Acel arbust peren din familia teaceelor, cu frunze pieloase si flori albe, placut mirositoare, cunoscut de botanisti sub denumirea de Thea sinensis este depozitarul unei intregi istorii, atat in ceea ce priveste extinderea sa in lume, cat si pe linie de virtuti terapeutice, gustative si de alt gen. Nu este vorba numai despre faptul ca bautura care se prepara din el

ceaiul

a capatat un caracter etar, ci si despre acela ca anumite colectivitati umane, de pe diverse arii geografice, si-au insusit-o ca pe o veriila bautura nationala, ca pe un veriil mit, facand parte in mod organic din structurile respectivelor colectivitati. Japonezii, de exemplu, culti de secole un veriil ritual al ceaiului, reletor in ceea ce priveste cultura, traditia, etnografia, ca si estetica acestui popor. Puritatea decorului care incadreaza acest ritual, al veselei si instrumentarului pe care le necesita, ca si a vestimentatiei si chiar a gesticii legate de practicarea sa, fac din cultul ceaiului un pe cat de autentic, pe atat de caracteristic cult al frumusetii.
Ceaiul provine din stravechea China si este semnalat ca fiind cultit in aceasta tara inca din secolul al IV-lea al erei noastre, cand era utilizat nu ca bautura

cum il folosim astazi , ci ca remediu impotri diverselor boli. A fost nevoie de inca doua secole pana sa se descopere si calitatile gustative, care au impus folosirea sa ca materie prima pentru prepararea acestei bauturi cu imensa popularitate care este ceaiul. Europa nu-i cunoaste virtutile decat incepand cu anul 1517, gratie portughezilor care, fara sa-si dea seama, i-au consolidat un cap de pod in peninsula iberica, de unde avea sa se extinda ulterior pe intregul continent. De fapt este inexact a sustine ca doar din acest loc porneste extinderea ceaiului in Europa. Asta pentru ca, un secol mai tarziu, olandezii i-au silit un alt cap de pod si inca unul rusii, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, odata cu cele patru puduri de ceai importate, ca sa zicem asa, de tarul Mihail, tocmai din Mongolia. Insulele britanice, reprezentand la ora actuala locul intai in lume in ceea ce priveste consumul de ceai, intra in posesia acestei miraculoase te albe abia in 1664, cand comerciantii Companiilor Indiilor de Vest i-au adus in dar doua livre de ceai regelui Caro! al ll-lea.
Japonezii culti Thea sinensis abia din secolul al IX-lea, arbust care a devenit ulterior, pe aceste meleaguri, un veriil arbust national. Alte meleaguri care si l-au insusit ca ta de cultura si export sunt Gruzia, incepand cu secolul al XVIII-lea, apoi Ja si Ceylonul, incepand cu secolul urmator. Astazi cultura acestei te aproape ca s-a generalizat atat pe orizontala, cat si pe verticala, intalnind-o pe versantii masivului Himalaia, pana aproape de 2.000 metri, daca conditiile climatice sunt favorabile.
Se aprecieaza ca astazi consumul total de ceai in lume se ridica la cifra astronomica de aproximativ un milion de tone pe an, daca se are in vedere produsul brut, nepreparat. Daca extrapolam calculul la bautura in sine, trebuie sa ne referim la cifra de aproximativ 500 de miliarde de cani de ceai pe an, fiecarui locuitor al Terrei revenindu-i in jur de 160. Niste cercetatori au calculat consumul de ceai pe tari, pornind de la criteriul consumului da ceai pe cap de locuitor, calculat in grame si pe an, silind urmatoarea ierarhie: pe locul intai se afla

cum cum am mai spus - Anglia (3.201), Noua Zeelanda (2.905), Australia (2.869), Tunisia (1.360), Maroc (1.126), Canada (1.095), Egiptul , Sudan , S.U.A. , Danemarca , Elvetia , Suedia , Franta , Italia , Belgia etc. Deosebirile mari pe care le inregistram din acest punct de vedere de la o tara la alta tin de o multitudine de factori care au prilejuit exegeze dintre cele mai sante.
Oare care sa fie secretul acestei extraordinare generalizari a ceaiului, bautura pe care, intr-o maniera mai mult sau mai putin conspirati, si-au insusit-o mai toate natiunile pamantului? Care altul decat acela ca natura a concentrat, se pare, in frunzele acestui arbust cu frunze perene, o multitudine de substante, care de care mai folositoare pentru organism, nemaivorbind de subtilele-i arome, ca si de gustul placut caracterizand bauturile ce se prepara din el.
Pana in urma cu numai 70 de ani se stia de numai 4 substante detinute de frunzele de ceai, pentru ca astazi numarul lor sa se ridice pana la in jur de 130, fara a putea avea inca pretentia de a inchide lista. intr-o asemenea situatie, ceainicul in care aruncam acea minuscula gramajoara de firisoare negre, strivita intre degete si pe care in prealabil o ducem de cele mai multe ori la nas, spre a-i simti si a ne patrunde de subtile arome, devine, in baza acestor in jur de 130 de substante, un veriil laborator chimic, de altfel cel mai putin cunoscut laborator cu care existenta cotidiana ne pune in contact.
Sa incercam sa descifram tainele acestui laborator. Sa trecem in revista principalele grupe de substante chimice puse in libertate. Grupul cel mai reprezentativ este acela al tanantilor. Taninul pe care il elibereaza riaza ca proportie, in funtie de rietatea ceaiului si de modul prepararii. Vom preciza in acest sens ca ceaiul negru, de exemplu, contine in jur de 12-l6% tanin, in timp ce la ceaiul verde acest procent urca pana la 25%. Actiunea astringenta a taninului este extrem de necesara coliticilor.
Alt grup reprezentativ este cel format de alcaloizi. Acestui grup ii datoram prezenta in ceai a cafeinei, a teofilinei si teobrominei. Conform unor false convingeri se considera ca singura sursa de cafeina tine de cafeaua propriu-zisa. intr-ader, sursa primara

si cea mai importanta in ceea ce priveste aceasta substanta

tine de fructul cunoscut al arborelui de cafea, cu cele doua riante ale sale: Arabica si Robusta, primul furnizand intre 1,5-2% cafeina, in timp ce cel de-al doilea intre 2-3%. Dar aceasta substanta extrem de acti care este cafeina

si acest fapt este extrem de putin cunoscut

reprezinta si principalul suport chimic al banalului nostru ceai de fiecare zi, pe care il bem in fuga, fie la micul dejun, fie si la cina.,,Ceaiul chinezesc, de exemplu, cuprinde si el

intocmai ca rianta "tare" a arborelui de cafea Robusta, intre 2-3% cafeina. Pana si acel ceai popular si bland, cunoscut sub denumirea de Mata si care reprezinta bautura nationala a multor tari din America de Sud, contine intre 1-l,5% cafeina. Desi, dupa cum vedem, ceaiul contine o cantitate de cafeina aproape identica cu cea intalnita in cafeaua propriu-zisa, efectele negative ale acestei substante in ceea ce priveste tulburarea somnului sunt inabil mai reduse in cazul ceaiului si aceasta pentru ca acest produs contine o substanta specifica

edenina

care diminueaza sau chiar neutralizeaza complet actiunea pe linie de somn a cafeinei., Gratie cafeinei, ceaiul exercita in organism efecte psihoenergizante de prim ordin, mai putin brutale ca cele exercitate de cafea, dar mai durabile. Ceaiul devine astfel un excitant al sistemului nervos central si in special al centrilor respiratori si so-motori, fapt ce se solda cu o respiratie mai rapida si mai profunda si cu o mai buna irigare a inimii si rinichilor. Ceaiului ii mai este proprie o anumita potentare a atentiei si a puterii de concentrare, ca si o anume accelerare a reactiilor psihice. Teofilina din ceai exercita actiuni oarecum similare, desi mai slabe in intensitate. O suta de grame de ceai cuprinde intre 30-35 mg teofilina, iar actiunea cea mai benefica pentru organism a acestei substante, in cazul ceaiului, consta in sodilatatia pe care o produce la nivelul selor care iriga muschiul cardiac.
Sa insistam ce mai mult asupra grupului celui mai caracteristic din substantele chimice continute in frunzele de ceai. Acestea sunt catechinele. Fiziologilor le este cunoscut inca de multa vreme asa-nu-mitul proces al peroxidarii, respectiv al autooxidarii grasimilor, in virtutea caruia in organism apar o serie de peroxizi, exercitand efecte nocive asupra meolismului, in general, si asupra celui celular, in particular. Catechinele, exercitand o evidenta actiune antioxidanta, impiedica efectele nocive semnalate. Catechinele contribuie apoi la mentinerea la un nivel convenabil a continutului in vitamina F a organismului, vitamina intervenind dupa cum s-a demonstrat, in meolismul colesterolului. Apoi catechinele mentin la un anumit nivel, convenabil, acizii grasi nesaturati, exercitand si un net efect fortifiant asupra capilarelor. Catechinelor le sunt proprii certe actiuni antimicrobiene.
* Ceaiul contine numeroase vitamine ca: B2, C, F, P si K. Sunt rietati de ceai care contin chiar de 3-4 ori mai multa vitamina C decat chiar sucul de lamai sau portocale. Ceaiul verde are de 10 ori mai multa vitamina C decat ceaiul negru. And in vedere toate aceste realitati, bautorii de ceai ar trebui, teoretic, sa fie mai sanatosi decat cei care nu-l folosesc.) Statistici cuprinzatoare efectuate in diverse locuri de pe mapamond ne demonstreaza acest lucru. in Turkmenia, de exemplu, dezinteria reprezinta o "rara avis", respectiv o exceptie. Litiaza biliara si renala sunt extrem de reduse in China si cercetatorii pun acest fapt tot pe seama ceaiului. Dr. Mgaloblisvii de la Spitalul de fizioterapie din Batumi ne-a facut demonstratia ca ceaiul atenueaza procesele inflamatorii din cadrul bolii reumatismale, ca si din hepatita cronica, influentand favorabil pana si hipertensiunea si arteroscleroza

aceste flageluri ale civilizatiei noastre moderne.
Doi cercetatori japonezi

Teijdi Ugai si Enzi Hayashi , plecand de la un fapt de obsertie cunoscut (supravietuitorii cataclismului nuclear de la Hiroshima care s-au refugiat in oraselul invecinat Ugji

orasel reputat pentru tatiile sale de ceai

au suportat inabil mai bine rigorile iradierii) ne-au facut, pe cale experimentala, doda actiunii favorabile a ceaiului in ceea ce priveste atenuarea strontiului 90, izotop radioactiv degajat de exploziile nucleare.
.Tinand cont de toate aceste actiuni care fac din ceai o bautura-remediu, suntem tentati a crede ca cele precizate in vechi manuscrise orientale ("ceaiul improspateaza trupul, fragezeste inima, desteapta gandirea si intareste mintea") se bucura de o acoperire stiintifica. -In incheiere as dori sa sugerez spre experimentare reteta de preparare a ceaiului, de care face mult caz pictorul A. Talalaev, un mare cunoscator al problematicii ceaiului si posesorul unei colectii

se pare unice

de samore. Dupa el, ceaiul trebuie pastrat numai in se de portelan, spre a-si pastra nealterate aromele eliberate de uleiurile volatile. Doza optima este de doua lingurite de ceai la o cana de apa. Ceaiul se pune in ceainic si peste el se turna apa clocotita, care nu umple decat 2/3 din ceainic. Ceainicul se acoperi cu un servetel de in, spre a impiedica eporarea acelorasi uleiuri volatile, care pot imprima bauturii arome de o deosebita loare nutriti si olfacti.