Prevalenta hiperuricemiilor este numai partial cunoscuta si foarte mult discutata, datorita faptului ca terminologia este folosita incorect, iar afectiunea este o anomalie strict biochimica, fiind diagnosticata uneori numai de cercetatori care au preocupari in acest domeniu.
Pe de alta parte exista dificultati diagnostice cand se incadreaza artropatia din
guta in randul afectiunilor reumatismale, desi tot al 16-lea bolnav sufera in realitate de artropatie gutoasa. Maladia este cunoscuta in toate tarile. Frecventa este de 0,2-0,3% din morbiditatea generala si de 0,5-0,6% din totalitatea reumatismelor spitalizate in servicii de reumatologie.
Hiperuricemiile gutoase si negutoase se intalnesc in proportie de 7% in randul populatiei neselectionate (Hancu si sunt dependente de mai multi factori.
Factori de mediu
Studiile epidemiologice au dovedit ca prevalenta hiperuricemiilor depinde de zona geografica intalnindu-se cu valori de 8% in Noua Zeelanda si Filipine si 0,3% in Europa si USA (Bacanu . in Africa guta este intalnita numai in mod exceptional, iar in Chicago frecventa este egala la populatia alba si de culoare care traiesc in aceleasi conditii de viata (Suteanu . Dimpotriva in Suedia si Finlanda guta este mult mai rara decat in Anglia, Europa de Vest si SUA, desi conditiile de viata sunt asemanatoare.
Atacurile de guta sunt mai frecvente la persoanele care abuzeaza de
proteine animale si destul de rare la lactovegetarieni, cu exceptia situatiei cand acestea sunt in cura de slabire.
Sexul si varsta
Din Antichitate se cunoaste ca guta apare cel mai frecvent la barbati, iar studiile epidemiologice recente au dovedit ca 90-92% din persoanele cu guta sunt de sex masculin unde domina factorii genetici.
Femeile sunt afectate mult mai rar si in special dupa aparitia menopauzei. Boala prezinta unele particularitati clinice: (topografia leziunilor articulare, frecventa aparitiei tofilor), louri clinico-morfologice de poli
artrita reumatoida survenind pe un tip constitutional mai particular: femei obeze, picnice).In unele cazuri guta apare la femei cu varsta de peste 50 ani stigmatizate endocrinogenital cu
menopauza precoce (Borundel .
Hiperuricemia este foarte rara la copil inainte de pubertate, iar cand apare, imbraca forme particulare: hiperuricemia asociata unei encefalopatii (sindromul Lesch-Nyhan) sau unei glicogenoze de tip I (maladia n Gierke). in unele cazuri afectiunea incepe la pubertate sau la adultii tineri, iar simptomatologia clinica devine manifesta intre 30 si 50 de ani.
Factorii geneticiInca din antichitate podagra a fost intalnita la mai multe generatii din familie si in acest fel guta a fost considerata o boala familiala. in ultimele decenii studiile clinice au demonstrat ca numai o parte din hiperuricemici fac guta, iar aceste persoane au si alte boli cum sunt: obezitatea,
diabetul zaharat, hiperlipo-proteinemie,
hipertensiune arteriala esentiala si ate rose le roza. Aceste rezultate determina pe cercetatori sa considere ca predispozitia ereditara in parte este un factor dominant, pe cand bolile asociate determina aparitia mai precoce a atacului de guta. in acest sens Lucia Anghelescu (4) a demonstrat ca valorile medii ale uricemiei, la 500 diabetici ativ cu 1199 persoane fara
tulburari ale meolismului glucidic, au fost fara diferente semnificative.
Nivelul de trai si abuzurile alimentare sunt factori secundari care precipita sau temporizeaza atacul acut sau in unele situatii determina boala la subiectii stigmatizati meolic.
Prevalenta hiperuricemiei este diferit redata de la autor la autor, in functie de preocupari si de grupele de populatie luate in studiu. M. Serban la uri numar de 628 copii spitalizati pentru afectiuni renale, hematologice, oncologice, meolice etc, a decelat hiperuricemia la 101 cazuri, dintre care 6,96% avea valori ale acidului uric peste 9 mg% (545,37 umol/l). Din cei 101 copii, 66,2% erau cu hiperuricemie primara si numai 5,94% prezentau
litiaza renala si nefropatie interstitiala.
Kelley pe baza unor studii epidemiologice a dovedit ca hiperuricemia a fost decelata in proportie de 2-l8% din populatia studiata, iar la cei spitalizati a fost de 13% luand drept criteriu biochimic valorile acidului uric care erau mai mari de 7 mg/dl (416,36 umol/l). Acelasi autor a demonstrat ca prevalenta gutei este net inferioara hiperuricemiei si prezinta variatii dependente de zona geografica si apreciaza ca in cea mai mare parte din tarile occidentale este de 0,13-0,37%.
Tudor C. (267, 268) a studiat prevalenta hiperuricemiilor la categorii de persoane predispuse la boala (obezi, diabetici, hipertensivi, navetisti, reumatici) deceland valori de 4,2% in cea mai mare parte cu hiperuricemie primara si dintre acestia 108 au prezentat in antecedente
artrite acute urice, atacuri de guta sau erau cu limitare functionala articulara secundara, artropatii gutoase.In incheiere, consideram ca prevalenta hiperuricemiilor este variabila in functie de loturile studiate, aceasta fiind maxima in conditiile investigarii populatiei cu risc crescut de a dezlta boala.