Istoria ne arata ca masajul s-a practicat in toate timpurile si s-a dezvoltat la toate popoarele cunoscute. Cu toate ca aceasta practica a capatat foarte tarziu aceasta denumire, originea sa se pierde in negura vremurilor1.In limba noastra cuvantul masaj a fost introdus prin intermediul literaturii medicale franceze, care a dominat la noi in secolul trecut si la inceputul secolului nostru. in popor se mai pastreaza, pe langa tehnica traditionala si o serie de denumiri cu circulatie regionala. Aceste denumiri se refera la procedeele dominante, fie la efectele pe care acestea le produc. Sunt raspandite indeosebi frictiunile, care reprezinta fie procedeele manuale simple, fie mai ales manevre asociate cu unele preparate medicamentoase, care sunt intinse la suprafata pielii.
Se pare ca masajul a fost unul dintre primele si cele mai simple mijloace descoperite de oameni penttu alinarea suferintelor. A pune cu blandete mana pe locul dureros, a mangaia fruntea fierbinte a unui suferind, a incerca sa indepartezi din corp cauzele raului, au fost la inceput gesturi spontane, care produceau subiectiv efecte binefacatoare.
Se atribuie masajului o origine magica, pentru ca la unele popoare vechi manevrele erau insotite de cuvinte sau gesturi rituale, de descantece sau formule neintelese, iar la altele se practica de catre reprezentantii cultului religios.
Nu avem date sigure despre primii oameni care au folosit masajul ca metoda terapeutica, dar stim ca practicarea lui a inregistrat epoci de mare raspandire la chinezi, indieni, egipteni si la alte popoare vechi, care ajunsesera la inalte forme de cultura si civilizatie.
La aceste popoare, masajul era asociat cu alte procedee empirice de tratament si in special cu aplicatii calde locale, ungeri cu diferite substante medicamentoase, miscari pasive ale membrelor etc.
Diri istoria Egiptului antic, lunga de peste 50 de veacuri, s-au pastrat numeroase documente scrise pe papirusuri, inscriptii, picturi si sculpturi, care aduc marturie despre folosirea masajului in scop de tratament al unor rani sau boli ale corpului (. 1).
Medicina traditionala chineza are o foarte mare vechime. Dupa unele documente se constata ca masajul a fost practicat de chinezi cu peste trei mii de ani inaintea erei noastre. O casta de preoti-medici il folosea in scopul activarii circulatiei sangelui si a umorilor din corp, al stimularii sau linistirii nervilor si al vindecarii unor tulburari si boli cronice ale organismului.
Masajul se practica la chinezi in legatura cu miscarile pasive si active ale corpului. Procedeele de masaj erau simple si se executau lent, dar staruitor.
In India antica, masajul a fost cunoscut si practicat de catre popor, in legatura cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual. Vechii indieni isi ungeau corpul cu uleiuri aromate si se imbaiau in apele fluviilor sau lacurilor socotite sacre.
Masajul indian consta din neteziri, presiuni si framantari ale partilor moi ale coprului, incepand cu fata, continuand cu trunchiul si incheind cu membrele. Pe membre, manevrele se executau in ritm rapid de la radacina lor spre extremitati, ca si cum s-ar fi scos raul din ele.
Alte popoare vechi ale orientului, ca asirienii, babilonienii, mezii si persii, au folosit la randul lor masajul ca tratament in special al razboinicilor raniti in lupte.
La evrei, cartile de cult recomandau credinciosilor o serie de reguli igienice si unele indicatii cu privire la practicarea masajului.

Primele aplicatii ale masajului in legatura cu activitatea sportiva au aparut la greci si romani, constituind o metoda importanta de ingrijire a atletilor.
Pentru prima data in istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregatire fizica a diferitelor categori de atleti. Masajul era indicat atat inainte, cat'si dupa intreceri, cu scopul de a preveni si combate oboseala musculara.
Specialistii in acest masaj se chemau "aliptes"; ei foloseau, pentru executarea cu mai mare usurinta a manevrelor, diferite uleiuri si pulberi fine.
Atletii greci cunosteau si automasajul. Cateva desene si sculpturi pastrate din acea vreme, ne infatiseaza tineri goi ungandu-se cu uleiuri pe corp sau acoperindu-se cu pulberi, care erau apoi indepartate cu ajutorul unui instrument de lemn, de os sau de metal, cu lama dreapta sau curba, numit "strigil" (. 2).
Herodicos din Lentini (428 - 347 i.e.n.), a fost un gimnast si medic celebru, socotit pe drept cuvant parintele gimnasticii medicale si al masajului. El prescria bolnavilor sai anumite exercitii fizice si procedee de masaj, care contribuiau la intarirea corpului si vindecarea bolilor.
Hipocrat (460 - 377 i.e.n.), cel mai mare medic al antichitatii, a invatat masajul si gimnastica de la Herodicos. El a descris efectele si indicatiile acestor metode, dovedind o profunda intelegere a influentelor sale fiziologice.
Masajul, spunea Hipocrat, poate intari o articulatie slaba, sau poate mobiliza o articulatie intepenita; executat cu putere, masajul tonifica tesuturile, executat cu moderatie le inmoaie.
Dupa cucerirea Greciei de catre romani, cultura greaca s-a raspadit in intregul imperiu si s-a dezvoltat cu succes mai ales la Roma. Medicii si gim-nastii greci, dusi in captivitate sau atrasi de bogatie si glorie, vin la Roma si aduc cu ei obiceiul de a practica gimnastica si masajul.
Gimnastica greaca nu a fost primita prea favorabil, pentru ca romanii practicau mai mult exercitiile razboinice. in schimb masajul executat de sclavi devine in foarte scurt timp un obicei nelipsit din regimul de viata al romanilor bogati sau al conducatorilor statului.
La Roma, ca si in alte orase mari ale imperiului, masajul se aplica mai mult in terme sau bai publice, care capatasera o mare raspandire, fiind prevazute cu instalatii de un inalt nivel tehnic si care devenisera adevarate monumente arhitecturale. Se practica un masaj igienic de dimineata pentru inviorare si altul seara pentru relaxare.
Celsius, unul dintre cei mai mari medici romani, indica masajul in tratamentul afectiunilor reumatice si al sechelelor dupa ranirile din razboi.
Galenus, medic de origine greaca (131 - 201), recomanda masajul inainte si dupa exercitiile corporale, El descrie principalele manevre de masaj: frictiunile, netezirile, presiunile, stoarcerile si flagelarile, care sunt impartite dupa intensitate, in puternice, moderate si usoare, iar dupa durata, in lungi, medii si scurte.
Oribasius, un alt medic de origine greaca, care ingrijea pe imparatul Iulian, se intitula cu mandrie medic al gladiatorilor, intr-o lucrare cu caracter enciclopedic, el a descris printre alte remedii si metodele de tratament prin exercitii fizice si masaj. Oribasius recomanda sportivilor sa se maseze atat in timpul antrenamentului, cat si al competitiior. El spunea ca daca atletul trece repede la miscari prea puternice sau prea iuti, este in pericol sa-si smulga sau sa-si rupa o parte din corp. Pentru a preveni aceste accidente, el trebuie sa-si pregateasca mai intai corpul prin frictiuni executate cu moderatie. De la el au ramas descrieri tehnice si reguli de aplicare a masajului, care sunt valabile si astazi.
Dupa impartirea imperiului roman si caderea imperiului de apus, cel de rasarit pastreaza traditia ingrijirii corpului inca o perioada lunga de timp, dar nici exercitiile fizice si nici masajul nu se mai bucura de succesul de pana atunci.In lunga perioada a evului mediu, ingrijirea corpului este desconsiderata, iar practica exercitiilor fizice si a masajului decad. Se pare totusi ca, in popor, masajul si-a pastrat importanta cuvenita si s-a transmis prin traditie din generatie in generatie.In timp ce Europa zacea in intunericul instaurat de feudalism, lumea araba se dezvolta si isi intindea cuceririle in Asia, Africa de Nord si Spania, ajungand pana in sudul Frantei. Dupa ce a trecut furia razboaielor si a cuceririlor, arabii au incpeut sa cultive cu deosebita ravna stiintele si artele.
Un mare medic si invatat arab, Avicena (980 - 1037), a devenit celebru in lumea medievala prin lucrarile sale filozofice si medicale. in opera sa fundamentala "sectiunea legilor medicinei" a concentrat toate cunostintele medicale din acele vremuri. Aceste cunostinte erau formulate in fraze scurte si concise - adevarate sentinte filozofice sau articole de lege.In prima parte a acestei lucrari gasim o descriere exacta a masajului si a asocierilor sale cu hidroterapia si dietetica.In epoca Renasterii se incepe lupta impotriva obscurantismului si a misticii retrograde a evului mediu, se reface legatura cu stiintele si medicina antichitatii si se acorda din nou atentia cuvenita ingrijirii sanatatii corpului prin mijloacele culturii fizice.
Cel mai autentic reprezentant al ideii de cultura fizica din epoca Renasterii este Hyeronimus Mercurialis (1530 - 1606), care in sectiunea sa "De arte gymnastica", tiparita la Venetia in 1569, descrie felul cum se practica masajul in legatura cu exercitiile fizice si cu baile, aratand foloasele lui in diverse imprejurari ale vietii.In epoca moderna, masajul se dezvolta in cadrul medicinei, educatiei fizice si sportului. Tehnica lui se perfectioneaza si aplicatiile sale se extind in mai multe tari europene ca Suedia, Franta, Anglia, Germania si Rusia. in aceste tari masajul este folosit nu numai de catre medici, ci si de catre gim-nasti.In Suedia, Pehr Hen.rik Ling (1776 - 1839) pune bazele stiintifice ale masajului si gimnasticii moderne. Elevii lui au perfectionat tehnica si au inmultit aplicatiile masajului suedez, care s-a raspandit in toata lumea.
Medicul suedez GustafZander (1835 - 1920) a construit mai multe serii de aparate pentru masajul mecanic, incadrate in asa-numita "gimnastica medico-mecanica".
Masajul suedez a capatat numerosi adepti. Cei mai convinsi si mai activi sustinatori ai acestei metode au fost: in Franta - Velpeau, Dagron, Stepfer etc; in Anglia - Mennel, Cyriax; in Olanda - Mezger; in Germania - von Mosengeil, Hoffdinger, Neumann. in Rusia au transtat masajul suedezii De Roon, Berling si Pauli.
In secolul al XlX-lea si la inceputul secolului nostru au fost publicate numeroase lucrari si manuale de masaj si au fost executate primele cercetari experimentale care urmareau silirea stiintifica a efectelor si precizarea indicatiilor acestei metode pentru organismul sanatos si bolnav.

Masajul in sport a facut mari progrese; se dovedeste valoarea lui pentru prevenirea si tratamentul leziunilor si tulburarilor accidentale, pentru combaterea oboselii acute sau cronice, pentru pregatirea organismului inainte de probele sportive si, in sfarsit, pentru refacerea dupa aceste probe.
Poporul roman a cunoscut si practicat masajul din trecutul sau cel mai indepartat, in scopul intaririi sanatatii, al cresterii rezistentei organismului; ' pentru combaterea oboselii si tratamentul unor boli, accidente sau deficiente fizice.In satele si orasele noastre au existat si mai exista inca pe alocuri persoane care practica un masaj empiric, asa cum a fost transmis prin traditie, asociat sau nu cu alte mifloace de ingrijire a suferinzilor. Sub influenta progreselor tehnice si a raspandirii cunostintelor medicale, aceste aplicatii se imbunatatesc progresiv, sau sunt inlocuite cu masajul modern.
Masajul medical a inceput sa se dezvolte la noi incepand din a doua jumatate a secolului trecut. Se pare ca primii medici care au introdus masajul jn clinici au fost ortopedistii, chirurgii, traumatologii si reumatologii. Mai tarziu a fost folosit si de alti specialisti. in timpul si dupa cele doua razboaie mondiale, masajul a fost folosit ca tratament ajutator in reeducare functionala si recuperarea ranitilor si invalizilor de razboi.
Cele dintai lucrari despre masaj publicate in tara noastra au fost doua teze de doctorat, prezentate la Facultatea de medicina din Bucuresti.
Prima lucrare, a lui R.P. Manga, dateaza din 1885 si poarta titlul de "Masajul, istoricul, manipulatiunile, actiunea fiziologica si tratamentul catorva maladii prin acest remediu". Lucrarea cuprinde, pe langa descrierea tehnicii, interesante date istorice si unele observatii asupra efectelor masajului aplicat in tratamentul reumatismului, al anchilozelor fibroase, al nevralagiilor si al artritelor.
A doua lucrare, prezentata de N. Halmagiu in 1889 are ca titlu - "Masajul si mobilizarea ca tratament in unele fracturi". in istoricul expus de autor gasim amanunte foarte interesante cu privire la epoca introducerii masajului in practica medicala din tara noastra.
Dupa o pauza destul de lunga, incep sa apara din nou lucrari tratand despre masaj. in 1930, dr. E.T. Petrescu publica lucrarea "Notiuni de gimnastica medicala", in care gasim prezentate si unele elemente de masaj suedez.
In 1933 apare in limba romana lucrarea medicului francez M. de Frumerie, "Masajul practic si teoretic general si partial - o sectiune pentru uzul personalului sanitar auxiliar", prelucrata de Theodora Athanasiu.In Transilvania, masajul este raspandit mai ales in sanatorii si statiunile balneo-climaterice sub impulsul activitatii profesorului Marius Sturza.
O adevarata scoala romaneasca de masaj incepe sa formeze la Institutul de Educatie Fizica din Bucuresti, in cadrul catedrei de Gimnastica medicala, unde este predat studentilor cu multa convingere si maiestrie de catre profesorul dr. Ion Lascar. Dr. lentina Rosea, asistenta acestei catedre, intocmeste in 1930, pentru uzul studentilor lucrarea "Elemente de masaj si gimnastica medicala".
Dr. Adrian lonescu redacteaza in 1940 lucrarea "Masajul", sub forma de curs pentru studentii Academiei Nationale de Educatie Fizica.