Laringospasmul mai este denumit si spasmul laringian idiopatic. El reprezinta de fapt o forma de manifestare a tetaniei din cursul rahitismului carential, intilnindu-se cel mai frecvent in perioada de sugar de virsta mijlocie si mare.
Debutul Iui survine brusc, in plina sanatate, fiind lipsit de febra sau alte semne premonitorii, de cele mai multe ori apa-rind dupa un efort respirator, declansat de plins, tuse, tipat etc.
Efortul respirator amintit, prin obstructia spastica laringiana produsa, pune in dificultate activitatea respiratorie a sugarului, care se tradeaza imediat printr-o dispnee inspiratorie insotita de agitatie, anxietate si fenomene asfixice, uneori de aspect dramatic.
Un astfel de acces dureaza cite minute, dar se poate repeta pe parcursul a cite ore, iesirea din criza fiind anuntata, dupa o inspiratie profunda, de succedarea sacadata a respiratiei.
Dupa depasirea momentului critic, respiratia devine suieratoare, prelungita, amintind totodata sfirsitul accesului.

Foarte rareori evolutia lui poate fi fatala.

Laringospasmul se insoteste adeseori de convulsii, iar frecventa aparitiei lui coincide cu perioada de maxima incidenta a tetaniei rahitice, sugarii cu spasmofile re-prezentind fondul potential al unor astfel de manifestari.
De altfel, prezenta semnelor clinice si biologice ale tetaniei rahitice ca si ale rahitismului carential sint de un real sprijin in eluarea acestor categorii de copii.
Tratamentul laringospasmului este comun cu cel al tetaniei rahitice. In criza se administra calciul gluconic i.v., in doza de 510 ml, continuat si in zilele urmatoare pe cale orala. Administrarea vitaminei D este recomandata in aceleasi doze terapeutice cunoscute din tratamentul tetaniei.

Medicatia scdati se administra in doze moderate.

Tratamentul igieno-dietetic consta diu corectarea tuturor deficientelor de ordin igienic si alimentar prin masuri imediate si ulterioare.