie de compozitia chimica, adoptarea unei tehnici anume pentru a creste proportia anumitor parti ale tei, specializarea sarcinilor in recoltarea si prelucrarea tei si dezvoltarea unui proces complex de prelucrare. Aceasta ridica intrebari cu prire la originea agriculturii, care este mereu considerata ca originea producerii hranei [], [dar] se pare ca vanatorii si culegatorii castigau putin sau deloc in printa imbunatatirii stilului de ata sau a alimentatiei daca-si schimbau metodele de procurare a hranei. [] [exista insa] o alternativa: consumul de droguri si nu procurarea hranei se poate sa fi constituit imboldul pentru inceputurile agriculturii."
Andrew Sherratt a facut o sugestie similara despre originea agriculturii in Orientul Apropiat, in special in lerihon, in epoca pietrei: "Se poate specula ca primele te cultivate nu au fost cerealele, ci altceva mai valoros si mai vandabil, si primele candidate ar fi cele din gama telor medicinale si narcotice, produsele rezultate din prelucrarea lor putand fi purtate asupra persoanei". El sugereaza mandragora, maselarita, matraguna sau Withania ca posibile te comerciale. Exista unele do cu prire la cultivarea tutunului in Lumea Noua care n in sprijinul acestor opinii. Tutunul a fost una dintre primele te cultivate de indienii sud-americani (incepand aproximativ din anul 6000 I.Hr.), iar unele popoare indiene nord-americane cum ar fi tribul blackfoot, indiferente fata de agricultura in ansamblu, Isi cultivau propriul tutun.
Consumul de pituri printre aborigeni pare sa fi incetat, in parte din pricina efectelor traumatizante ale colonizarii (cu care ocazie s-au pierdut cunostintele despre modul de preparare a pituri) si din cauza ca substantele psihoactive aduse de albi - in special tutunul, alcoolul si opiul - i-au luat locul. O alta specie psihoactiva, Duboisia myoporoides, se gaseste in Noua Caledonie si contine alcaloizii scopolamina si hiosciamina.

Surse: Aiston 1937, Das 1983, Peterson 1979, Sherratt 1996b, Watson 1983.