Caloriile constituie un subiect mult mai controversat decat celelalte substante nutritive esentiale din alimentatie. Oamenii de stiinta si-au format de multa vreme o idee destul de clara in printa cantitatii zilnice de
proteine de care are nevoie organismul uman, iar aceasta idee reprezinta baza standardelor fixate de nutritionisti si de organizatiile guvernamentale din domeniul sanatatii. Lucrurile stau la fel si in cazul taminelor,
mineralelor si lipidelor. Aceste standarde subliniaza in mod special aportul minim din fiecare substanta nutritiva de care are nevoie organismul pentru a functiona cum trebuie.
In schimb, noi stim ca atunci cand consumam mai putine calorii decat valoarea considerata optima de catre majoritatea nutritionistilor, sanatatea se imbunatateste (in anumite limite, desigur). Si atunci, de ce recomandarile prind necesarul minim raman, in majoritatea lor, la valori atat de crescute?
Un raspuns ar fi acela ca nutritionistii, agentiile guvernamentale din domeniul sanatatii si majoritatea medicilor pur si simplu nu au auzit de RC. In plus, multi cercetatori din domeniul gerontologiei nu sunt inca pe deplin connsi de potentialul aplicatiilor clinice ale RC, in ciuda rezultatelor extraordinare obtinute de studiile de cercetare pe animale si a volumului din ce in ce mai mare de do ale faptului ca nu avem de ce sa ne asteptam la rezultate mai putin spectaculoase in cazul oamenilor.
Pe langa asta, notiunile prind relatia dintre cantitatea de alimente consumata si nivelul de sanatate sunt atat de inradacinate in constiinta sociala incat cercetatorii de top in domeniul restrictiei calorice au dificultati in a connge pana si alti cercetatori si doctori de beneficiile pe care adoptarea unui regim minimal le-ar putea avea pentru sanatate. La o scara temporala reprezentativa pentru evolutia omului, studiile prind restrictia calorica au inceput sa schimbe perceptia oamenilor abia in ultima clipa. Si asta deoarece abia in ultima clipa insuficienta hranei nu a mai reprezentat o amenintare grava pentru occidentalul mediu. Desi in tarile lumii a treia inca mai exista, din pacate, cazuri de foamete sau de malnutritie, in zonele industrializate ale lumii nu mai intalnim calamitati precum foametea cartofului, ce a maturat Irlanda la mijlocul secolului al XlX-lea. Si cand a fost ultima data cand ai vazut un suferind de beri-beri (o grava deficienta de tamina Bi, intalnita frecvent in cadrul populatiilor a caror alimentatie se bazeaza in principal pe consumul de orez), de rahitism (lipsa taminei D, afectiune in mare parte eliminata in prezent prin produse
lactate suplimentate cu tamine) sau de scorbut (lipsa taminei C, afectiune care a afectat timp de secole nu doar nagatorii, ci si locuitorii continentali care nu mancau suficiente
fructe si legume)? Dimpotriva, in prezent suntem inconjurati de o supraabundenta de alimente care, la fel ca prajiturica din Aventurile lui Alice in Jara Minunilor, ne tenteaza permanent: "Mananca-ma."
Din perspectiva mediciniei traditionale, RC reprezinta o deere radicala de la o norma valabila de secole in lumea occidentala: "Cu cat mai mult, cu atat mai bine!" "Daca ai mancare la dispozitie, mananca! Nu se stie daca o sa mai gasesti mancare!" Organismul uman are capacitatea de a transforma si depozita energie sub forma grasimilor. Aceasta capacitate a avut un rol crucial pentru supraetuirea stramosilor nostri, in salbaticie, disponibilitatea hranei variaza mult de la caz la caz. Ca atare, noi, oamenii, la fel ca marea majoritate a formelor de ata de pe eta, ne-am dezvoltat capacitatea de a transforma energia depozitata intr-un combustibil ce poate fi folosit atunci cand nu putem gasi surse de energie externe. Astfel, daca surne o foamete, poti trai de pe urma grasimii de pe burta.
Grasimea corporala a reprezentat in mod traditional un semn de succes chiar si printre alte animale: gandeste-te la documentarele pe care le-ai vazut probabil la telezor, in care masculul-alfa al unui grup de gorile se sprijina de un copac alaturi de doua sau trei femele. Prin atie cu insotitoarele sale sau cu ceilalti masculi din grup, el este gras. Totusi, mas-culul-alfa nu este considerat un ratat, un indid "incapabil sa se abtina de la mancare*. Dimpotriva, orice alta gorila este de ajuns sa-l priveasca pentru a sti ca acesta este masculul-alfa. Inamicii care il zaresc de la distanta se gandesc de doua ori daca este cazul sa-l atace. Chiar si in cadrul relatiilor inter-specii se stie faptul ca nu e o idee buna sa te pui cu masculul-alfa. Pana relativ recent, si liderii umani prezentau aceasta tendinta a dimensiunilor corporale ample. Cu exceptia lui Napoleon, multi imparati si regi erau enormi.
Pana in secolul al XlX-lea, inclusiv, nu numai in Lumea a lll-a ci si in culturile occidentale,
obezitatea era considerata a fi si un semn al bogatiei si afabilitatii, ba chiar si al moralitatii persoanei respective; nu este o coincidenta faptul ca, in acceptiunea noastra, imaginea acelui Mos Craciun binevoitor este cea a unui barbat deosebit de rotofei, in vreme ce personajele puternic negative, precum Satana, sunt infatisate intotdeauna ca niste indizi costeli (desi stam sa ne gandim ca, daca mancatul in exces era un pacat, Satana ar fi fost primul la masa). in epoca ctoriana, termenul folosit pentru vegetarieni era "maniaci". Abordarea unui astfel de stil de ata alternativ era considerata o excentricitate. Pana si
sexul consumatorului intra in ecuatie: in cea mai mare parte a secolului al XX-lea, multi considerau amuzanta sau stranie imaginea unui barbat care manca de buna voie o
salata la pranz, acest gen de mancare fiind prit ca o delicatesa rezervata doamnelor. Mancarea masculina era carnea. Chiar si in cultura actuala se pastreaza anumite elemente ale imaginii masculului robust si demn de incredere care mananca friptura cu cartofi. Pentru doctori si expertii in
nutritie este foarte greu sa combata acest gen de mesaj cu radacini atat de adanci in istoria colectiva a societatii in care traim, desi in acest ultim secol a ajuns la moda ca femeile sa fie suple.
Relatia dintre corpolenta si succes s-a modificat, desigur, in ultimele decenii, in parte datorita aparitiei pe scara larga a alimentelor foarte ieftine; in cadrul culturii noastre, mult prea multi oameni care nu au venitul sau timpul necesare pentru a-si prepara mese hranitoare au devenit supraponderali sau chiar obezi din cauza unei alimentatii constante ce include fast food si alimente procesate bogate in grasimi si carbohidrati. insa conceptia ca putina burta este sanatoasa continua sa fie foarte raspandita, in ciuda absentei oricaror do in acest sens.
Unii oameni, de exemplu, considera ca au nevoie de "rezerve organice" in caz ca fac
cancer sau alta boala devastatoare. Este posibil ca ideea ca, in cazul anumitor boli, putina grasime te poate ajuta sa treci mai usor peste un tratament radical, in genul chimioterapiei, sa aiba un sambure de adevar. insa este cu mult mai intelept sa incerci sa prei aparitia unor astfel de boli. Dieta longetatii este una dintre cele mai bune cai de a te asigura ca riscurile de a te imbolna sau de a muri prematur sunt minime.
FACTORUL GENETIC
Din cauza ca atat fiintele umane cat si animalele au traversat, de-a lungul evolutiei lor, mai multe perioade de lipsuri severe, mesajul de a manca exagerat a ajuns inscris in codul nostru genetic, reprezentand o masura de prevedere care sa asigure perpetuarea speciei. insusi corpul -in unele cazuri mai mult decat in altele - pare sa ceara mereu mai multe calorii decat are nevoie. Corpul tau nu incepe sa ceara imediat mai multe alimente care contin, de exemplu, tamina B12 atunci cand ai un aport mai scazut decat doza recomandata zilnic; efectele acestei privatiuni pot fi stabilite doar in urma unei analize a sangelui, sau prin identificarea simptomelor ce apar in timp. insa in cazul caloriilor, lucrurile nu stau deloc asa: organismul cere in mod agresiv hrana bogata in surse de energie chiar si atunci cand se scurg numai cateva ore de la ultima masa. Senzatia de foame este controlata prin multe sisteme de semnalizare, asociate dar actionand independent. Golirea sistemului digestiv si nivelurile scazute de glicemie forteaza hipotalamusul sa trimita mesajul "Mananca!", un mesaj interior cu mult mai insistent decat cel scris pe prajiturica lui Alice. Pentru nutritionisti este greu sa ignore o reactie fiziologica atat de puternica atunci cand stabilesc standardele aportului caloric. Pentru ei, faptul ca un astfel de "simptom" exista inseamna ca trebuie sa i se raspunda.
elul 4.1 contine intelepciunea generala pritoare la aportul caloric. Chiar si in cazul unor adulti destul de acti, aceste recomandari sunt extraordinar de ridicate ativ cu aportul caloric al adeptilor Dietei longetatii.
Barbati moderat de acti, de talie medie - 2500 calorii/zi
Femei moderat de active, de talie medie -2000 calorii/zi
SUPRAVIETUIREA CELUI MAI PUTERNIC?
De fapt, cum a aparut acest sistem de masurare a caloriilor? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa ne punem in locul stramosilor nostri.
Atunci cand mancarea se gaseste din belsug, este perfect normal ca tu si membrii tribului tau sa mancati mult, sa faceti multi copii, sa ramaneti in acelasi loc suficient de multa vreme pentru a va putea invata copin cum sa supraetuiasca si sa faca la randul lor copii, iar apoi sa imbatraniti. insa atunci cand mancarea se gaseste cu greutate, de exemplu in timpul secetei, al unei ierni grele sau al unei perioade de foamete cauzate de o molima a recoltei, mai logic este sa nu te apuci sa faci copii, ci sa astepti o perioada in care se gaseste mai multa mancare si abia atunci sa faci copii. Altfel, resursele pretioase sunt consumate pentru o actitate care va avea ca rezultat un consum de resurse mai crescut decat cel necesar simplei supraetuiri. Asadar, ideea fundamentala este urmatoarea: Este critic ca organismul tau sa-si pastreze resursele pentru a supraetui vremurilor grele. Trebuie sa fii suficient de tanar, de ril si de fertil pentru a putea face copii si a trai suficient de mult pentru a-i creste. in esenta, asta inseamna ca procesul de imbatranire trebuie sa fie incetinit pe parcursul unei perioade de lipsuri. Resursele trebuie investite in directia supraetuirii indidului, nu in cea a reproducerii (supraetuirea speciei). Pe cand evolutia inca ne modela, in perioadele dificile aveam la dispozitie doar mici cantitati de seminte, nuci, fructe de padure, te, si ocazional cate o portie de
carne foarte slaba (foarte slaba, deoarece animalele ce puteau fi vanate intr-o perioada cu resurse limitate de hrana erau la randul lor destul de infometate).
Evolutia a construit in genele celor mai vechi predecesori ai speciei umane actuale o unealta foarte valoroasa pentru supraetuire: atunci cand hrana se gaseste cu dificultate, organismul trece printr-o serie de schimbari care ii permit sa supraetuiasca, pastrandu-si toate functiile intacte, mai mult - cu mult mai mult - decat atunci cand este "bine hranit" (in sensul vechi al expresiei). Iar aceasta teorie este confirmata de un volum considerabil de do stiintifice.
Dintr-un punct de vedere evolutiv, Dieta longetatii are ca scop "conngerea" corpului tau de faptul ca resursele alimentare sunt foarte limitate - cat de limitate, depinde de tine! Consider-o un dar din partea stramosilor tai.
