Istoricul chirurgiei

Istoricul chirurgiei

Chirurgia este ramura medicinei care se ocupa cu bolile pentru a caror vindecare este necesar un act operator. Etimologic, provine din grecescul kheirourgia adica lucru efectuat cu mana.

Originile chirurgiei se pierd in negura comunei primitive. Progresele in chiru 121j96b rgie de la Homer la Hipocrate sunt prea lente pentru a fi percepute. In timpul lui Hipocrate insa se utilizau: sonda din plumb sau cupru, bisturiul, cauterul, chiureta, trepanul, speculul vaginal. Se practica: trepanatia craniana, cauterizarea hemoroizilor, amputatiile. Nu se cunostea ligatura arteriala, ceea ce a impidicat realizarea unei amputatii eficiente, de pilda in gangrena.

Scoala din Alexandria, cu trei secole inaintea erei noastre, constituie un moment de referinta deoarece aprofundeaza anatomia prin disectii. Viscerele si sistemul nervos central incep sa fie cunoscute, datorita studiilor facute mai ales de Herofil si Erasistrate.

Chirurgia greco-romana din secolul I al erei noastre face progrese evidente prin cartile lui Celsus, in legatura cu: oprirea hemoragiilor, diversitatea tumorilor evolutia si prognosticul lor, operatia buzei de iepure, a calculilor cali.

ura cea mai proeminenta in chirurgia bizantina este Pavel din Egina, nasul cancerului. Acesta a scris despre diferitele tumori canceroase, inclusiv schiroase, descrie fracturile de rotula si propune tehnici originale pentru operarea herniilor si hidrocelului.

Cel mai mare chirurg din secolul al XIV-lea a fost Guy de Chaulaic a carui Chirurgia Magna constituie un punct de referinta in evolutia chirurgiei.

In secolul al XV-lea chirurgia era practicata atat de barbieri (numiti de roba scurta) cat si dechirurgi (de roba lunga) care erau pregatiti temeinic in colegii speciale. ura cea mai ilustra din chirurgia Renasterii este Ambroise Pare (Franta) care redescopera ligatura vasculara si creiaza un pansament digestiv cicatrizant eficient.

Secolul al XVII-lea aduce pe scena istoriei cativa chirurgi remarcabili ca: italianul Marco Aurelio Severino, germanul Matias Purmann, englezul Richard Wiseman s.a. Dar abia in secolul al XVIII-lea, secolul luminilor, stiinta chirurgicala ajunge sa guverneze mainile chirurgilor. Lapeyronie, chirurgul regelui Soare, a creat o veritabila Facultate de Chirurgie la Paris, unde isi desavarseu pregatirea adevaratii chirurgi, care invatau reguli clare si precise dupa care sa se conduca in practica. Dar nu numai Franta participa la acest proces civilizator ci intreaga Europa. Orice domeniu al chirurgiei am lua sub observatie, orice interventie chirurgicala, am observa ca secolul XVIII este perioada de cristalizare a unei conceptii logice, biologice, bazate pe datele furnizate de disciplinele fundamentale ale medicinei (anatomie, fiziologie, fiziopatologie s.a.). Dupa ce in sec.XVIII s-a facut ordine in medicina si in chirurgie, sec. XIV poate fi considerat de-a dreptul revolutionar. Bazale rationale ale chirurgiei erau puse, acum se pun si cele tehnice auxiliare: anestezie, antisepsie, asepsie etc. In 1847, Simpson utilizeaza in Anglia cloroformul ca anestezic, Heyfelder, in Germania, kelenul iar Morton la Boston descopera anestezia prin inhalatie. La introducerea antisepsiei si apoi a aspsiei un merit deosebit l-a avut John Lister care recomanda utilizarea acidului fenic pentru spalarea mainilor inaintea oricarei operatii, pentru dezinfectia instrumentelor chirurgicale si a ranilor. Progresele sunt apoi rapide: se inventeaza pensa hemostatica, drenajul plagilor cu tub de cauciuc gaurit, in 1889 - manusile de cauciuc iar in 1899 Bier efectuiaza prima rahianestezie.

In sec. XX, chirurgia a beneficiat de roadele descoperirilor din alte domenii: locul bisturiului a fost luat de laser, al cauterului de electrocauter, instrumentarul si mijloacele de investigatie s-au diversificat si completat (endoscop, laparoscop, CT, RMN, s.a.).

Cam tot ceea ce se intampla in lume in mica si marea chirurgie se petrecea si pe teritoriu Romaniei. Abia in 1842, la Coltea in Bucuresti s-a deschis prima scoala de chirurgie, infiintata si condusa de Nicolae Kretzulescu doctor in medicina de la Paris. Sosirea lui Carol Davila in Tara Romaneasca, in 1853, reprezinta punctul de plecare a unui sir de reforme care nu vor mai fi abandonate. Dintre chirurgii de seama ai sec.XIX amintim: Constantin Dimitrescu, Grigore Romniceanu, Victor Babes, George Assaky, Nicolae Kalinderu, Thoma Ionescu, Victor Gomoiu. La inceputul sec XX se disting: Dimitrie Gerota, Ernest Juvara, Amza Jianu, Th. Burghele, N Hortolomei s.a.

In perioada interbelica se desprind din chirurgia generala trei ramuri care devin de sine statatoare: chirurgia infantila, ortopedia, neurochirurgia. Urologia, O.R.L. si Oftalmologia devenisera specialitati chirurgicale distincte, inca inaintea primului razboi mondial.

In ultimii 60 ani, chirurgia se dezvolta, punandu-se accent pe dotarea tehnica si materiala. Se constituie noi specialitati: chirurgia cardio-vasculara (fundamentata de N. Hortolomei si V. Marinescu), chirurgia plastica si operatorie, chirurgia de urgenta. Fiziopatologia este asezata la baza chirurgiei contemporane si in domeniul chirurgiei vasculare, toracice (C.Carpinisan, E.Zitti)), in oncologie (I.Chiculita) si in chirurgia endocrinologica.