Istoric.
Numele Papova a fost format prin alaturarea primelor silabe din denumirile urmatorilor agenti: rusurile papiloma (la om si iepure), rusul polyoma (la soarece) si rusul simian vacuolizant SV40. Primul Papilomarus a fost izolat de Richard Shope de la iepuri cu papilomatoza cutanata. Inexistenta unor sisteme de cultivare in tro a acestor rusuri a intirziat acumularea cunostiintelor asupra diversitatii lor. Dupa 1970, cand analiza genomica a devenit posibila prin teste de hibridizare, varietatea tipologica a papilomarusurilor si participarea unora dintre ele la etiologia cancerelor de col uterin a stimulat interesul pentru acest grup.
Primul polyomarus a fost izolat de Ludwik Gross in 1953 si numit astfel datorita capacitatii de a induce
tumori cu localizari multiple. Virusul SV40 a fost izolat de Hilleman si Sweet din vaccinul polio contaminat (modulul 12).
PROPRIETATI MORFOLOGICE SI DE CULTIVARE
Papilomarusurile au fost proate cu mare dificultate in culturi epiteliale umane. Nucleii celulelor infectate prezinta incluzii bazofile iar potentialul lor de crestere este amplificat asemanator celulelor transformate.
Proteinele capsidare ale rusului sunt sintetizate in citoplasma apoi transferate in nucleu, unde asambleaza minicromozomul ral (genomul) intr-o particula sferica, diferita de regulile simetriei icosaedrice. Studii recente au silit ca cele 72 capsomere suni identice (pentameri) si nu se pliaza regulilor de simetrie care prognozau existenta a 12 pentameri si a 60 de hexameri. Autoasamblarea este dictata de structura proteica tridimensionala care permite interactiuni adapile intre componente.
Poliomarusurile pot cultiva in celule gliale feiale sau de amnios uman. Celulele de la alte specii (hamsler) sunt frecvent transformate; celulele transformate nu produc rus. Hibridarea ADN arata asemanarea dintre secventele genomice SV40 si BK.
CLINICA
Leziunile provocate de papilomarusuri sunt sintetizate in elul 29.1. Ele apar consecutiv replicarii la poarta de intrare ceea ce explica raspunsul primar in anticorpi. Acestia apar in momentul regresiei leziunilor ca urmare a sensibilizarii la antigene eliberate prin distractia celulelor infectate. Toate leziunile determinate de papillomaru-suri regreseaza dupa administrare locala de interferon, dar incetarea terapiei este insotita de recidive.
Polyomarusurile au fost izolate de la bolna cu transt renal (BK) supusi terapiei imunosupresoare. Aproximativ 30% din acesti bolna excreta rusul in urina, dar leziunile ureterale asociate sunt rare. Virusul JC a fost izolat din
biopsia cerebrala a unui bolnav cu leucoencefalopatie progresiva multifocala (LPM), sindrom, de asemenea, asociat imunosupresiei.
Virusul SV40 a fost inoculat involuntar odata cu primele sarje de
vaccin polio u atenuat provenind din celulele
renale de maimuta pe care vaccinul era preparat. In ciuda existentei anticorpilor la donatori nu s-au raportat conditii clinice asociate infectiei omului cii SV40.
Diagnostic de laborator. Papiloma rusurile pot fi edentiate prin microscopie electronica sau prin tehnici de hibridare ADN. Nu exista diagnostic serologic iar izolarea in culturi celulare obisnuite este imposibila. In schimb, edentierea anticorpilor anti JC sau BK poate fi realizata prin hemaglutinoinhibare sau imunofluorescenta.
CARCINOGENEZA
O caracteristica a genomului tuturor papilomarusurilor este localizarea genelor transcrise pe o singura spira ADN. Aceste gene au fost impartite in timpurii (E) si tardive (L). O parte a genomului timpuriu (60%) este suficienta pentru transformare. Genele L se exprima numai in celule infectate productiv. Controlul expresiei genelor rale este concentrat intr-o zona circumscrisa a genomului numita LCR (long control region). LCR contine elemente de "stimulare" (enhancer) care pot fi activate de factori celulari sau rali cu o anumita specificitate. Genele implicate in transformare si carcinogeneza sunt gene timpurii activate a factori celulari si LCR. Proteinele codificate de aceste gene - oncoproteine (E5, E6, E7) sunt prea mici pentru a avea functie enzimatica intrinseca, insa altereaza profund functii ale membranei celulare implicate in proliferare.
Un argument important pentru implicarea papilomarusurilor in
cancerele umane aparute natural este edentierea unor secvente genomice rale in genomul celulelor maligne. in general, progresia leziunilor determinate de papilomarusuri spre malignizare este foarte lenta (30-50) ani implicand cofactori celulari si rali.
Concluzii:
Papilomarusurilc sunt implicate in etiologia unor
cancer genitale (mai ales de col uterin si laringiene). Infectii neproductive asociate numai cu expresia unor gene rale timpurii caracterizeaza celulele transformate cu aceste rusuri.
Polyomarusurile provoaca tumori la gazde diferite de cele naturale. Genele rale timpurii codifica antigenele T (de la tumor) in raport cu care se gasesc
anticorpi in serul animalelor purtatoare de tumori. Interactiunea acestor antigene cu oncogene celulare c-myc, c-fos, exacerbeaza expresia ultimelor.
